URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Decembrie 2023, 08:01

Calea spre Felix: Proiect nou, de amenajare a unei promenade care să lege stațiunea Băile Felix de Băile 1 Mai (FOTO)

Calea spre Felix: Proiect nou, de amenajare a unei promenade care să lege stațiunea Băile Felix de Băile 1 Mai (FOTO) GATA CU BAZARUL! O alee comercială va fi construită de SCT Felix pe amplasamentul fostului bazar din centrul stațiunii (foto). „Cu un aspect modern, inspirat de chioșcurile aprobate de Primărie, ea va trebui să fie gata în vara anului viitor”, spune directorul SCT, Florian Serac
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările de reamenajare pe bani europeni a stațiunii Băile Felix se apropie de sfârșit. Anul viitor vor începe, însă, altele. 

„Vrem să continuăm actualul proiect de amenajare a promenadei din centrul stațiunii cu încă unul care să prevadă prelungirea ei, prin întubarea pârâului Hidișel, astfel încât să lege stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai”, anunță primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza.

Șantier pe închidere...

În ultimii 5 ani, Băile Felix și Băile 1 Mai s-au transformat din stațiuni pentru bătrâni, atrași de tratamentul cu apă geotermală, în destinații pentru vacanța tinerelor familii, cu locuri de promenadă și ștranduri cu tobogane. „În total s-au investit 20 de milioane euro în infrastructură și servicii”, spune primarul Cristian Laza (foto).

Lucrările de amenajare pe bani europeni a centrului stațiunii, prin amenajarea unei promenade de-a lungul pârâului Hidișel și a unei piațete cu arteziană în zona centrală, se apropie de sfârșit. Chioșcurile din anii ʼ90 cu aspect de tarabă au fost demolate, riveranii au început reabilitarea fațadelor clădirilor din centru, iar constructorii au pavat zona. „Viitoarea fântână arteziană este în curs de finalizare, iar săptămâna aceasta va fi racordată la rețea, astfel încât să putem închide proiectul”. Pentru că anul viitor va fi deschis altul...

... și noi lucrări

Primăria Sânmartin va depune luna viitoare spre finanțare, tot din fonduri europene, un nou proiect în valoare de 6 milioane euro, pentru o nouă zonă de promenadă. „Vrem să prelungim actuala promenadă din zona centrală prin întubarea parțială a pârâului Hidișel, astfel încât să lege stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai”, spune Laza.

Lungă de aproape 3 km, promenada va porni din drumul spre Cordău, de lângă complexul President, și va urma cursul pârâului pentru a ajunge la Hotel Internațional prin spatele caselor, de unde va străbate stațiunea prin centru, folosind zona proaspăt amenajată (foto jos). La ieșirea din Felix spre Oradea, va traversa drumul de Beiuș în zona pensiunii Davidoff și va ajunge în Băile 1 Mai, unde pârâul Hidișel se varsă în Peța. „Cursul apei va fi întubat parțial, iar deasupra vor fi amenajate foișoare pentru relaxare cu podele transparente astfel încât trecătorii să poată admira plantele și peștii din pârâu”, explică primarul.

Proiectul, care mai vizează amenajarea de spații verzi, mobilier urban și iluminat public modern, va fi depus spre finanțare în decembrie, iar lucrările efective ar putea începe în primăvara lui 2024. 

Adio, bazar!

Și nu va fi singurul șantier de anul viitor. Conducerea SCT Felix a refuzat prelungirea contractelor de închiriere a terenului aferent vechiului bazar din centrul stațiunii. Ultimele tarabe inestetice au fost demontate în această toamnă, iar în urma lor a rămas doar placa de beton. „Pe amplasament va fi amenajată o alee comercială în ton cu spațiile pentru vânzare aprobate de Primărie. Proiectarea buticurilor va fi finalizată în iarna aceasta, astfel încât în vara anului viitor să poată deja să funcționeze”, spune directorul SCT Felix, Florian Serac (foto).

Investiția, de circa o jumătate de milion de euro, vizează amenajarea a până la 42 de module. „Înainte, în bazar funcționau cam 70 de comercianți, dar mulți dintre ei aveau mai multe mese. Încercăm să le oferim tuturor celor care au avut contract cu noi posibilitatea să vândă în condiții civilizate”, spune Serac.

Odată cu amenajarea aleii comerciale, va intra în refacere și zona verde din centrul Felixului. Amploarea lucrărilor va fi stabilită în funcție de alocările care vor fi făcute cu ocazia stabilirii bugetului stațiunii la sfârșitul acestui an.

Lacul Felix 

Lucrări de amenajare vor avea loc și la intrarea în stațiune dinspre Beiuș, unde Administrarea Bazinală de Apă Crișuri pregătește amenajarea unui lac de agrement de circa 16 hectare, lângă complexul President.

Investiția se ridică la circa 5 milioane lei, dintre care 2 milioane lei au fost alocați pentru exproprierea localnicilor care au fost împroprietăriți în anii ʼ90 cu teren pe fundul lacului. „Din 120, 86 de deținători de teren și-au încasat deja banii pentru despăgubire. Cel mai probabil, lucrările vor începe în vara anului viitor”, spune directorul ABA Crișuri, Pásztor Sándor.

Ele vor cuprinde, printre altele, refacerea gurii de evacuare și golirea de fund a barajului. „Ulterior lucrărilor, luciul de apă, care are potențial turistic, se va scoate la concesiune prin licitație”, zice Pásztor.

Luciul de apă ar putea schimba la față toată zona. „Un lac de agrement cu promenadă și piste pentru biciclete pe mal ar crește posibilitățile de petrecere a timpului liber”, spune directorul complexului President, Dumitru Fechete (foto). Treptat, stațiunea crește, se înfrumusețează și va face din nou valuri...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Trade mark
Ar putea imprumuta licenta pasajelor din centrul civic, o alternanta de santuri acoperite-descoperite.
Postat 05 Decembrie 2023, 18:59 de excalibur
suna bine, face treaba Laza
dar o mica propunere: intubarea raurilor e considerata o practica gresita. In Danemarca, in Seul in Coreea de Sud si in multe alte locuri au platit sute de milioane de euro ca sa dea spatiu raurilor, sa fie amenajata zona verde in jurul lor, sa le dez-tubeze si scoata la lumina. E perfecta promenada pietonala si ciclistica pe langa parau, dar fara intubare. Ar fi pacat sa platim milioane sa il transformam intr-un canal (si apoi sa pui stica sa admiri "pestii"), mai bine ar fi cu spatiu natural pe cate o parte sa poata paraul sa treaca printre pietre, vegetatie.
Postat 05 Decembrie 2023, 18:07 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON