URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Ianuarie 2022, 09:15

Căldură la suprapreț: Scumpirea gigacaloriei cu 40% îi „arde” pe orădeni la buzunar, dar se anunță luni și mai grele!

Căldură la suprapreț: Scumpirea gigacaloriei cu 40% îi „arde” pe orădeni la buzunar, dar se anunță luni și mai grele! IARNĂ GREA. Indiferent că se încălzesc de la Termoficare, cu gaz ars în centrale proprii sau cu energie electrică, orădenii se confruntă cu facturi majorate. „Deocamdată situația e mai bună decât în timpul crizei din 2008, când numărul restanțierilor a explodat pentru că oamenii și-au pierdut locurile de muncă, dar cu noile scumpiri încolo ne îndreptăm”, se teme Cristian Ile, administrator de asociații de proprietari (foto: Ovi D. Pop)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anul 2022 începe cu stângul. Încălzirea arde la buzunar, prețul gazului a explodat, iar curentul electric provoacă scurt-circuite oricărui buget familial.

„Oamenii sunt speriați. Am asociație unde majoritatea și-au plătit întreținerea, așa majorată, săptămâna trecută, imediat după afișare, pentru că se tem că, dacă își cheltuie din bani, adună restanțe și nu mai pot plăti din urmă”, spune administratorul a 18 asociații de proprietari din Oradea, Cristian Ile.

Au venit facturile!

Scumpirea gigacaloriei cu 40%, de la 283 lei la 396 lei, începând din noiembrie 2021, a dat în clocot facturile, în ciuda subvenționării cu 129 lei asigurate de la bugetul local.

Săptămâna trecută, administratorii asociațiilor de proprietari din oraș au afișat primele facturi majorate, aferente lunii decembrie. „Încălzirea unei garsoniere costă cam 240 lei, a unui apartament cu 2 camere vreo 320 lei, a unuia cu 3 camere 420 lei, respectiv 450 lei pentru unul cu 4 camere”, spune Cristian Ile (foto).

La aceste sume se adaugă și apa caldă, scumpită de la 18 lei la 26 lei metrul cub, gunoiul și altele. Cap la cap, costurile pentru întreținerea unei locuințe încep de la 70 euro pe lună și urcă după obiceiurile de consum. „La o suprafață de 68 metri pătrați, încălzirea unui apartament cu repartitor este de 228 lei, iar al unuia fără urcă la 494 lei”, spune directorul societății de administrare Bioframe, Cristian Lucaci.

Calculul e valabil pentru blocurile noi și cele reabilitate termic, iar diferența o face consumatorul. „Proprietarul unui apartament cu repartitor nu lasă geamul deschis, ca să nu arunce cu banii, pe când cel fără repartitor nu are nicio motivație”, explică Lucaci. Spre exemplu, dacă într-un apartament contorizat proprietarul își menține o temperatură de 21 grade, într-unul necontorizat poate depăși 25 grade. Iar consumul este mai mare...

Câte 10% în plus pe lună!

De altfel, orădenii au evitat o explozie a cheltuielilor cu încălzirea doar pentru că Termoficare a umblat la perioada de facturare. „Dacă anul trecut în ianuarie facturile au fost foarte mari pentru că implicau 37 de zile de consum, iarna aceasta facem citirile la 28-29 zile ca să nu mai fie diferențe majore între luni”, spune directorul comercial al societății, Dan Crețu (foto).

Chiar și așa, raportat la decembrie, Termoficare anunță o majorare cu 10% a facturilor pe ianuarie și cu 20% a celor pe februarie. „Iarna e tot mai grea. Spre deosebire de decembrie, în ianuarie am avut și zile cu -15 grade, iar pentru săptămâna aceasta se anunță temperaturi negative inclusiv ziua”, spune Crețu.

Administratorii asociațiilor de proprietari spun că dacă în decembrie agentul termic intra în blocuri la circa 40 grade și o presiune de 3,5 bari, săptămâna trecută, pentru același confort termic, temperatura agentului termic crescuse la 58 de grade și presiunea la 4,5 bari. Iar asta costă...

Avantajul de la bloc

Chiar și așa, investițiile de peste 100 milioane euro făcute în ultimii ani în sistemul centralizat de termoficare, sistemul încrucișat de subvenții acordate operatorului și consumatorilor acestuia, precum și reducerea prețului gigacaloriei cu 23 lei, de la 396 lei la 373 lei, promisă de primarul Florin Birta începând cu februarie, transformă clienții CET într-o categorie privilegiată.

Raportat la aceeași suprafață, orădenii care se încălzesc individual pe gaz, curent sau lemne plătesc mult mai mult pentru încălzire și apa caldă.

Directorul comercial al Termoficare a făcut un calcul pornind de la tariful plafonat la 367 lei pe MWh al gazului furnizat de Distrigaz Vest, potrivit căruia costul gigacaloriei din centrala individuală pe gaz este de 546 lei, mult peste prețul de 396 lei al CET-ului.

„La centrală proprie pe gaz mai ai costuri cu amortizarea, mentenanța, verificarea, reparațiile și altele, care pentru clienții Termoficare sunt ca inexistente”, explică Dan Crețu.

Fiecare grad costă!

De altfel, facturile celor care se încălzesc individual cu gaz au explodat de-a dreptul. „În ianuarie anul acesta mi-a crescut încălzirea cu 80% față de ianuarie 2021”, spune Emil, proprietarul unei case din Ioșia. Totuși, orădeanul nu se plânge. „Eu am de plătit cam 700 lei, dar am vecini care la aceeași suprafață cheltuie peste 1.400 lei”, spune bărbatul.

Potrivit explicațiilor sale, dincolo de prețul gazului, care diferă în funcție de furnizor și dacă acesta a aplicat sau nu pentru plafonarea și compensarea tarifelor, costurile cu încălzirea sunt influențate de sistemul de termoficare din casă, unde încălzirea prin pardoseală presupune încălzirea apei la circa 35 grade, pe când în calorifere apa trebuie să fie la 60 grade. În plus, contează termoizolarea, poziționarea imobilului (spre soare sau nu) și temperatura la care este setat termostatul centralei. „Diferă foarte mult dacă ții în casă 21 de grade sau 24. Fiecare grad în plus înseamnă un consum de gaz cu câte 15% în plus”, explică bărbatul.

Din furnizor în furnizor

Cei mai afectați de scumpiri sunt însă cei care se încălzesc pe curent. Ovidiu deține o casă de 160 mp, cât două apartamente de tip PB. „În ianuarie 2021, la un preț de 68 bani/KWh, am avut o factură de 2.000 lei pentru curentul consumat în decembrie 2020. La sfârșitul anului trecut Electrica Furnizare m-a notificat că va dubla prețul la 1,38 lei/KWh, ceea ce, la același consum, mi-ar fi adus în ianuarie o factură de 4.000 lei”, spune bărbatul.

Luna aceasta a schimbat pentru a patra oară furnizorul de curent. „Am fost la Electrica Furnizare, la Digi, iar la Electrica, iar acum m-am mutat la Hidroelectrica. Înainte era complicat, dar acum doar trimiți online furnizorului o cerere, o declarație și copie după buletin, iar el se ocupă de tot”, explică Ovidiu.

Acum a ales Hidroelectrica, pentru că i-a oferit un tarif de 70 bani/ KWh. „Tariful e cu o treime mai ieftin decât plafonarea la 1 leu făcută de Guvern, ceea ce la noul meu consum înseamnă o reducere de 1.000 lei pe an”, spune bărbatul.

Salvarea, pe peleți...

Ovidiu a trecut însă, oricum, de pe încălzirea pe curent pe cea cu peleți. „Peleții costă cam 1.200 lei tona vara și 1.700 lei iarna, cum e acum. Consum cam o tonă pe lună, așa că oricum ies la jumătate față de cât aș fi plătit dacă rămâneam pe curent”, zice bărbatul.

A evitat să cumpere lemne de foc, pentru că asta presupune muncă sau cheltuială în plus pentru tăiat și depozitat, iar în plus sunt tot mai greu de procurat. „De când s-au înăsprit condițiile de exploatare, pe lângă că prețul a explodat, găsești tot mai greu lemne de cumpărat”, spune el.

Indiferent că se încălzesc de la Termoficare, pe gaz, curent sau peleți, facturile orădenilor pentru luna decembrie sunt mai mari cu procente între 40% și 100%. Iar iarna, care se anunță tot mai grea, e încă departe de a se sfârși!


EFECT DE CASCADĂ

Vin scumpirile!

Scumpirea energiei a lovit și economia. Confruntați cu scumpirea utilităților cu 40%, proprietarii sălilor de sport, de pildă, luptă să țină costurile sub control. „Am redeschis în ianuarie sala din strada Transilvaniei, după trei luni, cu abonamentul majorat de la 150 lei la 160 lei”, spune Daniel Bolba, patronul lanțului Fit4U.

Majorarea de tarif nu va acoperi însă creșterea costurilor. „Nu avem cum face profit dacă iarna, când atractivitatea sălilor de sport e cea mai mare, autoritățile îți limitează numărul clienților la 50% și chiar 30% din capacitate”, spune administratorul sălii Gym Mar Strong, Ion Marin.

Dumitru FechetePe lângă limitarea capacității, care a redus vânzările la circa 60%, în HoReCa antreprenorii se confruntă și cu majorarea prețurilor produselor. „De la 1 februarie vin scumpiri în lanț la bere cu 8%, la carnea de pui cu 30% și așa mai departe”, spune Ionuț Abrudan, unul dintre administratorii localului Hanul cu Noroc.

Industria hotelieră pregătește și ea majorări de prețuri. „Pe decembrie factura de curent a fost de 500.000 lei față de 148.000 lei în decembrie 2020, materiile prime s-au scumpit cu 25%, iar noi, care lucrăm la tarifele din 2019, facem calcule dacă piața ne permite majorări de tarife de 10%-15% de la 1 mai”, spune directorul complexului President din Băile Felix, Dumitru Fechete (foto). Care deja lucrează în pierdere...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Când ești prost de mic, când ești mare doar te joci.
Exemplul lui Ovidiu e relevant. Cumpără peleți la 1500 lei/tonă media de achiziție vară/iarnă și arde cam 1000 kg lunar. Nu e clar cum produce ACM vara, pe curent sau tot cu foc pe peleți, că nu ne spune. A trevut de la termoficare la gaz iar acum e "boier" pe peleți. A cheltuit pe cazan, arzător, puffer, boiler, termostatizare, pompe, accesorii, plus manopera aferentă montajului, cca. 7500 Euro. Nu mai vorbim de faptul că alimentează manual cazanul de 4 ori pe zi, dacă nu șiha luat și buncărul (alți 1500 Euro). Așadar, a dat bani în avans, ca să facă mișcare sănătoasă în loc să inspire niște gaze scăpate ocazional, cât pentru 12 ani, dacă își lăsa în funcțiune centrala pe gaz pe care o poate duce la "rabla" de acum. Foarte inteligentă abordare ... când stai în oraș și alegi varianta arderii peleților cu sacul potrivit. Că la țară e de înțeles. Dar în urbea care vrea să interzică, după mintea liberalilor lui Bolojan, arderea lemnului de foc ... tu investești în trecutul tău, nicidecum în viitor. În fond, fiecare trăiește după cum gândește.
Postat 26 Ianuarie 2022, 12:51 de KP
Daca doriti sa revedeti...
... scenariul termoficare 2020 [ https://www.ebihoreanul.ro/stiri/arsi-la-incalzire-oradenii-reclama-facturile-de-termoficare-mai-mari-pe-februarie-decat-in-luna-precedenta-care-a-fost-mai-lunga-155351.html ]. Stiu ei ce stiu...
Postat 26 Ianuarie 2022, 09:51 de excalibur
Mai subtire
E clar de mult timp ca voi, astia de la Bihoreanul, aveti o ura viscerala fata de cei care locuiesc la bloc. Tot impingeti ideea ca sunt privilegiati, dupa cum se vede si in acest articol. Nu vad sa precizati aici ca incalzirea in sistem centralizat este mai eficienta decat incalzirea proprie. Doar o dati cu privilegiile si cu faptul ca un proprietar de casa incalzita cu centrala proprie plateste mai mult pentru incalzire decat cei racordati la CET. Se presupune ca atunci cand te hotarasti sa-ti construiesti o casa, iti faci si niste calcule ca sa vezi daca iti permiti sa locuiesti intr-insa. De asemenea, poti incerca sa-ti montezi sisteme care sa-ti reduca din costuri sau chiar sa le elimine complet - de exemplu, panouri solare. Iar asta e un lucru pe care un proprietar de apartament la bloc nu prea are cum sa-l faca. Dar daca tu, proprietar de casa n-ai facut nimic din toate astea, e fix problema ta. Apoi, ce nu mai precizati voi de la Bihoreanul este ca incalzirea proprie este mai poluanta decat CET-ul, iar asta ne costa pe toti. Absolut toti inhalam gazele alea de ardere. Nu degeaba vor astia acum sa interzica montarea centralelor pe gaz in blocurile noi. Mai bine ati lasa-o mai moale cu tipul asta de atitudine. Pur si simplu nu-si are rostul. Suntem cu totii in acelasi *. Atat doar ca unii poate se scufunda mai adanc in el, ca urmare a alegerilor lor.
Postat 26 Ianuarie 2022, 08:48 de v0id
Oracolul de la Termoficare
< Chiar și așa, raportat la decembrie, Termoficare anunță o majorare cu 10% a facturilor pe ianuarie și cu 20% a celor pe februarie. „Iarna e tot mai grea. Spre deosebire de decembrie, în ianuarie am avut și zile cu -15 grade, iar pentru săptămâna aceasta se anunță temperaturi negative inclusiv ziua”, spune Crețu. > 20% a celor pe februarie ?? Intelegem, in ianuarie a fost ger...dar in februarie, de ce? Pentru ca sunt doar 28 zile? Sau poate va bate vintul? Sau poate din cauza ca plafoneaza guvernul gazul si curentul, si ne incurca schema? Sper sa nu "lucram" in pierdere, precum directorul complexului President din Băile Felix, Dumitru Fechete (foto). Care deja lucrează în pierdere...
Postat 25 Ianuarie 2022, 20:08 de excalibur
nah
tineti voi 21 de grade in apartament scandinavilor.
Postat 25 Ianuarie 2022, 18:45 de nihil
Pret gaz vs salariu vs idioții care ne conduc.
Nimeni nu vrea subventii, ba mai mult cred ca toti oradenii prefera un venit decent care sa le acopere cele trebuincioase traiului zilnic. Dar stai: suntem sclavii sistemului centralizat, căpușat de PMO in primul rand. Apoi mai suntem la cheremul rușilor care pot scumpi gazul pana la cer daca vor dar si la mana baietilor destepti din energie care abia așteapta sa traga o beșină Greta Thunberg si verzii de carton, ca să aibă motiv să vandă energia electrică la preț de speculă. Cine nu-și permite să se mute la țară sau in Vaslui, ar spune niște lingăi pe aici. ..dar stai că si aici își bagă coada mai marii zilei: în curând pe sate, nu mai ai voie să folosești lemne pe motiv de poluare, gazul ar fi o alternativă dar rețeaua e inexistenta și pe când va fi rețea nu va fi gaz pe motiv că rușii... cu electricul rămâne cum am stabilit, așa că pană la urmă o să ajngem cu soba la bloc, ca in vremurile la care nu am crezut ne vom intoarce. La fel, amarâții de la țară vor băga pe foc orice deșeuri, numai să ardă si să vezi atunci poluare.
Postat 25 Ianuarie 2022, 14:38 de oradeanbihor
atunci cand vin alegerile Birta revine printre oradeni !!!
Ceea ce se intmpla intro administratie locala are un impact profund asupra cetatenilor mai ales in aceasta iarna cand administratia ar trebui sa i-a masuri si pentru buzunarul cetatenilor adica a oradenilor ,.. de ce sa-l arda pe oradean mai tare aceasta criza energetica la buzunar ??? se spunea ca in oradea este o administratie eficienta imi pun intrebarea ....eficienta pt cine ??? pt omul simplu din oradea nu cred , probabil pt firmele de casa
Postat 25 Ianuarie 2022, 11:47 de popionut
bihooorel
La munca, nu la intins mana pt pomeni , ca unii au fost obistuiti sa prineasca osul de la politician sa roada si el ceva , si uite asa te-ai obisnuit sa te multumesti cu putin sa nimic, dacatu nu poti mai mult , alti pot.
Postat 25 Ianuarie 2022, 11:28 de Sandu2100
Daca nici acum, atunci cand ?!
Birta urmeaza modelul lui Bolojan de a nu adopta masuri socialiste. Acum in plina criza energetica si plina pandemie, oradeanul era mult mai fericit daca spre exemplu administratia oradeana amana pur si simplu un proiect de infrastructura si pompa banii in subventie pentru gigacalorie. Acum aceasta scadere de 20 si ceva de lei ( un meniul zilei ) este datorita banilor de la Guvern. Din pacate pentru oradeni administratia oradeana nu face si nu va face niciodata astfel de “pomeni” cum spunea dl Bolojan. In astfel de cazuri erau foarte bine primite aceste “pomeni”, deoarece o administratie adevarata ia masuri si pentru buzunarul oamenilor. Renuntarea prin amanare la un proiect de infrastructura nu incurca pe nimeni. Oradeanul nu se incalzeste din drumuri si pasaje, da sunt foarte practice. In unele momente trebuie adoptate si astfel de masuri. Oradeanul va simti mult mai tare aceasta criza energetica fata de alte persoane din diferite judete ale acestei tari.
Postat 25 Ianuarie 2022, 09:49 de bihooorel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON