A venit iarna, iar alergiile şi bronşitele tot le dau de furcă orădenilor, iar copiii sunt mai predispuşi la „răceli". Prima salină artificială cu generator de aerosol din Oradea, de pe strada Iuliu Maniu, oferă cea mai bună soluţie pentru imunizare! Cei care trec pe la Salina Oradea au parte de o terapie performantă: generatorul pulverizează sarea în particule fine, în funcţie de afecţiune, pentru a ajunge până în plămâni şi în toate celulele corpului, astfel că 45 de minute de cură fac cât o zi la mare.
Când păşeşti înăuntru parcă ai călca într-un palat de zăpadă. Stratul fin de sare îţi ia ochii, iar atmosfera caldă te îmbie să te aşezi.
Nu mai puţin de 10 tone de sare au fost folosite pentru amenajarea Salinei Oradea, în subsolul unui imobil din strada Iuliu Maniu nr. 9. Salina Oradea e singura din această zonă a ţării care are un generator de aerosoli salini, pentru o vindecare rapidă şi eficientă a afecţiunilor aparatului respirator şi chiar a anxietăţii.
Relaxare şi sănătate
La intrare, o recepţioneră zâmbitoare îţi oferă toate indicaţiile necesare şi o pereche de botoşei de unică folosinţă, iar în încăperea de tratament, copiii se bălăcesc în stratul gros de sare fină, albă, ce acoperă pardoseala. O fetiţă stă frumos la "machiaj", alta desenează, în vreme ce doi băieţei se joacă cu maşinuţe şi cu lopăţele în sare, sub ochii părinţilor, care îi veghează atenţi, în scaune comode.
"Pe lângă tratament, noi ţinem să îi facem pe clienţi să se relaxeze. Pentru copii, de două-trei ori pe săptămână avem o animatoare care se costumează în personaje din desene animate, îi pictează pe feţe, avem şi muzică ambientală, iar adulţilor le oferim cărţi, reviste, jocuri de şah sau table şi internet wireless", spune Bogdan Stanciu, administratorul salinei.
Spre deosebire de cele naturale, unde sunt până în 15 grade, la Salina Oradea temperatura ambientală e între 22 şi 24 grade. Tot pentru relaxare, în perete există un sistem de iluminare în tonuri plăcute de roşu, roz, portocaliu, verde şi albastru.
High-tech
Camera de tratament se întinde pe 42 de metri pătraţi din cei 148, câţi are în total demisolul în care e amenajată salina. Nu doar pardoseala, ci şi pereţii sunt acoperiţi cu sare. "Mediul din interior e aseptic, la fel ca într-o sală de operaţie. Am folosit 10 tone de sare: cam 4 tone pe pereţi şi 6 pe jos. Cantitatea folosită de noi e dublă faţă de orice altă salină din oraş", spune administratorul.
Punctul forte îl reprezintă însă sistemul cu ajutorul căruia cei din încăpere inhalează sarea. "E singura salină din această zonă a ţării cu generator de aerosoli salini, un aparat ce pulverizează sarea în funcţie de afecţiuni, până la 1-5 microni, ca să ajungă în celule, sau până la 10 microni, ca să ajungă în plămâni. Cele 45 de minute ale unei şedinţe de terapie sunt ca şi cum ai sta o zi la mare. În alte saline se stă până la 4 ore pentru un asemenea rezultat", se mândreşte Bogdan Stanciu.
Încăperea este dotată cu un sistem de ventilaţie performant, care scoate aerul şi îl împrospătează, dar şi cu dezumidificatoare pentru ca sarea să-şi păstreze eficienţa maximă pentru tratamente. În plus, cei care trec pe aici vor avea la dispoziţie două cabinete medicale, care vor fi date în folosinţă unor medici de familie, medici alergologi şi pneumologi. Investiţia s-a ridicat deja la 300.000 lei şi nu se va opri aici, căci pe viitor vor fi oferite şi consultaţii din partea unor medici pneumologi şi alergologi.
Promoţii de iarnă
Iarna aceasta, o şedinţă de 45 de minute costă 9 lei, iar un abonament pentru 10 şedinţe - 70 lei. Pentru 15 şedinţe, se plăteşte 100 de lei, iar pentru 20 de şedinţe costă 130 lei. Copiii sub 6 ani intră gratuit.
Salina este deschisă de lunea până vinerea între orele 10-21, iar sâmbăta şi duminica între 10 -18. Programări şi informaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele 0758.62.90.10 şi 0359. 45.07.04.
De la alergii, la anxietate
Salinele terapeutice sunt recomandate în afecţiuni ale sistemului respirator, cu precădere persoanelor care suferă de bronşite cronice, emfizeme pulmonare, răceli sezoniere, dermatite alergice, psoriazis, alergii cu simptome respiratorii, astm bronşic, tulburări de metabolism, anxietate, tulburări de somn, în terapia rănilor şi arsurior, dar şi în disfuncţiile tiroidiene.
Curele saline duc, de asemenea, şi la îmbunătăţirea tonusului general, ştiiut fiind că sarea ajută la eliminarea secreţiilor ce stagnează în plămâni sau în sinusuri şi împiedică dezvoltarea infecţiilor. Aşa că la Salina Oradea chiar ai sănătate bună!
(advertorial)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.