URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Iunie 2024, 09:01

Ca la Binș, la nimenea: Fostul șef al PSD Bihor, Ioan Mang, a luat o amendă... liberală (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ex-președintele PSD Bihor, Ioan Mang, a aflat pe pielea lui că Beiușul este un loc aparte în județ. Aflat în vizită în oraș după alegerile locale și europarlamentare, politicianul a încasat o amendă pentru că a parcat pe un spațiu verde, deși, susține el, acolo nici vorbă să fi fost vreun fir de iarbă.

Nu amenda l-a încurcat însă, ci felul cu adevărat alambicat în care acționează Poliția Locală Binș: Mang n-a găsit la mașină procesul verbal de amendă, ci doar o invitație la sediul instituției, dar nu ca să meargă oricând, ci exclusiv după ora 15.

Așadar, vizitatorii amendați dimineața în Beiuș au, n-au treabă, trebuie să rămână până după-amiaza în oraș!

Pentru ca absurdul să fie complet, amenda primită la sediul Poliției Locale Beiuș nu poate fi plătită online, ci doar la ghișeul Primăriei Beiuș, care este deschis până la ora 15.30. Așa că, dacă nu se mișcă rapid polițiștii și amendatul, acesta mai vine și în altă zi la Beiuș.

Ca un veritabil oponent politic, Mang a concluzionat că de vină pentru situația absurdă este administrația locală liberală, proaspăt victorioasă la noul scrutin.

Bihorel crede, însă, că este în ADN-ul beiușenilor să facă unele lucruri pe dos...


 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Stire
Vaaaaiiii...., tuuuu..., ce stire interesanta. Mi-a placut intr-atat ca am citit-o de sapte ori!! Am avut si eu parte de amenzi ale politiei, cum de n-a scris presa nimic??!! Curata discrimnare...
Postat 22 Iunie 2024, 08:02 de AnaConda
@pinonel
Ai sarit rapid sa-ti aperi stapanul ????
Postat 21 Iunie 2024, 22:43 de Mare_blue17
razbunare sau prostie
oricat de antipatic ne-ar fi Mang sau alti PSD-isti nu trebuie sa-ti arati prostia.Cat privesc anomliie din organizare sper ca nu sunt de pe vremea cand PSD-ul avea Primar de Bins.Dom primar acum cat esti invana dupa victorie poate elomini pelanga seful politiei locale si anomaliile din asa zisa organizare
Postat 21 Iunie 2024, 22:08 de fiecine
Lasă
dom 'Mang că io am luat în față la tribunal.Eram vreo șase mașini dar doar la mine la ștergătoare era țidula.Am mutat-o două mașini mai în față.
Postat 21 Iunie 2024, 12:41 de nealiniat
Au avut timp ...
..FSN-istii sa digitalizeze tara 34 de ani. Românii le-au mai dat încă 4 ani și o să le mai dea. Unde-i digitalizarea? Vorbim de o țară care încă are locuințe fără canalizare, electricitate sau apă curentă. Vorbim de o țară care are încă drumuri naționale cu 1 bandă pe dens, lucru de favorizează ambuteiajele, poluarea și numărul de accidente. Vorbim de o țară unde pedeapsa este invers proporțională cu infracțiunea. Cu cât furi mai mult cu atât pedeapsa ți-e mai mică sau nulă. Acest lucru PSD-ul trebuia să-l breveteze internațional, e meritul lor. E drept că l-au copiat și PNL-iștii dar "sclipirea" a venit prin PSD.
Postat 21 Iunie 2024, 12:20 de georgemarian
Nu știe el cum arata iarba
:::::)))))
Postat 21 Iunie 2024, 11:34 de Sandu2100
Jancsi
Arata o localitate cu primar de-al tau unde se digitalizează. Sau nu ai prins cu dec contracte unde au fi vrut? Nu a ajutat Steluța catusi de puțin? Offf. Hai sa te învăț ceva: daca nu e semn nu înseamnă că ai voie. Daca e semn înseamnă că ai. Lipsa semn nu e că decizi tu, ministrul 3 zile, daca se parchează sau nu, chiar și în biinj... fundul lumii. Pe unde sunt eu nu parchezi daca nu e semn că ai voie, caz contrar vine nenea cu barba, face towing si platesti vreo 300e. Daca ajungi pana sa plece cu masina, release e 100e. Stii tu jancsi, adica cevelizatie nu ca la ineu de arad.
Postat 21 Iunie 2024, 11:23 de poiu
Nu trebuie sa mergi nicaieri!
Aceeasi p*rcarie e si in Oradea (o fi directiva de partid?! Zi-ne, ilie!), ti se pune la stergator o fituica facuta acordeon, ,,nota de constatare" parca ii zice. Prin ea esti ,,invitat" sa mergi sa platesti, sa nu mai piarda organul timpul cu scrisul (e un chin!) pvcc-ului. Nu mergi, ii vine proprietarului din acte pvcc cu amenda. Acesta il poti plati la ghiseul.ro, sau il poti contesta in instanta. Daca platesti dupa fituica, n-ai ce sa mai faci, nu e pvcc, nu-l poti contesta, ai recunoscut singur ca esti b*u!
Postat 21 Iunie 2024, 09:49 de pinonel
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON