În fiecare zi, pe străzile din oraş, o echipă de şase oameni fac o treabă murdară, la propriu: verifică gunoaiele aruncate de orădeni.
Demarate de o lună, la iniţiativa Primăriei, controalele sunt menite să scoată la iveală dacă cetăţenii respectă colectarea separată a deşeurilor şi să-i sancţioneze pe cei care nu o fac. Nu scapă de verificări nici asociaţiile de proprietari, unde dezordinea din containerele de gunoi e mult mai mare decât la case.
Ziua şi misiunea
Patrula care străbate zilnic străzile din Oradea este formată dintr-un angajat al Direcţiei Tehnice din Primăria Oradea, unul al firmei care administrează staţia de sortare a deşeurilor, Eco Bihor, doi ai operatorului de salubritate RER Vest şi alţi doi ai Poliţiei Locale.
În zilele de luni şi vineri, echipa mixtă verifică sacii galbeni sau pubelele în care orădenii de la case aruncă reciclabile (PET-uri, doze de metal, pungi de plastic, cartoane, hârtii şi alte deşeuri de ambalaje), iar marţi şi joi pubelele maro, în care oamenii ar trebui să arunce doar resturi biodegradabile (coji de fructe şi legume, resturi alimentare, pâine, ouă, zaţ de cafea, frunze, plante etc.).
De două săptămâni, în zilele de miercuri, controlorii merg printre blocuri, verificând conţinutul din pubelele maro ale asociaţiilor de proprietari. Accentul se pune pe aceste deşeuri deoarece fracţia resturilor biodegradabile a fost introdusă în acest an şi, din observaţiile muncitorilor din salubritate, este şi cea mai contaminată, atât cu deşeuri reciclabile, cât şi cu resturi reziduale, care ar trebui să ajungă în pubelele de culoare neagră.
Orice e din bucătărie...
Miercurea trecută, echipa a controlat asociaţii din zona Decebal. În fiecare ţarc în parte, muncitorii au deschis capacele pubelelor de culoare maro, pentru a vedea ce conţin. Dacă a fost nevoie, au scos gunoaiele aflate la suprafaţă, pentru a vedea şi ce se află pe fundul recipientelor. Adesea, sub coji de cartofi şi de pâine, sunt "ascunse" gunoaie al căror loc nu e acolo...
După ce au verificat 20 de asociaţii din perimetrul străzilor Menumorut - Dacia, din care unele cu mai multe ţarcuri, concluzia nu a fost deloc lăudabilă: doar 8 asociaţii au demonstrat că respectă regulile colectării separate, în timp ce celelalte 12 aveau, printre biodeşeuri, gunoaie de tot felul, de la farfurii sparte la măşti uzate (care trebuie aruncate în pubelele negre, fiind deşeuri reziduale), deşeuri de ambalaje ori borcane. "Au ştiut că aici trebuie să arunce resturi de la bucătărie, aşa că au aruncat inclusiv vesela", au glumit controlorii.
O singură excepţie
Când constată că deşeurile nu sunt aruncate corect, lipesc un autocolant pe pubelă, prin care locatarii află că au încălcat regulile. În plus, la fel cum face când găseşte deşeuri amestecate în pubelele orădenilor de la case, Poliţia Locală dă un avertisment asociaţiei vinovate. La următorul control, sancţiunea se va transforma în amendă. "După ce parcurgem toate străzile, o vom lua de la capăt şi vom afla dacă mai aruncă greşit deşeurile", spune Mircea Stejeran (foto), şeful Serviciului Lucrări şi Servicii Publice din Direcţia Tehnică.
Singurele abateri pe care echipa le tolerează în pubelele maro sunt sacii de gunoi: dacă oamenii aruncă doar coji şi alte resturi biodegradabile, dar folosesc totuşi saci din plastic, echipa consideră că este o conformare aproape corectă şi nu aplică autocolantul de "neconform". Asta şi pentru că Eco Bihor s-a dotat cu un utilaj anume care extrage sacii de plastic din biodeşeuri, înainte de a le transforma în compost.
Îmbunătăţiri sau coincidenţe?
Reprezentanţii Primăriei sunt optimişti şi cred că aceste verificări, despre care s-a decis de la bun început că vor avea un caracter permanent, vor fi cu folos şi vor corecta obiceiurile greşite ale orădenilor. De altfel, după primele săptămâni de controale, au tras concluzia că situaţia din teren s-a îmbunătăţit, ceea ce sugerează că, aflând că sunt pasibili de sancţiuni, orădenii sunt mai atenţi când aruncă mizeriile la gunoi.
"Se constată o îmbunătăţire a activităţii de precolectare a deşeurilor reciclabile şi biodegradabile. În a doua săptămână, procentul de deşeuri reciclabile conforme raportat la numărul de generatori verificaţi a fost de 71%, în săptămâna a treia acest procent a crescut la 98,90%. În cazul deşeului biodegradabil, procentul a crescut de la 50% în a doua săptămână la 64% în săptămâna a treia", a precizat Adina Popa (foto), director adjunct al Direcţiei Tehnice.
Comparaţia nu este tocmai relevantă, ţinând cont că în fiecare săptămână au fost controlaţi alţi orădeni. Abia când echipele de control vor reveni pe străzi deja verificate se va afla dacă cetăţenii au învăţat ceva din sancţiunea primită sau nu...
Vocea străzii
Ce soluţie propuneţi Primăriei să implementeze la blocuri, pentru ca oamenii să colecteze deşeurile separat şi să plătească pentru cât aruncă?
Primăria ar trebui să se intereseze cum fac alte ţări, unde funcţionează bine colectarea deşeurilor şi plata pentru cât arunci.
Elisabeta Abrudan
Propun modelul Elveţiei: containere pentru reciclabile şi compost, iar pentru alte deşeuri cumpărăm de la supermarket saci speciali.
Laura Cristina
În Italia, în fiecare zi noi scoatem un tip de gunoi şi plătim în funcţie de numărul persoanelor din apartament, între 900 şi 500 euro pe an.
Estera Bala Păcurar
În Belgia, la subsol au un cântar cu cartelă. Fiecare locatar are cartela lui şi plăteşte pentru câte deşeuri reziduale şi biodegradabile aruncă.
Marcel Florin
Modelul din Bruxelles: cumperi sacii firmei de salubritate şi plăteşti costul serviciului de salubritate în preţul lor.
Dani Arba
Regulile actuale se pot păstra, dar aş scuti de la plata gunoiului 6 luni din 12, acolo unde selecţia se face corect minimum 80%.
Marius Perneș
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.