Chestorul Marin Bondar, șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, a afirmat miercuri că se constată, în această perioadă, o scădere a numărului de migranți care încearcă să iasă ilegal din România, spre deosebire de anul 2023, când s-a înregistrat un „boom” al migranților opriți de polițiștii de frontieră din Bihor și Arad, circa 11.000.
Se pare că aceștia așteaptă data de 31 martie, începând de la care vizele de scurtă ședere în România vor fi valabile și în statele Schengen, este de părere șeful ITPF Oradea.
Migranți ilegali... cu vize de muncă
„În anul 2023 a fost un maxim istoric al migranților depistați la frontiera cu Ungaria”, a spus chestorul Marin Bondar, într-o conferință de presă de bilanț desfășurată la sediul ITPF Oradea.
Concret, el a arătat că au fost circa 11.000 de migranți prinși la frontierele din subordinea sa, adică cele de pe teritoriile județelor Bihor și Arad. „La frontiera verde (n.r. - pe câmpuri) au acționat 2.448 de persoane, iar în punctele de frontieră 7.645 de persoane”, a precizat chestorul de poliție de frontieră.
Numărul celor care au fost opriți de la ieșirea ilegală din țară a crescut cu mult față de 2022, când au fost prinse 6.900 de persoane.
Cei circa 11.000 de migranți de anul trecut provin din state ca Pakistan, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka. „Ceea ce este de precizat aici este că aceste persoane sunt posesoare de vize de muncă în România. Ele intră legal în România cu vize de muncă, dar, de multe ori, nici nu mai ajung la firmele care i-au angajat, ci încearcă să iasă ilegal din România pentru a ajunge în țări din Spațiul Schengen”, a descris șeful ITPF Oradea modul de operare.
Numărul călăuzelor prinse a crescut, de asemenea, cu 56%, ajungând la peste 530. Cele mai multe călăuze sunt din România și Bulgaria, plus din Turcia.
Vizele de România, vize Schengen
La începutul acestui an, numărul migranților care au încercat să iasă din țară prin Bihor și Arad este semnificativ mai mic. Chestorul Marin Bondar a prezentat o posibilă explicație, legată de o schimbare legislativă importantă, care va fi pusă în practică din 31 martie 2024.
Din acea dată, pe lângă ridicarea controalelor la frontierele aeriene și maritime, România va aplica în totalitate acquis-ul Schengen (drepturile și obligațiile comune ale statelor membre), iar asta înseamnă, printre altele, că autoritățile române vor elibera practic vize Schengen. Concret, vizele de scurtă ședere în România (90 de zile de ședere într-o perioadă totală de 180 de zile) vor fi valabile pe aceeași perioadă și în celelalte state Schengen.
Astfel, unele persoane din state terțe care ochesc acum țările din vestul Europei așteaptă să vadă care sunt condițiile concrete de tranzit, căci ar putea să iasă legal din România și apoi să nu se mai întoarcă.
„Din această cauză, numărul celor care încearcă la momentul actual să iasă ilegal din țară este în continuă scădere față de anul trecut. (...) Probabil că toți ar dori să ajungă în Spațiul Schengen și ar profita că au această viză națională română”, a spus Bondar, adăugând că ar urma să se stabilească la nivel european și național unele măsuri pentru combaterea migranției. „Așteptăm să vedem cum anume se va pune în aplicare această prevedere. În luna martie se va lua o decizie și ar putea să fie puse în aplicare măsuri compensatorii, ca obligația prezentării mijloacelor de subzistență în perioada de călătorie, care să asigure șederea și întoarcerea în România”, a spus șeful ITPF Oradea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.