URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Ianuarie 2021, 20:45

Bolojan vrea să convingă primarii din Bihor să le asigure elevilor fructe şi cornuri proaspete, de la producători locali

Bolojan vrea să convingă primarii din Bihor să le asigure elevilor fructe şi cornuri proaspete, de la producători locali (foto: generic)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că îşi propune să convingă primarii oraşelor şi comunelor bihorene să-şi organizeze propriile proceduri de achiziţie pentru asigurarea fructelor şi celorlalte produse incluse în "Programul pentru şcoli al României", astfel încât la licitaţii să poată participa producătorii mai mici, de preferinţă locali. 

"Pe jumătate eşuat"

Bolojan a explicat că lucru este imposibil dacă CJ Bihor se va ocupa în continuare de organizarea licitaţiei la comun, aşa cum se întâmplă acum, câştigătoare fiind firme mari, ce pot asigura necesarul de produse, a căror valoare se ridică la circa 1,5 milioane euro pentru tot judeţul pe an. 

Amintim că "Programul pentru şcoli al României" prevede pentru preşcolarii din grădiniţele de stat şi cele particulare, cu program normal de patru ore, precum şi pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial, de stat şi particular, acordarea gratuită de fructe şi legume proaspete, lapte şi produse lactate, dar şi de produse de panificaţie.

"Aproape toate UAT-urile din Bihor (n.r. – 99 din 101) au delegat această achiziţie către Consiliul Judeţean. Avem astfel contracte cu firme care aduc merele din străinătate, iar biscuiţii sau cornurile nu au calitatea şi prospeţimea necesare. În aceste condiţii, cred că acest program este pe jumătate eşuat", a afirmat preşedintele CJ Bihor. 

Miza pe producătorii locali

Soluţia prezentată de acesta ar fi ca fiecare UAT să organizeze propria licitaţie în funcţie de numărul de elevi, de necesităţi, dând astfel şansa producătorilor locali să participe. "În multe localităţi sunt brutării mai mici, avem în Bihor de asemenea mulţi producători de mere. Aceştia nu s-ar califica într-o licitaţie mare, pentru tot judeţul", a spus Bolojan. 

Sumele necesare sunt asigurarea produselor sunt asigurate prin "Programul pentru şcoli al României", deci primăriile nu ar cheltui în plus. "Este doar, să spunem, o bătaie de cap suplimentară, dar cred că merită. 1,5 milioane euro ar rămâne în judeţul Bihor, am susţine economia locală şi am asigura copiilor nişte produse de calitate mai bună", a explicat Ilie Bolojan, promiţând că CJ Bihor va asigura "asistenţă pe achiziţii" UAT-urilor care îşi vor asuma derularea acestora. 

Preşedintele CJ a spus că va purta discuţii în următoarele luni cu primarii, astfel încât pe toamnă, deci pentru următorul an şcolar, să fie asigurate produsele necesare prin licitaţii mici, la nivel de UAT. 

Tot joi, prin votul unanim al consilierilor, CJ Bihor a actualizat hotărârea prin care se constituie ca unitate de achiziţii centralizată pentru produsele din "Programul pentru şcoli al României". Ilie Bolojan le-a explicat aleşilor că aprobă un cadru pentru ca CJ să poată derula licitaţiile în caz că va fi nevoie, dar că, de fapt, speră să-i convingă pe primari să facă direct achiziţiile.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Micile brutării aoarțin simpatizanților liberali !?!
...
Postat 30 Ianuarie 2021, 18:15 de CrisDumi
economie locala sustinuta
o bataie de cap in plus pentru primarii, dar foarte importanta sustinere a economiei si agribulturii bihorene. Toate brutariile din toate oraselele ar trebui sa vada cine ii sustine, si sa si doneze partidelor care le apara interesele, nu doar sa voteze.
Postat 28 Ianuarie 2021, 22:34 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON