URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Aprilie 2021, 15:39

Bolojan și Birta vor o sală multifuncțională cu cel puțin 1.000 de locuri în Oradea, "cu acustică impecabilă" (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, şi primarul Oradiei, Florin Birta, au anunţat că instituţiile pe care le conduc vor pregăti realizarea unei săli multifuncţionale, "cu acustică impecabilă", care să găzduiască evenimente diverse, de la spectacole până la congrese, cu scopul de a impulsiona dezvoltarea turistică şi culturală a municipiului. Bolojan ar vrea ca noul obiectiv să fie finalizat până în 2025, dar speră să fie dat în funcţiune şi mai repede.

O sală pentru toţi

Într-o conferinţă de presă desfăşurată împreună marţi, înaintea unei reuniuni a CJ Bihor, Bolojan a afirmat că "turismul şi cultura sunt componente importante ale dezvoltării Oradiei" şi că "există o rezervă de dezvoltare a turismului cultural, ştiinţific şi de afaceri" care nu poate fi pusă în valoare, în prezent, prin sălile disponibile în oraş, care fie sunt vechi, fie nu au infrastructura necesară "pentru organizarea unor evenimente care să aducă oameni de calitate în municipiu", referindu-se la sălile care au cel mult câteva sute de locuri, dar fără dotările necesare în prezent pentru astfel de evenimente.

Pe de altă parte, a spus Bolojan, în Oradea funcţionează "instituţii de cultură care pot avea un aport important la viaţa culturală, dar spaţiile de care dispun sunt disputate", dând exemplul celor două teatre, Regina Maria şi Szigligeti, precum şi a ansamblurilor artistice.

Din acest motiv, a afirmat preşedintele CJ Bihor, este necesară o sală multifuncţională, "cu o acustică impecabilă", care să poată servi atât ca un centru de conferinţe, cât şi ca sală de spectacole.

Cel puţin 1.000 de locuri

La rându-i, primarul Florin Birta a afirmat că viitoarea facilitate va avea o capacitate de minimum 1.000 de locuri şi a explicat unde anume este viitorul amplasament, în perimetrul delimitat de Liceul cu Program Sportiv, clădirea Muzeului Ţării Crişurilor, a Bibliotecii Judeţene, a Inspectoratului Teritorial de Muncă şi viitorul sediu al Camerei de Conturi.

Edilul a spus că municipalitatea va realiza documentaţia urbanistică necesară pentru pregătirea amplasamentului, căile de acces şi spaţiile verzi, urmând ca pe viitor în zona respectivă să fie amenajat încă un parc, în locul actualei Grădini Zoologice, despre care preşedintele CJ Bihor a precizat că, aşa cum s-a înţeles cu primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, va fi mutată în pădurea din Băile Felix, pe o suprafaţă de 15-20 hectare, mai mult decât dublul celor 7 hectare pe care funcţionează în prezent.

De milioane de euro

De asemenea, CJ Bihor va realiza toate documentaţiile tehnice pentru construirea viitorului centru multifuncţional şi va încerca să acceseze fonduri europene pentru construirea lui, fiind vorba despre 12-13 milioane conform unui studiu de fezabilitate existent sau chiar peste 20 milioane euro, "în funcţie de arhitectură şi dotări".

Tot Bolojan a subliniat că în cadrul viitorului centru, care va funcţiona ca un "hub creativ", vor fi şi spaţii dedicate artiştilor independenţi, iar termenul pentru realizarea proiectului ar urma să fie anul 2025, "dar sperăm să fie mai repede" gata.

Desigur, pentru ca acest proiect să fie demarat este nevoie, în prealabil, de încheierea unui acord oficial între Consiliul Judeţean Bihor şi Consiliul Local Oradea.

Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate.

De precizat că şi în legislatura trecută, fostul vicepreşedinte al CJ Bihor Ioan Mang a propus construirea unei asemenea facilităţi, fără a fi puse la punct, însă, alte detalii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
1000 locuri????
Dar Oradea e comuna? Doar 1000 locuri? Stadion mic, polivalenta mica, strazi mici si inguste, totul facem mic ca sa devenim mici. Frumoasa gandire, doar mic si ieftin
Postat 27 Aprilie 2021, 17:43 de adi13
"in functie de arhitectura"
Sa o faca si cu proiectare de calitate, sau concurs de proiecte. Totusi doar 1000 nu imi pare mult. Nu cer 5000, dar ma asteptam la doua
Postat 27 Aprilie 2021, 16:46 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON