URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Iulie 2024, 09:47

Bolojan pe supărare: Beni Rus, somat să înlocuiască rapid gardul șubred de la Aeroport

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Urmările furtunii din 15 iulie, care a pus la pământ o parte din gardul din PVC al Aeroportului din Oradea, l-au scos din sărite pe președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, atât de tare încât acesta a ținut să transmită personal firmei care l-a montat, Drum Asfalt, parte din grupul Selina al lui Beneamin Rus, să înlocuiască rapid nu doar panourile îndoite și rupte, ci tot gardul pe latura dinspre șoseaua spre Nojorid.

Bihorel a aflat că reprezentanți ai firmei au încercat să scuze șubrezenia gardului prin puterea neobișnuită a furtunii, arătând că aceasta a avariat inclusiv un avion al Tarom, ba să adauge și că la doi pași de aeroport a fost distrus gardul metalic al unui teren de fotbal amenajat pe marginea șoselei.

Niciuna dintre scuze nu a funcționat, însă, ca o circumstanță atenuantă.

Bolojan a fost atât de enervat de rezultatul lucrării de la aeroport încât a amenințat că, dacă firma nu înlocuiește în cel mai scurt timp gardul avariat cu unul rezistent și bine înfipt în pământ, îi va executa garanția bancară, în valoare de aproape 5 milioane lei.

Cum suma este de câteva ori mai mare decât contravaloarea gardului, Bihorel e gata să pună pariu că Beni se va conforma militărește, întocmai și la timp, numai să nu se pună cu fulgerele și tunetele lui Ilie...
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
KP,
dacă tot pomeniși de Aparegio și de perioada de pionierat a ,, absorbției"de fonduri europene,trebuie menționat că un personaj macho însoțit de două parașute de la Bucale, reprezentând o anumită firmă de consultanță și proiectare,deschideau ușile primăriilor oferindu le serviciile in perspectiva obținerii de fonduri nerambursabile cu minima condiție să se asocieze in Aparegio și să (se) pună la dispoziția operatorului unic,actuala CAO,cu rețelele de apă și canal,noi sau învechite.Personajul era la vremea respectivă șeful de cabinet al prefectului din acea perioadă.Ghici cine?Personajul este acum nimeni altul decât d-l prefect.Povestea este mai bogată dar pe cine mai interesează?
Postat 22 Iulie 2024, 22:42 de nealiniat
A fost
semnată recepția? Dacă da,pa înlocuire.Dacă totuși se ajunge la înlocuire,recomand un gard rustic,simplu și veșnic la modă din sârmă zincată împletită,în care vântul nu se împiedică și care nu ne va împiedica să privim decolarea și aterizarea păsărilor de fier.
Postat 22 Iulie 2024, 15:51 de nealiniat
Contestatii peste contestatii..
La ce depune acest bicisnic contestatii peste contestatii la licitatiile pentru construirea de drumuri si autostrazi cand un gard nu e in stare sa faca ca lumea? Sprancenatu' vrea sa execute garantia bancara... Fraiere crezi ca bucata de hartie pe care ti-a dat-o Rus are vreo acoperire? Te poti sterge cu ea la cur...
Postat 22 Iulie 2024, 12:57 de User anonimizat
Bani de cafea pt Beni...
Oricum să faci un gard din plastic care nici nu-l poti dimensiona în nici un soft de calcul structural uzual ci doar sa-l proiectezi după ochiometru arată atât neispirația atât a beneficiarului, a proiectantului cât și a executantului că a acceptat așa ceva. Faptul că nu se va schimba soluția / materialul gardului și se va reinlocui din aceleasi materiale stupide va duce la același deznodământ: la următoarea furtună mai serioasă va colapsa din nou. Dacă un gard metalic interfera cu partea de comunicatii putea sa fie realizat dintr-un beton prefabricat ce conținea o cantitate mult mai infimă de oțel dar care avea totuși o rigiditate net superioară.
Postat 22 Iulie 2024, 11:55 de georgemarian
Beni Rus, cu Selina lui cu tot, Trameco și Repcon, Precon și toate celelalte pe care le comandă ...
... nu are nicio vină. Consiliul județean, de mai bine de 4 ani de când Bolojan a ajuns "cărmaciul" Bihorului, a preluat modelul birtinez care s-a dovedit, de decenii deja, că ține de habarnism, superficialitate, prăduială și cumpărarea de imagine personală. De ceva ani încoace s-a "bătut toba" ades, pe ce minune de aeroport internațional vom avea și ce formidabil de președinte de consiliu județean are România. Doar că, respectivul ales al neamului de traistă și a celui de slugă preaplecată, nu e în stare să înființeze un simplu compartiment sau birou pentru supravegherea șantierelor. Adică încăperea aceea mică și plină de dosare, cu dulapuri până la tavan, care adăpostește diriginții de șantier cum se numesc aceștia la origine. Doar un exemplu al habarnismului birtinez vă dau. În 2008, după ce moștenise proiectul APAREGIO, făcut cap coadă în perioada 2005-2007 de niște oameni dedicați profesionalismului pe plan local, Bolojan a început să deslușească tainele fondurilor europene și plătind, până în 2010, peste 6.000.000 Euro pentru un proiect deja făcut, unor "lipitori" liberale de la capitală, incluzând în prăduială și supravegherea de șantiere ce tocmai se deschiseseră. Un compartiment propriu, local nu l-a dus capul să facă, cu 2 diriginți de șantier măcar, capabili să urmărească și să avizeze lucrările. Așa că, nărodul liberal a dat 6 milioane Euro degeaba, unor colegi de partid absolut paraleli cu subiectul respectiv, plus vreo 34 milioane trupeșului Kiss Sandor de care era îndrăgostit la acea vreme ... APAREGIO rămânând, din totalul obținut în 2007 de la Comisia Europeană, de peste 134.000.000 Euro, cu nici 93.000.000 Euro. Acesta-i "cărmaciul" de fapt ... un falimentator al oricărei instituții și al oricărui agent economic, pe care reușește și i se permite să le atingă. Așadar, nu constructorul e vinovat în privința gardului "inteligent" al aeroportului, ci acela care semnează plata publică pentru ceva neconform, și care doar se laudă cu realizări ce, dacă nu azi ... în cel mai scurt timp intră în refacere parțială sau capitală, după caz.
Postat 22 Iulie 2024, 11:30 de KP
No stress
Sunt ei de ei, putin teatru nu strică.
Postat 22 Iulie 2024, 10:57 de Maikeltroll
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON