Președintele interimar Ilie Bolojan a plecat, miercuri dimineață, la Paris, în prima deplasare externă din mandatul său.
El va participa la o întâlnire a liderilor europeni pe tema războiului din Ucraina și a securității europene. O întâlnire a avut loc și luni, însă au participat doar lideri din Germania, Italia, Regatul Unit, Polonia, Spania, Olanda şi Danemarca. Pentru reuniunea de miercuri de la Palatul Elysee, au fost lansate invitații pentru Norvegia, Canada, Lituania, Estonia, Letonia, Cehia, Finlanda, Grecia, România, Suedia şi Belgia, scrie presa din București, citând surse diplomatice.
Ilie Bolojan a plecat în capitala Franței cu un avion de linie, a informat Administrația Prezidențială. El este însoţit de consilierul prezidenţial pentru afaceri europene, Luminiţa Odobescu, potrivit Agerpres.
Marți, la întâlnirea cu ambasadorii acreditaţi în România, președintele interimar al României a declarat că e timpul ca agresiunea Rusiei în Ucraina să înceteze: „Este timpul ca această agresiune a Rusiei să înceteze. O încetare a focului, urmată cât mai curând de o pace justă și durabilă, reprezintă un obiectiv care trebuie urmat nu numai de părțile aflate în conflict, dar și de întreaga comunitate internațională”.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.