URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Decembrie 2020, 15:27

Bolojan, despre reducerile din DGASPC şi instituţiile de cultură ale CJ Bihor: „Nu vreau să belferim sub scutul culturii sau folosind copiii ca scut" (VIDEO)

Cu două ore înaintea şedinţei în care Consiliul Judeţean decide prin vot, marţi, reorganizarea a 10 instituţii de cultură subordonate şi a DGASPC, preşedintele Ilie Bolojan a explicat în faţa jurnaliştilor de ce aceasta trebuie făcută şi pe ce principii a fost propusă.

El a subliniat că nu desfiinţează revistele de cultură Familia ori Varad, nici alte instituţii, dar judeţul nu are bani pentru plata celor care se ocupă de asistenţă socială, din cauza unor organigrame stufoase, cu structuri paralele şi cheltuieli nejustificate.

"N-am dormit"

"Când am preluat mandatul am constatat că nu aveam bani pentru plata salariilor de la DGASPC", a spus Bolojan, referindu-se la deficitul de 3 milioane euro care a făcut ca angajaţii din asistenţa socială să nu-şi primească salariile timp de două luni şi amintind că, rectificând bugetul şi primind bani şi de la Guvern, acest lucru a fost asigurat până la sfârşitul anului.

"N-am dormit 2-3 săptămâni până n-am avut aceşti bani. Nu am vrut să joc la ruleta rusescă, cum s-a procedat la fiecare sfârşit de an aşteptând bani de la Guvern. Nu vom mai ajunge într-o astfel de situaţie şi în anii următori, pentru că ar însemna că nu învăţăm nimic", a spus Bolojan, explicând că situaţia impunea "tăieri" de la instituţiile subordonate.

"Aceleaşi metehne"

Înainte să explice pe ce baze s-a propus reorganizarea DGASPC şi a instituţiilor de cultură - Biblioteca Judeţeană, revistele de cultură Familia şi Varad, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Şcoala de Arte Francisc Hubic, teatrele Regina Maria şi Szigligeti, Muzeul Ţării Crişurilor şi Filarmonica - Bolojan a spus că peste tot a găsit "exact metehnele" pe care le-a constatat şi la precedentele etape de reorganizări, ale aparatului propriu al CJ şi ONG-urilor satelit.

Este vorba despre "servicii paralele" (exemplificând că pe strada Moscovei, în curtea Filarmonicii, paznicii acestei instituţii sunt dublaţi de cei ai Şcolii de Arte, cu care împart clădirea), "personal supradimensionat" (cu, de pildă, mai mulţi "suflători" decât justifică activitatea artistică), "structuri administrative stufoase" (la CJCPCT, de exemplu, din 12 angajaţi doar 5 fiind personal de specialitate, restul TESA), "cheltuieli nejustificate" (cu multe contracte de colaborare cu PFA-uri, SRL-uri şi drepturi de autor încasate de diverși colaboratori).

"Nu mai putem merge cum am mers", a conchis Bolojan, explicând că "în urmă cu o lună i-am rugat pe directori să facă analize şi să vină cu propuneri de reorganizare şi de creştere a eficienţei". "Directorii pot da lămuriri cum au făcut propuneri, directori pe care nu eu i-am selectat", a subliniat şeful CJ Bihor.

DGASPC, fără copii folosiţi ca "scuturi umane"

Bolojan a vorbit despre reorganizarea fiecărei instituţii, începând cu DGASPC, "cea mai delicată şi cea mai grea", unde din 1.260 posturi (1.128 ocupate efectiv) vor rămâne 1.001, după reduceri atât în aparatul propriu al instituţiei, adică în rândul administrativilor de pe strada Feldioarei, cât şi în centrele pentru copii şi în cele pentru adulţi cu dizabilităţi răspândite în judeţe, unde sunt îngrijiţi 553 beneficiari (copii şi adulţi).


 

Preşedintele CJ a arătat că bugetul pe 2020 al DGASPC este de 100 milioane lei, din care 80% o reprezintă salariile, iar în Bihor sumele plătite în acest scop depăşesc standardele de cost, astfel încât CJ este obligat să suporte nu 50% din cuantumul acestora, ci tot ce depăşeşte nivelul standardelor de cost, în condiţiile în care acestea nu sunt depăşite în structurile externalizate. "Dacă privaţii reuşesc să stea cu cheltuielile pe standardele de cost, trebuie şi noi", a spus Bolojan.

El a dat câteva detalii, arătând şi că de un an încă există în Bihor şefi peste centrele pentru copii, deşi acest lucru este nelegal, astfel că centrele pentru copii au fost comasate, din 23 rămânând 5, cu 7 coordonatori. S-au făcut, însă, disponibilizări şi de posturi de psihologi şi educatori.

Muzeu, teatre, Filarmonică, Tradiţii populare

La Muzeul Ţării Crişurilor, a spus Bolojan, din 128 posturi ocupate vor rămâne 101 dacă aleşii bihorenilor aprobă noile organigrame, fără să fi fost probleme deosebite deoarece s-au făcut "reduceri de la fiecare compartiment".

În schimb, în ce priveşte teatrele, şeful CJ a remarcat că deşi teatrul Szigligeti se adresează unei populaţii de 25% din totalul judeţului, acesta are mai mulţi angajaţi decât Teatrul Regina Maria, care deserveşte o comunitate reprezentând 70% din populaţia judeţului.

Bolojan a spus că la propunerea celor două conduceri, la Teatrul Regina Maria rămân 121 posturi din 143 (din care 12 cu jumătate de normă), iar la Szigligeti 109 posturi (din care 6 cu jumătate de normă) din cele 145 de acum.

La Filarmonică, unde erau trei posturi de director, vor rămâne două, iar din cele 130 posturi efectiv ocupate vor rămâne 125 (inclusiv cele 38 de corişti, cu jumătate de normă).

De asemenea, Bolojan a spus că actualul Centru pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale va fuziona prin absobţie de către Şcoala de Arte Francisc Hubic, astfel că în final din 47 angajaţi ai celor două instituţii după comasare vor fi 34, reducerea vizând personal administrativ.

Familia şi Varad rămân, "niciun fel de dezonoare"

Pe de altă parte, în condţiile în care mai mulţi intelectuali au protestat că redacţiile revistelor de cultura Familia şi Varad vor fuziona prin absorbţie de către Biblioteca Judeţeană, Bolojan a spus că scopul reorganizării a fost "să asigurăm editarea revistelor", pentru că "nu este niciun fel de dezonoare dacă Biblioteca Judeţeană, cu acelaşi personal administrativ, se ocupă de administraţie şi pentru revista Familia. O să se poată concentra pe partea editorială (n.r. – redactorii)".

„Partea editorială este independentă, nimeni n-o să le dicteze (n.r – celor două reviste) ce poezii să publice", a spus Bolojan, care a continuat, adăugând că personalul Bibliotecii va fi redus de la 81 la 69 angajaţi, renunţându-se la două filiale exterioare (dar care vor putea împrumuta cărţi în continuare, în Episcopia printr-o parohie, iar în Felix prin personalul unei şcoli).

De asemenea, Bolojan a spus că eliberarea unor spaţii din oraş în acest fel va contribui la economii importante de bani pentru CJ, în condiţiile în care numai pentru Arhitectul Şef se plătesc 50.000 euro chirie pe an.

Întrebat de BIHOREANUL de ce a fost inflexibil în cazul revistei Familia, cu o vechime seculară, care acum îşi pierde personalitatea juridică, Bolojan a replicat că în acest caz "ar fi trebuit să explic altora de cei ei trebuie să fuzioneze şi alţii nu".

De la "dureros" la "scandalos"

În fine, întrebat de BIHOREANUL dacă persoanele din aceste instituţii ale căror posturi se desfiinţează vor avea parte de concursuri corecte pentru ocuparea celor rămase, Bolojan a spus că de acest lucru vor răspunde directorii.

"Reducerile de personal sunt dureroase, dar dacă le faci incorect, sunt scandaloase", a afirmat preşedintele CJ Bihor. El a adăugat că dacă acest lucru se va întâmpla, directorii şi în general şefii vor trebui să muncească şi în locul "protejaţilor", avertizând totodată că în primul trimestru al anului viitor toate aceste instituţii vor fi supuse unui audit şi va fi analizată şi calitatea serviciilor publice oferite.

Nu în ultimul rând, Bolojan a spus că are intenţia să şi facă investiţii în instituţiile de cultură, acuzând condiţiile în care unele îşi desfăşoară activitatea, în ciuda bugetelor mari cheltuite. "Veţi vedea în următorii ani ce face Consiliul Judeţean. Cuvintele sunt mari, dar nu cuvintele sunt problema, ci realitatea", a zis Bolojan, adăugând că „nu vreau să belferim sub scutul culturii sau folosind copiii ca scut".

Vezi mai jos conferința de presă!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
19 Comentarii
Sasi
Din pacate cultura a ajuns un PUB, in ultimii 30 de ani Romanii nu mai sunt interesati de cultura, din cauza slabei calitati reprezentantilo de cultura.
Postat 16 Decembrie 2020, 11:41 de Sandu2100
@sandu2100
Cultura nu este bere. O revista de cultura nu este o berarie. Cine doreste, poate sa faca abonament, sau o poate consulta, citi la Biblioteca... Apoi stii, cei care sunt buni si lucreaza, de regula ei sunt si cei dati afara - ca n-au carnet de partid. Mai sunt si unii care pleaca "in" privat, ca vor o viata mai usoara, cu bani mai multi si o viata mai linistita, zile libere, weekend cu familia si nu cu munca. Daca domnul Bolojan ar fi facut ce trebuia sa faca, nimeni nu comenta nimic. Din pacate prea capos. Nu recunoaste ca a gresit. Asa a fost si cu probleme de mediu.
Postat 16 Decembrie 2020, 07:56 de sasi
Cum zici, ,,belferim" ?! Uite aici belfereala!
S.C. Pază și Protecție Bihor S.R.L. are ca activitate principală codul CAEN 8010 – Activități de protecție și gardă, fiind licențiată să desfășoare următoarele activități: servicii de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor, precum şi servicii de consultanţă în domeniu; - servicii de pază a transporturilor de bunuri şi valori importante precum şi servicii de consultanţă în domeniu ; - servicii de protecție personală specializată, denumită gardă de corp precum și servicii de consultanţă în domeniu; Societatea îșidesfăşoară activitatea specifică în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 cu modificările si completările ulterioare, Normelor metodologice adoptate prin H.G. 301/2012 si H.G. nr. 935/2007, O.U.G. 109/2011, şi a regulamentului de organizare şi funcţionare. Societatea îşi îndeplineşte sarcinile specifice în domeniul pazei folosind numai personal propriu angajat, calificat şi atestat.
Postat 16 Decembrie 2020, 06:33 de pinonel
Silver cat
Oradea nu a avut niciodata echipa de football, avem de handball dar nu i se datoreaza lui Bolojan. Sa te gandesti sa-ti cauti de lucru la privat, la stat ai frecat menta destul
Postat 15 Decembrie 2020, 22:15 de Sandu2100
in incheiere...
Phoenix - Nu contest ca in CAO sunt astfel de cazuri, nu cunosc detaliile. Daca tot consideram presa "cainele de paza al democratiei", de ce nu divulgati toate amanuntele ce le cunoasteti in comentariu, ca sa se poata investiga mai in detaliu? Aratand cu degetul fara detalii concrete nu ajuta pe nimeni, nici macar pe dvs sa va sustineti argumentul. In acelasi timp, in naivitatea mea...eu cred ca Bolojan se foloseste de partid ca sa isi atinga scopul, si anume bunastarea sociatatii, progress, optimizare colectiva. E adevarat, intr-o forma poate prea logica si rationala pentru unele persoane. Asta pe cand multi alti politicieni se folosesc de partid ca sa avanseze "profesional" si "financiar". E greu sa votezi cu Bolojan cand ti s-a daramat garajul dintre blocuri, ce il aveai de 40 de ani poate. E greu sa intelegi ca terenul ce ti-a fost expropriat va deservi zeci de mii de oameni de acum incolo. Poate nu te folosesti tu de el personal dar se vor folosi copiii si nepotii tai de parcul ce s-a facut pe locul respectiv sau drumul nou pe care inclusiv tu circuli acum. Asta nu inseamna ca sunt de acord cu pretul oferit pentru exproprieri. Dar asta e alta discutie. Nimic nu e alb-negru. Cam totul e gri. Dar sa deosebim nuantele de gri e foarte important, mai ales in politica si administratie publica. Oricare ar fi istoria revistei Familia, in momentul de fata nu rezoneaza cu multi oameni "cititi" si nu s-a adaptat in niciun fel prezentului. Sa o pastram ca o amintire vie? Ca pe o statuie? As fi de acord, daca nu ar consuma bani lunar din bugetul public, pentru a deservi un cerc foarte restrans de cititori si colectionari. Vorbim de un tiraj de sute de exemplare maxim. Doar pentru ca a fost o revista de succes in trecut, nu inseamna ca trebuie tinuta in viata in forma actuala, cu orice pret. In conditiile in care conducerea actuala a demonstrat ca nu reuseste sa reinvie interesul pentru revista... In plus, site-ul revistei e plin de erori si nu am reusit sa accesez nici macar un numar. Error 404. Dar salariile le asteptam oricum, indiferent de gravitatea si numarul erorilor, indiferent de performanta.
Postat 15 Decembrie 2020, 21:35 de bihoreanul222
Taranoiul si cultura....
Ca primar, a distrus sportul bihorean. Zeci de echipe de fotbal, handbal, baschet, volei, tenis, etc. au fost desfiintate, pentru ca ..."rentabilizare". Acum a venit randul institutiilor de cultura, care dupa acelasi model falimentar, au fost "eficientizate" . Efectul ? Concedierea a sute de angajati care nu s-au nascut in zona Vadu Crisului si nu poseda carnet galben de partid. Si uite-asa, taranoiul birtinez merge mai departe, pozand in model de bune practici administrative, cu ifose si pretentii de Guvernul Romaniei, uitand ca a prabusit o jumatate de deal, iar in 12 ani nu a fost in stare sa reabiliteze un simplu pasaj din centrul orasului. Maxim sictir pentru taranoiul birtinez !
Postat 15 Decembrie 2020, 21:25 de Silver_Cat
Revista Familia
Dar cu ce ocazie e finantata de la bugetul local ?? De ce nu se finanteaza singura???
Postat 15 Decembrie 2020, 20:41 de Sandu2100
pe competente
O adevarata restructurare se face: 1. dupa nevoi 2. dupa competente individuale. "Hai, da afara 30", nu cred ca tine nici de 1. nici de 2.
Postat 15 Decembrie 2020, 20:32 de sasi
Pupili, pupile si cu pile! Loc da spalat bani!
Dupa cum observ fiecare copil institutionalizat avea o mamica si mamaica avea ea un “tatic”, asta ca sa nu se plictiseasca! Ba suntem prosti? La 500 de persoane institutionalizate sunt 1128 de angajati in conditiile in care masa si paza sunt externalizate, (adica si altii) altii se ocupa de preparare/paza! daca insumam avem pe putin 3 angajati pe cap de persoana institutionalizata, asta ca sa intelegem bine monstruozitatea!
Postat 15 Decembrie 2020, 19:47 de scortosul
Prea au procedat in haos
Găștile înscăunate pe sistem feudal si arbitrar nu sunt tocmai normale. Chiar dacă e cultură sau dgaspc. Sunt acolo de generații cu copiii lor băgați prin instituțiile vecine cu concursuri trucate. Nu e normal. Vrem o țară ca afară, da sa fie lăsați să băltească pe bani publici atribuți cum vrea mușchii lor. Trebuie să se schimbe ceva si urgent. Cultura e fundamentală dar nu cu clovni și comuniști lacomi.
Postat 15 Decembrie 2020, 19:26 de Cetatea
Uriașă dezamăgire
Reiese din conferința lui de presă că judecă un act adminstrativ (dgaspc) la un loc cu unul cultural. Complet eronat! Nu punem cultura în termenii rentabilității financiare, ca orice altă instituție. Nicăieri în lume nu se pune. Peste tot, statele fac tot felul de scheme financiare și înlesniri pentru promovarea culturii proprii (inclusiv a presei). Bucuria locuitorilor unui ținut, dar și faima sa, sunt aduse de sporturile și artele pe care acesta este capabil să le dezvolte. Punerea actului de cultură în termenii rentabilității financiare nu înseamnă decât mercantilism și decădere (fiindcă dacă „dai” doar ce se „cere”, adică semințe și manele, reproduci evoluția protv). Dacă desconsideri rolul educativ al actului cultural nu faci decât să contribui la triumful prostiei. Adică la ceea ce trăim deja, de atâția ani. Președintele CJ mi-a produs o mare dezamăgire și de aceea, începând de astăzi, am spun și eu Bolovan, cum îi spun mulți alții. PS. Nu port ochelari de cal, nu am prietenii și nici parti-prix cu vreuna dintre tabere (am lipsit 35 ani din oraș), așadar nu contest că revista, în forma actuală, este neatractivă. Dar a desființa instituția în sine fiindcă nu ne place cum funcționează este totuna cu a desființa Curtea Constituțională și a o trece ca departament în Ministerul Justiției, fiindcă - dă-o dracu' - și-așa nu e bună de nimic. Subiectul lui Bolojan trebuia să fie revigorarea revistei și nu transformarea ei în gazeta de perete a Bibliotecii Județeme.
Postat 15 Decembrie 2020, 18:14 de cvm
Gaciu, organigrama "pocăițiilor" ....
Când stai crăcănata pe doua poziții de conducere bugetate, unul la CJ Bihor, dir.teh, iar unul cu numire la DGASPC Bihor cu delegație de mai bine de doi ani, în timpul lui Mang, fiind pupila lui Bodea. Este ușor să tai posturi în stânga și dreapta când tu nu ai a face cu serviciile sociale, decât legătura de partid și cercurile de așa zișii "pocăiți". Marea greșeală a lui Bolojan este că a dat credit acestei trepaduse de la defunctul ALDE, consiliata de o anume Naomi, pomenita și de liderul de sindicat Marcu, care a ridicat problema într-un mod corect în ședința CJ Bihor de azi. Această clica de "pocăiți" care sau lipit în ultimii ani pe diferitele funcții din DGASPC, se dau de ceasul morții transferânduse pe diferite posturi călduțe în cadrul instituției. Această Gaciu trebuia demult demisa, iar reforma și noua organigramă făcută cu specialiștii din domeniu, cu consultarea sindicatului, a celor din CJ....
Postat 15 Decembrie 2020, 18:09 de ardelean
Bravo, domn Bolojan
Salut initiativa domnului Bolojan. Belferirea in institutiile de cultura este o practica veche. In loc sa vedem revistele de cultura facînd cultura, ii vedem pe distinsii redactori ca sprijina mesele de la cafenelele de pe Corso la o sueta sau ca isi fac un obicei de a aparea la locul de munca la orele tarzii ale dimineții cu ochii umflati de nesomn sau băutură, fara nici o grija. Ca postul e caldut, nimeni nu iti are grija , lucrezi cat vrei - daca lucrezi- , pleci cand, nu ai nici o responsabilitate. De aceea nu gasim revistele de cultura in chioscuri de ziare, pentru ca acesti oameni nu sînt interesati de ce trebuie sa faca. Degeaba ducem revista Familia la Beijing sau la alte tîrguri de carte, daca nimeni nu o gaseste in vreun colt de presa oradean. Si activitatea redactionala este sub toata critica, articolele apar dupa cheful redactorilor sau dupa cît de drag ii esti redactiei( vezi frumoasele necunoscute care publica articole indigerabile cu iz de cultura) . Fiind vorba de bani publici, trebuie sa vedem ca isi merita banii, chiar daca sint putini. Poate ca ar trebui sa dea cu cardul de pontaj in inceperea programului si la sfîrsitul programului, ca orice amărît de salariat de la privat, sa vada ce inseamna sa stai opt ore la banda, in loc sa se plimbe brambura prin oras rezolvîndu-si tot felul de sinecuri si amantlîcuri .
Postat 15 Decembrie 2020, 17:42 de User anonimizat
bihoreanul 222
Spui că fără nepotisme? Cum explici faptul că la Compania de Apă sunt angajați soț și soție, studii medii și fără obiectul muncii? Adică au fișa postului, doar că îndeplinesc alte sarcini, care nu au treabă cu activitatea instituției, mai au și mașină de serviciu sub fund, cu care fac naveta. În acest timp, alții sunt concediați (nu contează că poate erau capabili), chipurile pentru economie, realitatea e că partidul e în toate, ori ești cu partidul ori pleci acasă. Vom vedea peste câteva luni câte angajări vor fi și cine vor fi angajați.
Postat 15 Decembrie 2020, 17:30 de Phoenix
Nu mă bag
Ce frumos! Vom avea copii frumoși, veseli, familii fericite, betoane văruite, ... ce oraș frumos! Iată cum va rezolva cultura locală problemele sociale din Bihor!
Postat 15 Decembrie 2020, 17:11 de Cunoscatorul
la teatru
... chiar daca vorbim de un raport de 75% la 25%, daca bine stiu, teatrul are proportional mai multi clienti etnici maghiari. Cel putin asa am auzit.
Postat 15 Decembrie 2020, 16:58 de sasi
intr-un mod corect
Daca s-ar fi dorit, in prima etapa, se facea o analiza cu niste experti... se analiza de ce este nevoie. Sa dai un ordin fara analiza, orice este numai corectitudine nu. Populism. Cica s-a redus proportional de peste tot... adica si de la sectii care au deficit de personal dar si de la sectii supradimensionate. Adica nu s-a rezolvat nimic... gargara politica...
Postat 15 Decembrie 2020, 16:53 de sasi
Era si timpul
In sfarsit vedem restructurari logice si eficiente, ca la o companie privata. Nu restructurari bazate pe nepotisme si furtisaguri. Pana una alta - https://www.youtube.com/watch?v=C5ag5H2t2Vg
Postat 15 Decembrie 2020, 16:41 de bihoreanul222
Ca mare fan Bolojan ...
... propun să dispară din structurile consiliului județean tot ce ține de cultură, artă, istorie ori literatură !?! Să se privatizeze dacă mai există "clienți" interesați !?! Cine vrea să belferească pe bani de la bugetul Bihorului, să treacă la săpat șanțuri și la turnat beton ... că doar de "dreapta" este "comandantul" și liberal cu acte-n regulă, pornit să facă "pârtie" cu autoritate, ierarhic și disciplinat !?! Ha, ha, ha ...
Postat 15 Decembrie 2020, 16:38 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON