URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 14 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Călin Georgescu zice că ar trebui să ieșim din NATO și UE, că nu avem nevoie de fonduri europene câtă vreme îl avem pe Dumnezeu, iar unei jurnaliste din Basarabia i-a povestit despre poporul moldovean. Numai pentru asemenea vorbe, CCR ar fi îndreptățită să nu-l lase să participe la alegerile prezidențiale...
Zic şi eu
Adrian Cris
Vechea mantră a orădenilor nemulțumiți, că „Bolojan e de vină” pentru-absolut-tot, devenită memă pentru alții, s-a transformat în ultimele săptămâni, cu sens schimbat, în ditamai comandamentul național. „O problemă de securitate națională a României”, a opinat CTP-ul, potrivit căruia ar fi „un risc major de securitate” dacă, în furtuna de acum, Bolojan nu rămâne președinte sau nu devine premier.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum priviți decizia BEC și CCR de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Octombrie 2023, 19:03

Bolojan: Cei aproape 140 kilometri ai Drumul Expres Oradea – Arad ar urma să fie construiți în doi ani. Vezi cum va arăta! (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La o săptămână după obținerea avizului de mediu și a celui al Comisiei Tehnico-Economici din Ministerul Transporturilor, aleșii bihorenilor au votat, miercuri, în unanimitate și fără discuții, indicatorii tehnico-economici actualizați ai lucrărilor ce urmează să fie executate cu fonduri europene pentru construirea DX Oradea - Arad.

Licitația, poate în decembrie

Potrivit hotărârii adoptate, costurile totale ar urma să fie de 11,7 miliarde lei, echivalentul a 1,68 miliarde euro plus TVA, iar durata execuției să fie de 24 luni.

„S-au parcurs principalele etape de avizare și, față de elementele care au constituit baza acestui proiect, mai avem pe 25 octombrie avizarea de către Comisia Interministerială, iar în luna noiembrie adoptarea Hotărârilor de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a declanșării procedurii de expropriere”, a spus șeful administrației județene într-o conferință de presă premergătoare ședinței CJ Bihor.

Bolojan a mai precizat că după avizul Comisiei Interministeriale și cele două HG-uri, CJ Bihor intenționează să declanșeze în luna decembrie licitația pentru executarea lucrărilor, pe trei tronsoane (Oradea – Salonta, Salonta – Chișineu Criș și Chișineu Criș – Arad), astfel încât acestea să fie demarate la începutul anului viitor, scopul fiind finalizarea lor la începutul anului 2026 sau, în cel mai rău caz, dacă vor fi amânate de procedurile birocratice, al anului 2027.

Aproape 90 de poduri și podețe

Bolojan a prezentat, din nou, și câteva caracteristici ai viitoarei șosele cu profil de autostradă, în lungime totală de 138 kilometri, din care 9,85 km va fi un „braț” către un nou punct de trecere a frontierei româno-ungare în zona Salontei, iar 5 km drumul de legătură cu acest municipiu (porțiunea de drum expres urmând să funcționeze ca o centură).

Șoseaua va porni din Oradea din zona drumului de legătură cu Autostrada Transilvania (proiect aflat aproape spre finalizare), traversând apoi teritorii ale comunelor Sântandrei, Nojorid, Gepiu și Mădăras, apoi ale municipiului Salonta, iar în final ale comunelor Ciumeghiu și Avram Iancu.

În final, DX Oradea - Arad va avea 86 poduri și podețe, mai multe decât se estimase inițial ca urmare a obligațiilor de respectare a reglementărilor de mediu.

Proiectul este derulat în parteneriat cu CNAIR de către Consiliile Județene Bihor și Arad, plus primăriile Oradea și Arad, fiind repus în actualitate după ce fosta CNADNR l-a ținut la sertar mai bine de un deceniu. Realizarea lui ar urma să fie finanțată cu fonduri europene.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Vio_427
Dupa cum vezi in Oradea si Bihor nu se fac promisiuni, faptele contează.
Postat 12 Octombrie 2023, 15:00 de Sandu2100
Maikeltroll
Nu scrie nimic de autostrada Biharia-Cluj, dar la autostrada Biharia-Arad a inceput deja construcția.
Postat 12 Octombrie 2023, 15:00 de Sandu2100
Povesti, din ciclul si minciuna-i vorbă
Cand zboară porcul, atunci când vom circula si pe autostrada Biharia- Cluj.
Postat 12 Octombrie 2023, 14:13 de Maikeltroll
Eu am mai văzut filme SF, da ăsta...
Depășește orice logică. E din categoria extratereștrilor care vb engleză ideea asta cu 2 ani pt execuție. Păi nu s-au construit în toată țara 80 de poduri în doi ani și se fac aici în doi!? La un singur drum?! Și încă 100 de kilometri de drum! În doi ani?! Doamne... Încă mai crede cineva aceste promisiuni nefezabile?!
Postat 12 Octombrie 2023, 12:15 de Vio_427
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5795 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON