Şeful PSD Oradea, Florian Bodog, a fost audiat, miercuri, în comisia parlamentară şi a primit aviz pozitiv pentru a deveni ministru al Sănătăţii.
La ieşirea de la audiere, Bodog a fost întrebat de jurnalişti de problemele legate de lucrarea sa de doctorat, bănuită de plagiat şi dispărută din arhiva Universităţii din Oradea. Prodecanul FMF Oradea a explicat că Ministerul Educaţiei i-a retras doar dreptul de a coordona doctorate şi nu i-a imputat nicio problemă vizavi de lucrarea sa de doctorat.
"Este vorba de o confuzie. Doctoratul meu nu are absolut nicio problemă. În luna mai anul trecut, o publicaţie din Oradea a făcut o sesizare la Ministerul Educaţiei, Ministerul nu a luat nicio măsură pentru că sesizarea nu se încadra în limitele legii şi nici nu aveau bază legală pentru acest lucru. La sfârşit de septembrie, început de octombrie, la momentul la care se făceau listele pentru noul Parlament, mi s-a retras conducera de doctorat. Această decizie eu am considerat-o nelegală şi am atacat-o în justiţie la Curtea de Apel Oradea", a declarat Bodog.
Cât despre teza sa de doctorat în Medicină, care, aşa cum BIHOREANUL a scris, nu se găseşte la Universitatea din Oradea, iar el a refuzat să o facă publică, PSD-istul a spus că vina pentru dispariţia lucrării ar avea-o Universitatea.
"Teza mea de doctorat a fost depusă în trei exemplare la momentul susţinerii. Teza mea de doctorat se găseşte la Biblioteca Naţională. Nu ştiu de ce, practic în Biblioteca Universităţii din Oradea nu se mai găsesc tezele din 2001 încoace decât foarte puţine şi asta datorită faptului că Biblioteca s-a mutat dintr-un local vechi într-un local nou. Nu cunosc modul în care a dispărut, nu mi-am consultat teza la bibliotecă. Dar repet: teza mea de doctorat nu a fost niciodată contestată de nimeni, nu am fost niciodată acuzat de plagiat, de altfel a fost făcută sub conducerea domnului profesor Gicu Ionescu, rector atunci la UMF Cluj Napoca, a fost scrisă toată cu mâna", a spus Bodog.
În ciuda transparenţei pe care o mimează acum, însă, Bodog a refuzat, anul trecut, solicitarea BIHOREANULUI de a pune la dispoziţia redacţiei un exemplar din teza sa de doctorat, pentru a fi supusă unui test public de autenticitate. Iniţial, Bodog a susţinut că nu mai deţine niciun exemplar din lucrare, apoi a declarat unui alt ziar că deţine doar unul electronic, care însă nu este "varianta oficială".
Anul trecut, la Biblioteca Naţională, tezele de doctorat puteau fi consultate doar la sala de lectură, copii ale acestora fiind oferite numai autorilor. Bodog a refuzat inclusiv să procure o copie din lucrare şi să o aducă Universităţii orădene.
Citeşte pe această temă şi articolele:
Dragnea, convins că Bodog va dovedi în instanţă că este profesor curat
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.