URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Noiembrie 2021, 12:54

BMW abandonat pe domeniul public în Oradea: Poliția Locală se pregătește să-l ridice

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţia Locală să pregăteşte să ridice un bolid BMW, abandonat pe domeniul public.

Autovehiculul, de culoare neagră, pare să fi fost supus unor reparaţii, după care a fost parcat pe strada Constantin Brâncuşi din Oradea.

Proprietarul a fost somat să elibereze locul, în caz contrar maşina urmând să fie transportată la depozitul din strada Academiei 3 și, ulterior, valorificată.

„În acest sens a fost întocmit procesul-verbal de constatare şi somaţia în vederea ridicării autovehiculului de către deţinătorul legal, care a fost afişată pe caroseria autovehiculului, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului, ori al unităţilor administrativ-teritoriale", a transmis Poliţia Locală.

Deţinătorul autovehiculului poate obţine informaţii suplimentare la sediul Poliţiei Locale din strada Iuliu Maniu 20 sau la numărul de telefon 0359.412.551.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Super!
Perfect...super realizarea Primariei...Daca mai sunt astfel de probleme grave in Oradea sa ne informati. Multumim!
Postat 25 Noiembrie 2021, 22:58 de User anonimizat
Bolid???
Stimate domn redactor Dacă și tigaia din imagine se poate numi bolid, atunci.....nu am cuvinte.
Postat 24 Noiembrie 2021, 15:07 de Cosi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON