Spre deosebire de majoritatea orădenilor, locatarii blocurilor din Calea Aradului se plâng că aşteaptă cu groază duminica.
Oamenii au reclamat Poliţiei Locale zgomotul produs peste weekend şi cu ocazia sărbătorilor religioase de difuzoarele scoase în faţa Bisericii Sfântul Mucenic Sebastian pentru popularizarea slujbei religioase.
Riveranii spun că nivelul gălăgiei depăşeşte limitele din Legea zgomotului 121/2019 şi ajunge până la 67 decibeli, condiţii în care doi interlocutori trebuie să ridice vocea ca să se audă.
Sesizaţi, reprezentanţii Poliţiei Locale au discutat cu preotul Viorel Mal, care s-a disculpat afirmând că, la cererea vecinilor, a redus volumul difuzoarelor cu 75%, iar zgomotul nu ar mai trebui să îi deranjeze.
Cum poliţiştii încă nu au făcut măsurători inopinate pentru a dovedi contrariul, deranjaţi în continuare, locatarii au depus săptămâna trecută o plângere pe un site de petiţii, adunând în câteva zile peste 160 de semnături virtuale.
Oamenii sunt atât de porniţi, încât vor ca şi plângerea lor să se audă cât se poate de departe, măcar cum se aud difuzoarele bisericii!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.