În ultimele 24 de ore, din trei bihoreni testaţi pentru prezenţa virusului Sars-Cov-2, unul s-a dovedit infectat.
Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică au raportat, duminică dimineaţă, în judeţul Bihor un număr de 369 noi infectări cu virusul Sars-Cov-2, după 1.149 de teste efectuate. În prezent, în spitalele din Bihor sunt 72 de persoane internate în secţiile de Terapie Intensivă.
Numărul cazurilor active în judeţ a crescut la 5.665, iar cel al tuturor cazurilor confirmate de la debutul pandemiei a ajuns la 40.330. Din acestea, 32.806 s-au vindecat de boală.
În schimb, 1.859 de pacienţi confirmaţi cu Covid-19 au murit de la debutul pandemiei, iar 15 dintre ei în ultimele 24 de ore. Potrivit surselor BIHOREANULUI, aceştia aveau între 41 şi 81 de ani şi toţi aveau diferite alte afecţiuni. Unul singur, un pacient în vârstă de 71 de ani, era vaccinat anti-Covid.
O comună fără niciun caz activ
În privinţa campaniei de imunizare, autorităţile judeţene au anunţat că, în ultima zi, 2.980 de bihoreni au primit vaccinul. Reamintim că începând de luni, în România se vor aplica mai multe restricţii pentru persoanele care nu pot prezenta un certificat "verde" Covid, adică nu s-au vaccinat, n-au trecut prin boală şi nu au un rezultat negativ la testare.
Numărul total al persoanelor vaccinate cu schema completă a ajuns la 157.137, cu 1.116 mai mulţi decât sâmbătă dimineaţă, iar al celor care au primit a treia doză de vaccin (booster) la 19.893, cu 590 mai mulţi decât la precedenta raportare.
În continuare, în Bihor comuna cu cea mai mare incidenţă de îmbolnăviri cu Covid-19 este Ceica, cu 17,28 cazuri la mia de locuitori. Rată ridicată este şi în Brusturi (15,51), Sălard (13,54), Cefa (13,16), Spinuş (13,15), Măgeşti (13,01), Sântandrei (12,58).
În Oradea, incidenţa îmbolnăvirilor a ajuns duminică la 11,81, provocată de cele 2.660 cazuri active.
În schimb, comuna Criştioru de Jos este singura din Bihor fără niciun caz de Covid-19 activ.
Incidenţa cazurilor în fiecare comună şi oraş din Bihor:
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.