Sportivul clubului bihorean Basti Box Salonta, Darius Stegari, va merge în ultimele zile ale acestei luni în Bosnia Herţegovina, la Sarajevo, acolo unde începând din 21 iunie se vor desfăşura întrecerile Campionatului European la box pentru juniori.
Darius Stegari este pugilistul care a câştigat Cupa României de la Drobeta Turnu Severin în luna martie a acestui an.
Bihoreanul practică boxul de 6 ani, timp în care a devenit multiplu medaliat atât în competiţiile naționale, cât și în cele internaționale. În palmaresul lui Darius Stegari figurează un loc 1 la Cupa României de juniori, titlul de vicecampion național de cadeți, loc 1 la Mini-campionatul mondial Bornemissza din Ungaria și multe alte participări la turnee din Polonia, Moldova, Italia, Ucraina şi Slovacia.
„Mă simt foarte bine în procesul de pregătire pentru campionatul european. Sunt antrenat și încrezător pentru a reuși un rezultat care să-mi răsplătească munca depusă de când m-am apucat de box. Visul meu este să urc treaptă cu treaptă și să ajung să boxez în anul 2028 la Jocurile Olimpice”, a spus sportivul clubului salontan.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.