Puşcaş, care este crescut şi format la Liberty şi care pentru evoluţia sa a fost cooptat şi în lotul echipei de seniori de la FC Bihor, a plecat sâmbătă înspre Londra, însoţit de Cătălin Sărmăşan, pentru a susţine probe de joc la unul dintre cele mai mari cluburi ale lumii.
George Puşcaş, care este şi internaţional de juniori, va fi testat toată săptămâna aceasta de clubul londonez.
"A ajuns la Arsenal la îndemnul domnului Tony Banfield, care este şeful scouterilor de la Arsenal Londra şi care l-a urmărit la meciurile echipei naţionale. Sper să facă o figură frumoasă şi până la urmă să producă o reclamă pozitivă academiei noastre, indiferent dacă va rămâne sau nu acolo", a declarat coordonatorul CF Liberty, Stelian Farcău.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.