Din luna iunie, când se încheie lucrările de extindere, modernizare și dotare cu echipamente, Biblioteca Județeană din Oradea va avea servicii de împrumut și returnare a cărților prin easy-box-uri accesibile abonaților 24/7.
Bihorenii din trei localități vor avea și ei biblioteci cu totul noi, iar toate cele 30 de biblioteci din județ vor oferi servicii de „împrumut” inclusiv online, oriunde s-ar afla cititorii, plus cursuri de „alfabetizare” digitală, anunță directoarea Ancuța Șchiop și Mircea Mălan, președintele interimar al CJ Bihor, în subordinea căruia funcționează instituția de cultură.
„O altă lume”
Inițiat în 2021, proiectul de modernizare, extindere și dotare a Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai - în valoare de 24 milioane lei (din care 12 milioane lei din fonduri UE, 4 milioane de la bugetul de stat și diferența de 8 milioane lei de la bugetul Consiliului Județean) - va fi finalizat în această vară, din luna iunie urmând ca instituția să aibă o cu totul altă față și funcționalități mult sporite, a anunțat președintele interimar al CJ Bihor, Mircea Mălan (foto), într-o conferință de presă susținută joi, împreună cu directoarea instituției de cultură, Ancuța Șchiop, chiar pe șantierul lucrărilor, care sunt executate de Construcții Bihor.
„Aici se va crea o altă lume, în care fiecare bihorean, de la mic la mare, va putea petrece timp de calitate”, a spus Mălan, cu referire la refacerea holului Bibliotecii, așa încât acesta este supraetajat, cu acces direct la toate etajele.
„Ceva mult mai valoros”
La parterul holului, a explicat reprezentantul CJ Bihor, va fi amenajată o cafenea cu o terasă, amfiteatru și spațiu pentru copii, săli de lectură și săli pentru pregătirea a 2.500 de bihoreni care vor dori să dobândească abilități digitale, obiectiv inclus în proiectul ce prevede și dotarea cu echipamente IT.
Mălan a mai subliniat că abonații Bibliotecii Județene vor avea acces non-stop la serviciile de împrumut și returnare, putând comanda online, până la ora 19 a fiecărei zile, publicații care să le fie pregătite de către angajați, pentru a le ridica la orice oră din holul clădirii, din cutii tip „easy-box”. De asemenea, cărțile vor putea fi returnate oricând și în afara programului de lucru obișnuit (de la 9.00 la 19.00): „La intrare va exista un fel de bancomat de unde, cu cardul de abonat, vei putea lua nu bani, ci ceva mult mai valoros, cărți de calitate”, a spus președintele interimar al CJ Bihor.
Pentru toate bibliotecile din Bihor
În cadrul aceluiași proiect, a mai adăugat Mălan, urmează să fie deschise trei biblioteci complet înnoite în Zona Metropolitană Oradea, în Oșorhei (unde lucrările sunt la un stadiu de execuție de 35%), Sânmartin (stadiu de execuție 85%) și Sântandrei (lucrările de aici fiind finalizate).
Printr-un alt proiect, de 12,7 milioane lei, atât Biblioteca din Oradea, cât și celelalte biblioteci teritoriale din județ vor fi dotate pentru a funcționa într-o rețea integrată cu Biblioteca Județeană așa încât orice bihorean, indiferent unde locuiește, să poată accesa cărți în format digital sau în format fizic.
„Vom avea dotări care prind bine noii generații, mult mai digitalizate, și care în același timp vor crește numărul cititorilor noștri”, a spus directoarea Bibliotecii Județene, Ancuța Șchiop (foto).
Ea a subliniat că bibliotecarii din celelalte 29 sedii din județ au acceptat să intre într-un program de instruire și ulterior vor oferi cursuri pentru 2.500 de bihoreni dornici să aibă cunoștințe digitale, de exemplu pentru a-și face programări online la diverse instituții din Oradea sau din alte orașe ale județului ori pentru a solicita și primi documente în format digital, economisind timp și bani pentru deplasări.
La termen
Inginerul Viatoris Micloș (foto), managerul de șantier al firmei Construcții Bihor, a dat asigurări că proiectul va fi finalizat la termen, la sfârșitul primăverii.
„Zona II este deja la un stadiu de execuție de 90%”, a spus acesta, referindu-se la extinderea spațiilor de la parter, în jurul holului de intrare. „În zona I (n.r. – holul) suntem la 65%, urmează izolarea termică și hidro, apoi finisajele, care sunt mult mai rapid de făcut decât structura”, a adăugat el.
În fine, a mai precizat, zona III, adică vechea cazarmă transformată în sediu al Bibliotecii Județene în 2007, urmează să fie recompartimentată cu gips carton, lucrări de asemenea mai ușor de executat.
Cum va arăta Biblioteca din Oradea
De precizat că o parte dintre spațiile extinse și reconfigurate au fost deja finalizate și sunt în proces de mobilare. În toate spațiile se refac instalațiile sanitare și termice, iar încăperile sunt dotate, toate, cu instalații moderne pentru detectarea și stingerea automată a incendiilor, inclusiv cu gaz inert.
La finalul lucrărilor, începute în luna martie a anului trecut, Biblioteca Județeană va avea și lifturi, dintre care unul panoramic, în holul-rotondă, regândit ca un atrium luminos, cu pereți din sticlă. Parterul va adăposti un mic amfiteatru și facilități destinate copiilor, de la ludotecă și auditorium până la fondul de carte, plus cafeneaua cu terasă.
La primul etaj va fi reamenajat fondul de carte pentru adulți, cărțile urmând să fie disponibile pe rafturi răspândite peste tot, pentru a fi cât mai la îndemână. La etajul II va fi sala de lectură, fondul de carte veche, secția de știință, mediateca, fondul de carte digitalizată (audiobook și e-book), plus un studio de podcast, unde vor fi înregistrate dialoguri cu autori și alți invitați la evenimentele Bibliotecii, pentru ca filmările să fie difuzate pe canalele de „social-media” ale instituției.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.