Vedeta în vârstă de 29 de ani a aflat cu surprindere că este în primul trimestru de sarcină, chiar în timpul înregistrărilor pentru noul album.
Potrivit Reuters, Beyonce şi Jay-Z, unul dintre cele mai bogate cupluri din industria muzicală, vor avea primul lor copil după doi ani de căsnicie. Ei au devenit soţ şi soţie în secret, în 2008.
Jay-Z plănuieşte şi el să lanseze un album în luna noiembrie, titlul acestuia fiind "Decoded". Presa internaţională nu a publicat deocamdată niciun comentariu din partea celor doi, în legătură cu sarcina lui Beyonce.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.