URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Iunie 2017, 13:14

Beat, fără carnet şi urmărit de Poliţie, un orădean s-a proptit cu maşina în poarta unei case

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un orădean a ajuns în arest după ce, aflat la volan fără permis şi sub influenţa alcoolului, a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor rutieri şi a încercat să scape cu fuga.

Evenimentul s-a produs sâmbătă, 10 iunie, în jurul orei 13.15, când agenţii din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au încercat să oprească regulamentar un autoturism care se deplasa pe strada Iuliu Maniu din Oradea. Şoferul nu s-a conformat semnalului, ci a mers mai departe, echipajul pornind în urmărirea acestuia.

"În timpul urmăririi, din cauza vitezei excesive, conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu poarta de acces a unui imobil de pe strada Rimanoczy Kalman din Oradea, eveniment rutier care nu s-a soldat cu victime", arată un comunicat transmis luni de Poliţia Bihor.

Poliţiştii au descoperit imediat motivele pentru care orădenaul de 28 de ani nu a oprit. Individul nu deţinea permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule, şi era şi bine "afumat".

"În urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta  o concentraţie alcoolică de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolmiei", arată comunicatul.

Cercetările au fost preluate de poliţiştii Serviciul Rutier din cadrul IPJ Bihor, care au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de tânărul de 28 de ani, dispunând ca măsură preventivă reţinerea sa. Drept urmare, şoferul rebel a petrecut 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Poliţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON