URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 22 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Pe vremea când era primar, Ilie Bolojan venise cu ideea de a supraimpozita cu 50% spațiile goale din zona comercială. Instanța, însă, a decis că oamenii pot face ce vor cu investiția lor, chiar să-și bată joc de ea dacă au chef. Și cum să nu-și bată, dacă multe locații au fost luate pe nebăgare de seamă, la niște prețuri mai mult decât avantajoase?
Zic şi eu
Adrian Cris
După un președinte care a furat vapoare și unul care a furat case, avem un președinte care a furat un TIR, cu tot cu marfă, din Germania. Interpolul l-a arestat în Italia și l-a băgat la beciul domnesc. Profesor la școala ajutătoare din Cadea, bătea copiii și fura din mâncarea lor. Și-a abandonat nevasta și copiii. Și mama, bătrână și bolnavă. Este fiul unui fost prim-secretar comunist al județului Bihor. Are o iubită mai tânără decât el. Este gay. Este evreu-ungur-țigan. Sorosist. A fost coleg de facultate cu Coldea. E omul fraților Micula. Are conturi și vile în Elveția. Are schizofrenie și se tratează în secret, împreună cu Maia Sandu, la o clinică din Austria.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce vă așteptați să facă Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al României?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La începutul săptămânii trecute, societatea românească a fost luată prin surprindere de „demisia” Președintelui „în funcție” și investirea unui Președinte interimar, situație în care apreciez că se impun precizări cu privire la atribuțiile concrete ale acestuia din urmă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Octombrie 2024, 14:01

Bărbat din Oradea, încătuşat de poliţişti. Era căutat din 2021 pentru pornografie infantilă şi exploatarea sexuală a copiilor în Italia

Bărbat din Oradea, încătuşat de poliţişti.  Era căutat din 2021 pentru pornografie infantilă şi exploatarea sexuală a copiilor în Italia foto:generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un orădean în vârstă de 47 ani, recent eliberat din închisoare unde a stat pentru înşelăciuni, a ajuns din nou după gratii. Florin Vasile Băican a fost ridicat în baza unui mandat de arestare preventivă emis pe numele lui în 2021 de Curtea de Apel Oradea, la solicitarea autorităţilor italiene care îl anchetează pentru trafic de persoane, exploatarea sexuală a copiilor și pornografie infantilă, toate comise în Italia. 

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, bărbatul a fost reţinut vinerea trecută de un echipaj al Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri al Poliţiei Bihor. Acesta fusese eliberat condiţionat recent din Penitenciarul Satu Mare, după ce şi-a ispăşit pedepsele încasate în mai multe dosare penale în care a fost judecat pentru delapidare, înşelăciune, dar şi pentru că a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat constituit tot în scopul fraudării unor persoane. 

Pe numele bărbatului, care se numeşte Florin Vasile Băican, Curtea de Apel Oradea a emis încă din 2021 un mandat de arestare preventivă la solicitarea autorităţilor judiciare din Italia, unde este anchetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, exploatarea sexuală a copiilor și pornografie infantilă, infracţiuni comise pe teritoriul Italiei. Cum în 2021 Băican era în Penitenciar, Curtea de Apel Oradea a dispus, atunci, că mandatul de arestare va fi pus în aplicare în momentul în care acesta îşi va termina afacerile judiciare din România. 

Acesta este motivul pentru care orădeanul a fost ridicat abia acum, la trei ani de la decizia Curţii.

El a fost încarcerat în Arestul Poliţiei Bihor, în vederea predării către autoritățile judiciare din Italia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7671 RON
  • 1 EUR = 4.9773 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON