Băncile Oradiei: Ştiaţi că, pe vremuri, în Oradea s-a dezvoltat ca un puternic centru bancar şi de credit? (FOTO)

Din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până la începutul Primului Război Mondial, economia orădeană s-a dezvoltat prin însemnate investiţii publice şi private, creşterea industriei şi a comerţului fiind sprijinită constant de sistemul bancar.

BIHOREANUL vă prezintă o poveste despre bani şi instituţiile de credit locale, tot mai ancorate în acea vreme la capitalismul occidental.

Început dificil

La jumătatea anilor 1800, băncile şi instituţiile de credit ocupau un loc tot mai important în societăţile europene, pe măsură ce finanţau iniţiative industriale, agricole, meşteşugăreşti ori chiar simpli cetăţeni. În spaţiul transilvan, parte a Imperiului Habsburgic, apoi a celui Austro-Ungar, ele au apărut pe filieră săsească, întâi în Braşov, apoi în Arad şi Sibiu, fondate după modelul caselor de păstrare austriece şi mai mult ca instituţii umanitare decât de câştig.

În Oradea, ele au fost deschise cu precădere în actualele Pieţe Unirii şi Ferdinand şi pe strada Republicii. Prima, Casa de Păstare şi Economii orădeană, a fost fondată de medicul Károly Sztaroveszky, care şi-a donat apoi casa şi o parte a averii pentru înfiinţarea unui spital de copii. În cartea "Memoria caselor", istoricul Liviu Borcea arăta că în primul an de funcţionare, 1847, capitalul ajungea la 300.000 de florini, o sumă deloc neglijabilă pe atunci. Revoluţia din 1848-1849 a lăsat, însă, instituţia fără capital, întregul tezaur de bancnote Kossuth fiind distrus în piaţa publică.

Revenirea a fost dificilă, dar în 1862 instituţia avea depuneri de peste 2 milioane de florini (moneda naţională până în 1892), iar 40 de ani mai târziu capitalul era alcătuit din 420.000 de coroane (moneda naţională din 1892) şi 500.000 de coroane capital de rezervă. Casa finanţa investiţii în agricultură, morărit şi comerţ, prosperând inclusiv în timpul Primului Război Mondial, când sprijinea producţia de război şi micii fabricanţi, transformându-se într-un cartel bancar cu reprezentanţi ai mai multor bănci din Bihor.

Pentru comitat

La fel de importantă, Casa de Păstrare şi Economii a Comitatului Bihor (Biharmegyei Takarékpénztár) a fost creată în 1872 cu un capital de 60.000 de florini. În cartea despre Oradea în epoca dualistă, istoricul Király Réka-Andrea arată că sub directoratul lui Adler Ignác entitatea şi-a triplat capitalul în doar 13 luni, depăşind 201.000 de florini, pentru ca până în 1874 să-l dubleze din nou.

Puţin după 1900, preşedintele Casei era avocatul Szunyogh Péter, aceasta având un capital social de 800.000 de coroane şi circa 5 milioane de coroane în depozite. L-a ajutat experienţa, căci Szunyogh mai fusese preşedintele unui institut de credit bihorean, Cooperativa Coroana, în acei ani coordonând şi activitatea Companiei de Industrie Petrolieră din Bihor.

Având lichidităţi suficiente, instituţia a făcut, pe lângă activitatea obişnuită, donaţii pentru Spitalul comitatului Orfelinat, Spitalul comercianţilor şi Institutul de tutelă a cerşetorilor. În timp, Casa s-a implicat în finanţarea industriei uşoare şi de război, creându-şi o reţea de 44 de filiale în oraşe din Ungaria. Sediul a fost în actuala Piaţă Ferdinand nr. 4, clădirea fiind finalizată în anul 1907.

Pe domenii

Pe măsură ce sistemul bancar se maturiza şi cererea de finanţare creştea, în oraş au apărut noi bănci publice, înfiinţate de oameni de afaceri înstăriţi, care îşi puneau la bătaie o parte a averii pentru a face profit.

Una era Banca de credit comunal, industrial şi agricol a comitatului Bihor, înfiinţată în 1868, care s-a consolidat deschizând case de economii în Beiuş, Marghita, Săcueni şi Salonta, în acelaşi timp implicându-se în construirea căii ferate Oradea-Beiuş-Vaşcău.

Banca de scont şi ipotecă a fost înfiinţată în 1899 pentru a sprijini cumpărarea şi vânzarea de poliţe înainte de scadenţă. A devenit rapid o bancă populară, în doi ani depunerile depăşind 600.000 de coroane. Director general era inginerul Moskovits Miksa, cunoscutul proprietar al Fabricii de spirt, drojdie, rom, lichior şi chimicale, azi numele său fiind purtat de casa de raport pe care a construit-o pe Corso.

O altă bancă, Economică şi Industrială (Gazdasági és Ipar Bank), a fost înfiinţată în 1890, prezidată de groful Széchényi Jenő. Instituţia a funcţionat în parterul Casei Ferenc Dunkel (foto) de lângă Podul Szent László, acum dispărută.

Monografiile Oradiei atestă şi existenţa unor cooperative de credit, dar informaţiile despre ele sunt foarte puţine: Cooperativa Coroana (apărută în 1897), Cooperativa de credit şi economii a comercianţilor şi meseriaşilor din Oradea Mare (1899), Cooperativa de credit a corporaţiei meseriaşilor şi Cooperativa de credit şi ajutor civic.

Prima bancă românească

Primul "institut de bani" cu capital românesc din comitat a fost Banca Bihoreana, înfiinţată în 1898. Doritorii au putut subscrie acţiuni cu un an înainte, fiind atât persoane simple, cât şi asociaţii culturale, fonduri şcolare şi bisericeşti, publicaţii şi alte bănci din toată Transilvania, inclusiv din Budapesta şi Regatul României.

Capitalul iniţial a ajuns la 600.000 de coroane, mult peste aşteptările iniţiatorilor, între care se aflau Coriolan Pop (foto), devenit director, Iosif Vulcan, ales preşedinte, Aurel Lazăr, Nicolae Zigre şi alţii.

Între alţii, istoricul Ioan Crişan scria în anuarul Crisia că banca îndeplinea rolul unei instituţii cu caracter naţional. De pildă, a acordat ţăranilor români din Bihor credite să cumpere teren agricol, păşuni, livezi şi păduri scoase la vânzare de nobilime, biserici şi grofi, aşa încât să-şi poată constitui gospodării. Doar în primul an, banca a acordat credite ţărăneşti în valoare de 800.000 de coroane.

Au fost şi situaţii în care banca achiziţiona terenul pentru ţărani, aceştia garantând propria avere şi urmând să returneze banii în maximum 30 de ani. Dar creditele nu erau ieftine, cheltuielile suplimentare urcând la 14-15%, aşa că doar ţăranii mai înstăriţi au putut beneficia de serviciile băncii.

Caritate şi educaţie

Banca Bihoreana (foto) finanţa şi activitatea societăţilor culturale româneşti, precum şi elevii şi studenţii. De pildă, începând din 1904, a finanţat anual "Masa studenţilor" români ai Academiei de Drept din oraş, iar şcolarilor nevoiaşi le deconta diferite cheltuieli, în special alimentare, sub formă de bani nerambursabili sau credite cu dobândă mică. Banca a finanţat şi infrastructura de învăţământ, pentru construirea şcolii din Ghighişeni şi renovarea celei din Vintere, precum şi ridicarea şi renovarea de biserici ortodoxe şi greco-catolice.

Banii ajungeau şi în alte comitate. De pildă, Bihoreana a contribuit la ridicarea liceului din Bârlad, a şcolii comerciale din Braşov, a orfelinatelor din Sibiu şi Cluj, entităţi puţin sau deloc finanţate de Imperiul Austro-Ungar. Totodată, acorda premii învăţătorilor care în cursul iernii ţineau cursuri pentru analfabeţi.

În 1901 în Oradea funcţionau 15 instituţii bancare şi de credit, situându-se între Timişoara, care avea 16, şi Cluj, unde erau 14. De asemenea, existau alte 10 instituţii de împrumut pe bază de amanet, totalul capitalurilor existente variind în jurul a 30 de milioane de coroane.

Având un mod şi principii de funcţionare oarecum similare celor de azi, băncile din Oradea de acum mai bine de o sută de ani erau parte a dezvoltării oraşului, alimentând-o şi beneficiind de ea, realizând ceea ce e nevoie într-o economie sănătoasă - să facă banii să circule.

SEDIU IMPOZANT
Palat "bancar", şi ieri şi azi

Între sediile bancare de referinţă din centrul Oradiei se numără şi fostul sediu al Băncii Austro-Ungare din Parcul Traian nr. 8 (foto). Clădirea a fost construită în 1912-1913 după planurile arhitecţilor budapestani Hubert József şi Alpár Ignác, cel din urmă cunoscut pentru proiectarea mai multor sedii bancare de pe cuprinsul Imperiului.

Filiala orădeană s-a stabilit într-un imobil cu trei niveluri, cu o faţadă ce combină mai multe stiluri arhitecturale, remarcându-se cele cinci axe legate de pilaştri cu capiteluri compozite. Birourile sunt luminoase, interiorul clădirii fiind decorat cu motive în cosiţe împletite şi mascheroane groteşti care alungă spiritele rele.

Instituţia avea între fruntaşi personalităţi locale precum arhitectul Guttmann József, prefectul Hlátky Endre, industriaşul Moskovits Mór şi alţii. Banca Austro-Ungară a funcţionat până în 1919, dispărând odată cu Imperiul.

Cum în acelaşi an în Oradea şi Bihor a fost introdusă administraţia românească, aici şi-a extins activitatea Banca Naţională a României, agenţia locală fiind deschisă în 1920. Ea a cumpărat imobilul de la lichidatorii Băncii Austro-Ungare, tranzacţia fiind perfectată în 29 septembrie 1921, cu plata a 307.621 de coroane aur.