Un candidat care susţinea marţi proba obligatorie a profilului, la examenul de Bacalaureat, în sesiunea de toamnă, la Colegiul Samuil Vulcan din Beiuş, a fost eliminat, după cum a precizat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Florin Negruţiu.
Marţi, la proba obligatorie a profilului, au fost înscrişi 795 de candidaţi în Bihor, dintre care 121 au fost absenţi, iar 673 au fost prezenţi.
Candidatul eliminat avea cască în ureche şi a şi recunoscut în faţa comisiei de supraveghere că a copiat.
Sesiunea de toamnă a examenului naţional de Bacalaureat a debutat luni, în Bihor fiind înscrişi, în total, 1.202 candidaţi.
Dintre aceştia, 810 au absolvit liceul în această vară, iar 392 sunt candidaţi din promoţiile anterioare.
Luni, la prima probă a Bacalaureatului, cea la limba şi literatura română, din cei 575 de înscrişi în Bihor, 87 fuseseră absenţi, şi nu a fost eliminat nici un candidat din cei 488 prezenţi.
Miercuri, 18 august, urmează proba la alegere a profilului, iar pentru joi, 19 august, este programată proba la limba şi literatura maternă.
Notele vor fi afişate pe data de 31 august, până la ora 12, iar contestaţiile se vor depune în aceeaşi zi, între orele 12 şi 18. Rezultatele finale se vor cunoaşte pe 3 septembrie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.