Absolvenţii de liceu au susţinut, marţi, proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat, trebuind să-şi arate cunoştinţele la matematică sau istorie.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, din cei 3.413 de candidaţi prezenţi la examen (97,48% din totalul candidaţilor înscrişi, 3.501), 1.160 au susţinut proba la istorie, iar 2.253 la matematică.
"Nu au participat 88 de candidaţi", a transmis IŞJ Bihor.
Un candidat care susţinea examenul la Colegiul Tehnic Vadu Crişului a fost eliminat, pentru tentativă de fraudă. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.
Miercuri, Bacalaureatul continuă cu proba la alegere a profilului şi a specializării, ultima pentru majoritatea elevilor.
Joi, cei care au învăţat în clase cu alte limbi de predare decât româna vor susţine examenul la limba şi literatura maternă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.