URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Iulie 2023, 12:49

Avocata ofițerului care a demascat abuzuri din Poliția Bihor spune că a fost amenințată

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Avocata polițistului orădean Paul Filimon, ale cărui dezvăluiri făcute pentru Recorder au declanșat un scandal în Poliția Bihor, provocând reacția Ministerului de Interne, susține că, la 12 ore după apariția anchetei jurnaliștilor în spațiul public, a fost amenințată, de pe un telefon cu număr ascuns.

„Am depus deja o plângere care urmează să ajungă la Parchet. Vreau să-mi publicați inclusiv numele, pentru ca acești indivizi să știe că nu-mi este frică. Sunt o femeie cu doi copii mici acasă și nu vreau să ajung să mă uit în spate când merg pe stradă. Nu e normal! O să merg până în pânzele albe pentru a afla cine a fost în spatele acestui telefon”, a declarat avocata Raluca Todoruț, potrivit unui anunț al jurnaliștilor de la Recorder.

Joi dimineață, la ora 07.52, avocata ar fi primit apeluri insistente de la un număr anonim, iar când a răspuns, a fost abordată de o voce cu un ton amenințător: „Ai grijă pe cine reprezinți la Poliția Oradea, pentru că iei bătaie!”, i-ar fi spus, scurt, intelocutorul, după care a închis telefonul.

„Vă dați seama că mi-a inspirat o stare de teamă. Am făcut imediat legătura cu investigația pe care ați publicat-o, despre cazul domnului Filimon, pe care l-am reprezentat în cursul urmăririi penale. Eu am participat la toate audierile și da, am fost destul de incisivă în acest dosar, așa că acest telefon venit imediat după publicarea investigației nu mi se pare o coincidență”, le-a mai spus Todoruț jurnaliștilor de la Recorder.

Așa cum BIHOREANUL a arătat, jurnaliștii Recorder au publicat miercuri seară un reportaj ce îl are în prim-plan pe polițistul Paul Filimon, 33 ani, subcomisar în Serviciul Rutier Bihor, care acuză că este victima unei „cârdășii” din Poliția Bihor.

După ce chiar colegii lui i-ar fi dezvăluit datele personale omului de afaceri Marius Dronca, cu a cărui soție polițistul avusese o ceartă, superiorii acestuia ar fi încercat să-l facă să renunțe la plângerea penală pe care a depus-o împotriva afaceristului, pentru amenințare. 

Între altele, Filimon susține că a fost chemat la discuții chiar de șeful IPJ Bihor, chestorul Alin Haniș, în bucătăria din sediul instituției, și i-ar fi dat de înțeles că este mai bine să se împace cu afaceristul, oferindu-se să medieze o întâlnire în acest sens. Polițistul susține că a reclamat situația și în trecut către IGPR și MAI, dar fără rezultate concrete.

Ministerul de Interne a anunțat, joi, că a cerut Inspectoratului General al Poliției Române să demareze verificări.  Este de datoria superiorilor „să protejeze polițiștii onești”, atrage atenția MAI, precizând că a cerut IGPR să „demareze urgent verificări” și promițând că „vor fi luate măsuri”.

Întregul interviu și alte detalii ale poveștii, în articolul „Reportaj Recorder: Un polițist din Oradea acuză că este intimidat de șefi, în stil mafiot, după ce a supărat un om de afaceri influent

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Zic si eu
Am un vecin care are IQ-ul din doua cifre si cred ca daca il angajati scrie articole mai coerent decat cel care a scris acest articol. Penibil
Postat 08 August 2023, 02:27 de unudinoradea
RE: Zic si eu
Argumentează!
Postat 08 August 2023, 12:43 de Moderator
Controale
Daca lista celor care au savrsit abuzuri incepe cu seful inspectoratului, ce sa mai discutam ? Probabil il vor scoate nebun pe politistul care incearca sa-si apere drepturile. Avocata trebuie sa mearga mai departe cu plangerea penala pt ca amenintarea exista. E ca la mafioti.
Postat 28 Iulie 2023, 17:06 de Timi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON