URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Septembrie 2021, 18:33

Autogara din Marghita, dată în funcțiune după lucrările de construire executate în cinci luni (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Începând de vineri, municipiul Marghita are o autogară modernă, iar călătorii care vor folosi autobuzele pentru a se deplasa între localităţi au condiţii civilizate de aşteptare. Consiliul Judeţean Bihor, care a realizat investiţia prin Agenţia de Dezvoltare Durabilă, a anunţat recepţionarea autogării, în prezenţa vicepreşedintelui Călin Gal, a directorului ADD, Vitalyos Barna, şi a primarului Marghitei, Marcel Sas Adăscăliţii.

Noua autogară este o construcţie modernă, pentru care lucrările au fost începute în luna martie a acestui an, fiind executate de firma Flodor Transcom SRL pentru suma de 914.190,35 lei, urmând ca după darea ei în funcţiune să fie administrată de Primăria Marghita.

Construcţia este compusă din două corpuri, primul având o suprafaţă de 105 metri pătraţi, cu o zonă de aşteptare pentru 20-30 de persoane, punct de vânzare a biletelor şi de informare accesibil atât din exterior, cât şi interior, precum şi grupuri sanitare. Clădirea este prevăzută, de asemenea, cu un chioşc, un vestiar pentru personal şi o cameră tehnică. În zona de aşteptare este amplasat un afişaj electronic pentru sosiri/plecări şi un sistem de sonorizare.

Cea de-a doua construcţie are 272 mp, peronul de aşteptare cu o copertină acoperită.

"Este o staţie de transfer rapid al călătorilor, asta însemând că într-un sistem integrat de transport judeţean la care CJ Bihor lucrează călătorii nu vor petrece mai mult de 5-10 minute în staţie, ştiind exact programul de circulaţie al autobuzelor. Autogara este construită într-o zonă aproape de toate instituţiile din Marghita, după ce iniţial a fost proiectată în afara judeţului, pe un drum judeţean, la o distanţă de 3-4 kilometri de centrul oraşului. Ne dorim ca până începe şcoala să devină operaţională", a declarat la recepţionarea lucrărilor Călin Gal, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor.

"Poziţionarea autogării este foarte importantă având în vedere că se află aproape de centrul oraşului, de Primărie şi de piaţă. Autogara deserveşte atât transportul comun între unităţile administrativ-teritoriale, cât şi transportul elevilor, pentru că aici va fi o zonă de unde copiii navetişti se vor îmbarca şi debarca", a precizat Marcel Sas-Adascăliţii, primarul Municipiului Marghita.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
am laudat fosta administratie judeteana pentru acest tip de proiect, e folositor
...dar acum auzim prima oara ca "initial a fost proiectata in afara orasului, la 4 km de centrul orasului". Pai locatia conteaza enorm!
Postat 03 Septembrie 2021, 19:43 de unu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON