Modalitatea de colectare a deșeurilor din Bihor este supusă unui audit. Mircea Mălan, președintele Ecolect Bihor, asociația care răspunde de implementarea sistemului de colectare a deșeurilor din județ, a anunțat că a cerut unor specialiști din exterior să identifice punctele tari și punctele slabe din salubritatea județului.
Astfel, Ecolect va ști ce are de făcut pe viitor, ca problema salubrității să nu mai fie... o problemă.
Sub lupa experților
„După discuții cu toți colegii primari, am demarat un audit de sistem, astfel încât de câteva luni o echipă de specialiști este în județul nostru și a constatat care este realitatea de aici. A discutat cu toți cei implicați, primării, operatori, cetățeni, Ecolect, și în aceste zile ne-au depus draftul raportului de audit, iar noi îl analizăm. Vrem să avem o situație reală a ceea ce este astăzi SMID-ul, cu problemele pe care le mai avem de rezolvat și cu propuneri care vor veni din partea acestei echipe de specialiști, pentru a dezvolta SMID-ul pe viitor”, a declarat Mălan, joi, într-o conferință de presă.
Auditul este realizat de firma Electro Irma Top SRL și costă 20.000 de lei, fără TVA. „Este realizat de o echipă de specialiști în fruntea căreia se găsește o doamnă care este directorul executiv al FADI (n.r. Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitare, din care face parte și Ecolect), un om cu o experiență de peste 25 de ani în gestionarea deșeurilor”, a precizat Mălan.
Planuri de viitor
În aceeași conferință de presă, prilejuită, de altfel, de cei doi ani scurși de când el este președintele Ecolect Bihor, Mircea Mălan a mai punctat realizările Ecolect, precum implementarea propriu-zisă a SMID, realizarea campaniilor județene de curățenie ori înființarea cluburilor de ecologie în școlile din Bihor, dar și planurile de viitor, care includ realizarea de platforme subterane pentru colectarea deșeurilor în 13 zone turistice (investiție aflată în fază de execuție), punerea în funcțiune a stației de tratare mecano-biologică a deșeurilor (unde gunoaiele reziduale vor fi deshidratate, astfel încât cantitatea depusă la haldă să fie cât mai mică) ori demararea unor investiții pe fonduri europene.
De asemenea, Mălan își dorește ca numărul camerelor de supraveghere pe drumurile județene să crească, astfel încât să fie depistați cei care aruncă gunoaie în natură, în contextul în care CNAIR va instala în perioada următoare 40 de asemenea aparate pe marginea drumurilor naționale din Bihor.
Mălan a mai vorbit despre cele 32 de centre de depozitare a deșeurilor voluminoase care vor fi amenajate în Bihor, și unde cetățenii vor putea preda mobilier, resturi din renovări și alte gunoaie similare. „Vom depune cerere de finanțare în cadrul POIM-ului actual, dacă va primi răspuns favorabil, până la sfârșitul anului viitor toate aceste centre vor fi finalizate”, a spus președintele Ecolect.
Un alt proiect, deja aprobat, presupune realizarea unei platforme informatice care să cuprindă informații privind zilele de colectare a deșeurilor în fiecare comună sau oraș ori localizarea în timp real a mașinilor de salubritate. Tot prin aceeași aplicație, bihorenii vor putea face sesizări privind colectarea deșeurilor. „În zilele următoare vom încheia contractul cu o companie care va realiza această platformă informatică și în câteva luni de zile acest proiect va deveni realitate”, a declarat președintele Ecolect. Investiția se ridică la 407.000 lei.
Încă în fază de idee, un alt proiect european va presupune crearea unor laboratoare în mai multe școli din Bihor, cu scopul de a promova educația ecologică.
Concediat și... reangajat
Mălan a mai precizat că Ecolect are acum și noi responsabilități, precum gestionarea depozitului de deșeuri județean (funcție preluată de la Primăria Oradea), verificarea pubelelor bihorenilor, pentru a se stabili dacă cetățenii respectă sau nu colectarea separată a deșeurilor, și monitorizarea stației TMB, ceea ce a impus și crearea unor 3 posturi noi în organigramă.
Decizia vine după ce, în 2020, când liberalii au preluat conducerea Consiliului Județean Bihor, din cei 9 angajați ai Ecolect au rămas în funcții doar trei, cu tot cu directorul executiv. Acum, numărul de posturi s-a dublat.
Întrebat de BIHOREANUL dacă asta nu înseamnă, de fapt, că reorganizarea și concedierea celor 6 angajați din 2020 nu a fost necesară, Mălan a spus că nu. „Nu se poate înțelege asta, deoarece acum activitatea Ecolect s-a dovedit mai complexă decât era în urmă cu 2 ani, când am luat această decizie. (...) Avem nevoie de specialiști și am angajat chiar unul dintre cei disponibilizați, pentru că nu am avut o problemă personală cu cineva”, a declarat politicianul.
Din cele 3 posturi nou create la Ecolect, unul este încă vacant.
Pe de altă parte, este posibil ca asociația care gestionează salubritatea din Bihor să mai preia și centrala pe biomasă Ecoland din Săcueni, și care, așa cum BIHOREANUL a scris, ar putea fi folosită pentru producția de energie electrică din deșeuri. Mălan a precizat că o decizie finală nu a fost luată încă.
Vezi mai jos raportul Ecolect!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.