URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fosta a doua armată a țării, CFR-ul, a ajuns într-o stare jalnică. Firma e cu datorii uriașe la bugetul de stat, dar managerii prosperă și primesc bonusuri de performanță. Salariile s-au mărit simțitor la toate nivelurile, la fel cum a crescut și stratul de jeg pe garnituri. Locomotivele se aprind pe traseu, dar și pălinca în mecanicii de locomotive. Nașii se uită urât la tine dacă faci imprudența să cumperi bilet, iar întârzierile sunt atât de mari încât instituția pare că nu a ieșit din Evul Mediu...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Septembrie 2024, 16:55

Au fost instalate semafoare în centrul Oradiei, la intersecția de lângă fostul magazin Făt-Frumos. Sunt gata lucrările în alte 3 intersecții din oraș (FOTO)

Au fost instalate semafoare în centrul Oradiei, la intersecția de lângă fostul magazin Făt-Frumos. Sunt gata lucrările în alte 3 intersecții din oraș (FOTO) sursa foto: Primăria Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea a anunțat vineri că s-au finalizat lucrările de modernizare în mai multe intersecții importante din oraș, printre care două din zona centrală, astfel că traficul ar urma să fie fluidizat. Totodată, o noutate este că, la intersecția de lângă magazinul Făt-Frumos, s-au montat semafoare. 

„Primăria Oradea informează cetățenii că lucrările de infrastructură desfășurate în mai multe puncte cheie din oraș sunt aproape finalizate, contribuind la fluidizarea traficului și la creșterea siguranței participanților la trafic”, se arată în informarea trimisă vineri de reprezentanții municipalității. 

Astfel, în sensul giratoriu de la intersecția bulevardului Dacia și străzii Carpați s-a turnat stratul de uzură în cursul zilei de vineri. „Începând de luni, 9 septembrie 2024, circulația în această zonă va fi deschisă complet și în regim normal”, se arată în comunicat. 

La sensul giratoriu de la intersecția bulevardului Decebal cu strada Transilvania lucrările de siguranță a circulației s-au finalizat, iar circulația se desfășoară fără restricții. 

Conform Primăriei Oradea, lucrările la intersecția dintre străzile Avram Iancu și Traian Moșoiu au fost finalizate, inclusiv turnarea stratului de uzură.

„Începând de astăzi, traficul în această intersecție este complet deschis, iar vehiculele pot circula în regim normal”, se arată în informare. 

De asemenea, din după amiaza de vineri, va fi pornit semaforul de la intersecția situată pe strada 1 Decembrie, lângă fostul magazin Făt-Frumos.

„Acesta are scopul de a fluidiza traficul în această zonă și de a preveni aglomerările, asigurând astfel o mai bună circulație în perioadele de vârf”, arată reprezentanții municipalității, adăugând că „toți participanții la trafic sunt rugați să respecte noile reglementări și să circule cu prudență în zonele recent finalizate”. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Eu am zis de când am văzut proiectul
Era clar că aglomerația se muta la Făt frumos. Toată vara au stat și nu au lucrat. Ieri pe 6 martie era dezastru.
Postat 07 Septembrie 2024, 08:38 de Vio_427
Moderator
Dacia cu Carpati inteleg, dar nu inteleg Decebal cu Transilvania. ????
Postat 07 Septembrie 2024, 08:09 de Kid
Ineligența edililor nu cunoaște limite.
Pasajul de la centrul civic l-a făcut ca să fluidizeze circulația, spunea ei cu mare făloșenie. Așa că, dacă înainte treceai cu mașina odată peste linia de tramvai, la semafor, ca să ajungi de la parc spre exemplu la calea Clujului, luând-o direct la stânga ... acum o iei la dreapta și treci de două ori linia tramvaiului, faci și un giratoriu care te bagă apoi pe o alee care te înghesuie spre piață și o parcare, iar după ce le eviți pe toate, faci stânga te duci către direcția dorită, spre Clujului sau podul Magheru. Asta cu semaforul completează la fix gândirea tembelă și extrem de costisitoare a celor care, la nivel de municipiu, pun carul înaintea boilor fără fără să facă diferența față de vaca cu coadă de la fundul căreia s-au tras.
Postat 07 Septembrie 2024, 07:04 de KP
..................
Sanduivanov mai informeaza-te înainte de a scrie fabulații.Acele pasaje sunt parte al așa zisului inel interior al Oradiei care ocolește centrul și au ca principala funcțiune exact ușurarea tranzitului dintre cartiere ocolind centrul.Inelul merge cam așa Centru Civic-Magheru- Șase Martie-Decebal-Evreilor Deportați.Parte al acestui inel e și pasajul de pe Decebal care acum se face precum și viitorul pasaj de la Crisul și erau discuții și despre pasaj in intersecția Decebal-Sase Martie și probabil ceva in zona pietei Decebal.Ideea e că tu dc vrei sa mergi de pe Sovata in Nufăru să folosești acest inel și să nu mai intri in centru.Intr-un viitor oarecare când vor trebui și la noi implementate acele zone în care nu vei putea intra cu mașini poluante să poți să ocolești.In linii mari despre asta e vorba.Intr-o alta ordine de idei apelează memoriei despre cum era când în Centru Civic era doar drum cu prioritate semaforizat că altfel nu se poate cozile formau o caracatița fiind din toate direcțiile deci era horror.Stateai la coada de pe pietonala până pe Magheru,de la Piata Mare până la gara,de pe Vasile Alexandrii ( când nu era pietonal) până în Centru Civic,cozi,cozi,cozi așa că nu mai tot fabulați voi ăștia care tot caraiti că vai pasajele.Dc nu ai mașina urca pe autobuzul 30 sa vezi cum intră de pe Independentei pe Magheru.Iti spun eu,ca cuțitul prin brânză cam la orice ora.
Postat 07 Septembrie 2024, 00:50 de Robert
sanduivanov aka vasi13
Stai mă liniștit ca le rezolva Birta, poate mai face un pasaj ::::::))))) știu ca te doare si următorii 4 ani TU tot HAM HAM ::::::::)))))))
Postat 06 Septembrie 2024, 21:11 de Sandu2100
Incep modificarile la pasaje
Deja incep austarile la pasaje, acum semafoare la Fat Frumos, ce mai urmeaza? Puteau sa nu faca pasajele, faceau doar drum prioritar , fara semafoare si era exact acelasi lucru. Acum trebuie rezolvate ambuteiajele de pe directia perpendiculara pasajului, ca nu toata lumea merge inainte. Exact cum visau astia ca toate masinile de pe calea Santandreiului vor urca pe noul drum Expres, dar surpriza 995 din ele merg spre vechea centura sau spre Santandrei
Postat 06 Septembrie 2024, 18:52 de sanduivanov
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4826 RON
  • 1 EUR = 4.9737 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON