URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Aprilie 2024, 08:00

Au ales... banii! Cât vor câștiga judecătorii și procurorii din Bihor care s-au înghesuit la șefia Birourilor Electorale

Au ales... banii! Cât vor câștiga judecătorii și procurorii din Bihor care s-au înghesuit la șefia Birourilor Electorale PE INVERS. Dacă prezența alegătorilor la scrutinul din 9 iunie se prefigurează cea mai redusă, sociologii estimând că vor vota sub 30% dintre ei, în schimb interesul magistraților este mai mare ca oricând. Nu de dragul democrației, ci cu gândul la indemnizația de 300 lei/zi, plus diurna de 35 lei, plus indemnizația de 2%/zi din salariile, oricum uriașe, de la instanțe și parchete...
Au ales... banii! Cât vor câștiga judecătorii și procurorii din Bihor care s-au înghesuit la șefia Birourilor Electorale STĂPÂNII ALEGERILOR. Spre deosebire de alegerile precedente, când corectitudinea lor era supravegheată de președinți și locțiitori ai Birourilor Electorale desemnați din rândul juriștilor din administrațiile locale, pe 9 iunie această sarcină va fi îndeplinită de magistrați în cazul a 76 de Birouri din Bihor. Din simț civic sau pentru bani?... 
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu aproape două luni înainte de 9 iunie, când românii își vor vota atât aleșii locali, cât și reprezentanții în Parlamentul European, scrutinul are deja primii câștigători: judecătorii și procurorii care vor conduce Birourile Electorale menite să asigure corectitudinea procesului electoral în fiecare oraș și comună.

„Nu se mai satură de bani!”, spun despre aceștia, cu ciudă, juriștii din administrație, membri ai Corpului Experților Electorali care au condus Birourile în trecut. Motivul invidiei? Majoritatea Birourilor vor avea președinți și locțiitori din rândul magistraților, care vor câștiga pentru acest al doilea job chiar și 50.000 lei, pe când ei vor fi plătiți cu „doar” 18.300 lei.

BIHOREANUL vă arată cum s-a ajuns ca „robele” să acapareze Birourile Electorale, continuând să-și ia în paralel și salariile, oricum uriașe, de la instanțe și parchete, iar asta deși magistrații înșiși se plâng că au mult de lucru. Ba, unii răspund de suficiente dosare în care inculpații sunt pe cale să scape de răspundere pe motiv de prescripție, din cauza trecerii timpului...

Supărați pe magistrați

Pe 12 aprilie, când la Tribunalul Bihor s-au tras la sorți președinții și locțiitorii Biroului Electoral Județean și ai celor 101 Birouri Electorale de Circumscripție din tot atâtea municipii, orașe și comune din județ, juriștii din administrațiile locale au fost foc și pară pe magistrați.

Prin tradiție, ca membri ai Corpului Experților Electorali, juriștii din Prefectură, CJ Bihor și primării erau tot la 4 ani președinți și locțiitori ai Birourilor Electorale locale. Acum, însă, șansa să ocupe aceste poziții s-a redus dramatic, implicit și cea de a încasa veniturile aferente: prin OUG 21/2024 privind alegerile comasate din 9 iunie - locale și europarlamentare - președinții și locțiitorii Birourilor Electorale, care vor funcționa până la validarea rezultatelor alegerilor, sunt plătiți cu o indemnizație de 300 lei/zi (impozabilă cu 10%, suma netă fiind de 270 lei/zi), o diurnă în sumă fixă, neimpozabilă, de 35 lei/zi, plus cheltuielile de transport dacă Birourile sunt în alte localități decât cele unde își au domiciliul sau reședința.

Experții electorali sunt supărați că de data asta magistrații vor fi cei care fac bani în plus, având întâietate la șefia Birourilor în baza Legii 115/2015 privind organizarea și desfășurarea alegerilor locale, care arată că desemnarea președinților și locțiitorilor se face de către președintele Tribunalului, „cu prioritate din lista magistraților” întocmită în fiecare județ, și numai dacă numărul magistraților care vor să ocupe aceste poziții este sub numărul pozițiilor totale, cele rămase se ocupă prin tragere la sorți din altă listă, cea a experților electorali, gestionată de Direcția Județeană a Autorității Electorale Permanente (AEP) și pusă și ea la dispoziția Tribunalului.

Invazie de „robe” 

Ca niciodată până acum, pe lista de magistrați hotărâți să conducă Birourile Electorale s-au înscris 81 de judecători și procurori. Cinci au concurat pentru pozițiile de președinte și locțiitor ai BEJ (care pot fi ocupate doar de magistrați), dintre ei fiind trași la sorți ca președintă judecătoarea Florina Crișan (foto), de la Tribunalul Bihor, iar ca locțiitoare judecătoarea Mirea Gajdo Loreley Emese, de la Curtea de Apel Oradea.

Ceilalți 76 magistrați s-au „bătut” pe Birourile Electorale de Circumscripție din municipii, orașe și comune, 68 devenind președinți, iar 8 locțiitori. La Oradea, Biroul va fi prezidat de judecătorul Antik Levente (de la Curtea de Apel), secondat de colega Camelia Iova, la Salonta a devenit președintă judecătoarea Georgeta Ciungan (de la Tribunal), iar la Marghita judecătorul Marius Capotă (de la Curte).

Magistrații au țintit inclusiv șefia Birourilor comunale: la Aușeu președinte a fost tras la sorți procurorul Liviu Lascu (Parchetul Militar), la Biharia judecătoarea Carmen Balogh (președinta Tribunalului), la Brusturi procurorul Radu Alba (DNA), la Cetariu procurorul Alin Leucea (Parchetul Curții), la Lugașu de Jos procurorul George Sas (DIICOT), la Sălacea procurorul Cristian Ardelean (Parchetul Bihor), la Șuncuiuș procurorul Ciprian Man (Parchetul Militar), la Tileagd procuroarea Laura Șovarschi (de la Parchetul Aleșd), iar exemplele pot continua.

„Se consideră detașați”

Numărul mare al magistraților candidați la șefia Birourilor Electorale pentru alegerile din 9 iunie e uriaș față de cel al judecătorilor și procurorilor interesați în anii 2020 (doar 15) și 2016 (numai 10). 

De ce s-au bulucit acum? Pentru că, spre deosebire de experții electorali, magistrații au o miză financiară și mai mare: pe lângă indemnizația de 300 lei/zi și diurna de 35 lei, țintesc și o indemnizație de detașare de 2%/zi din indemnizația brută lunară de încadrare. Iar cum un salariu de magistrat este în medie de 30.000 lei brut, 2%/zi ar însemna 600 lei/zi. În cele 60 de zile, asta însemnă 36.000 lei, bani care alături de cei 18.300 lei dau un total de 54.300 lei.

Indemnizația de 2%/zi ar fi revendicată din coroborarea unor prevederi ale OUG 21/2024, potrivit căreia „autoritățile și instituțiile publice la care sunt angajați membrii Birourilor Electorale le asigură plata indemnizațiilor de detașare din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne”, și ale OUG 27/2006 privind salarizarea judecătorilor și procurorilor, care spune că magistrații detașați în altă localitate decât cea de domiciliu „beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt detașați”.

Deși Legea 303/2006 privind statutul judecătorilor și procurorilor stipulează că detașarea magistraților se face doar în interiorul sistemului judiciar, secția corespunzătoare a CSM (pentru judecători și respectiv pentru procurori) putând dispune detașarea lor „la alte instanțe/parchete, la CSM, Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri, Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestora”, magistrații invocă Legea 115/2015, conform căreia „pe perioada cât funcționează Birourile Electorale membrii acestora se consideră detașați”. Așadar, magistrații ar fi într-o detașare specială, în afara sistemului judiciar, dar tot detașare, așa că ar putea încasa indemnizația de detașare de 2%/zi prevăzută de OUG 27/2006.

STĂPÂNII ALEGERILOR. Spre deosebire de alegerile precedente, când corectitudinea lor era supravegheată de președinți și locțiitori ai Birourilor Electorale desemnați din rândul juriștilor din administrațiile locale, pe 9 iunie această sarcină va fi îndeplinită de magistrați în cazul a 76 de Birouri din Bihor. Din simț civic sau pentru bani?... 

„Nu știu” 

Niciunul dintre magistrații contactați de BIHOREANUL nu admite, însă, că a vrut să conducă Birourile Electorale pentru bani. „Eu m-am înscris pentru că am văzut că și alți colegi se înscriu”, afirmă un procuror de la Parchetul județean.

Despre beneficii, susține că și-a făcut socoteli doar pentru indemnizația de 300 lei/zi și diurna de 35 lei, dar recunoaște, totuși, că „între colegi se vorbește și despre indemnizația de detașare” de 2%/zi din salariu. „Asta cu 2% scrie, de altfel, în lege. Eu am mizat pe indemnizațiile obișnuite, restul vedem după”, a spus procurorul.

Fostul șef DNA Oradea Ciprian Man (foto), acum magistrat militar, afirmă că în trecut nu a vrut să conducă Birouri Electorale „pentru că, fiind la DNA, am lucrat în dosare cu politicieni și am vrut să evit interpretări, chiar dacă legea permite și procurorilor DNA să fie președinți și locțiitori la Birouri”, dar acum nu mai are astfel de constrângeri morale. Cu privire la indemnizația de 2%/zi, Man spune că „nu știu dacă se acordă sau nu”, dar a adăugat că „decizia o va lua Parchetul Militar și mă gândesc că, dacă se va plăti la parchetele civile, se va plăti și la parchetele militare”. Prin urmare, dacă banii se vor da, să fie primiți!

Cum fac cu dosarele? 

Întrebat cum va împăca programul profesional și extra-jobul electoral dintr-o comună, orarul Birourilor fiind zilnic între 9.00 - 17.00, un procuror a afirmat că poate îndeplini ambele sarcini fără probleme. „Activitățile de la Biroul Electoral sunt după programul de la Parchet, la Biroul Electoral permanența între orele 9.00 și 17.00 o asigură personalul tehnic, nu președintele. Eu, ca președinte, merg după ce termin cu serviciul”. Altfel spus, în prima parte a zilei va lucra în anchete ca să-și ia salariul de magistrat, iar apoi la Biroul Electoral ca să ia și indemnizațiile de președinte!

De notat că șefia unor Birouri Electorale și-au asumat-o inclusiv judecători cu multe dosare în care inculpații sunt pe cale să scape de răspunderea penală prin prescripție, un exemplu fiind Georgeta Ciungan (foto) de la Tribunalul Bihor. Președintă peste Biroul din Salonta, aceasta are de soluționat procese precum cel al rectorului Universității, Constantin Bungău, trimis în judecată de DNA încă din 2016, cel în care tot DNA a inculpat, în același an, 7 vameși cu funcții de răspundere (inclusiv pe fostul șef al Direcției Regionale Vamale, Călin Vesa) și comisari ai Gărzii Financiare, pentru protejarea unui evazionist din comerțul cu petrol, dosarul afaceristului Cosmin Bonica (evaziuni de 6 milioane lei) ori al polițiștilor orădeni care l-au ajutat pe milionarul Victor Micula să acceseze ilegal baze de date confidențiale.

BIHOREANUL a încercat să afle cum va gestiona simultan atât îndatorirea de a soluționa procesele înainte să fie tardiv, cât și pe cea de președinte de Birou Electoral, dar judecătoarea nu a răspuns nici la telefon, nici mesajelor scrise pe această temă. Până la închiderea ediției,  Ministerul Justiției nu a răspuns, iar CSM a transmis, la solicitarea ziarului privind acest subiect, doar că nu are niciun fel de competențe în desemnarea magistraților la șefia Birourilor Electorale, ca atare nu se poate pronunța nici cu privire la indemnizațiile ce le vor fi plătite, nici dacă activitatea lor „electorală” o va afecta pe cea profesională. Ca românul, imparțial... deci, se abține!


PRECEDENT
Procese pentru bani

După alegerile din 2020, 4 dintre cei 15 magistrați care au condus Birouri Electorale de Circumscripție au deschis procese pentru a încasa nu doar indemnizațiile impozabile și diurnele (care atunci erau de 200 lei/zi și respectiv de 25 lei/zi), ci și pe cele de detașare de 2%/zi din salarii, dând în judecată Primăriile din Girișu de Criș, Drăgești, Ineu și Lăzăreni. Totuși, au pierdut procesele, primăriile neavând bugete pentru salarizarea personalului din Birourile Electorale, ci doar pentru asigurarea logistică pentru votare.

Pentru alegerile din 9 iunie, însă, OUG 21/2024 prevede expres că plata indemnizațiilor de detașare „se asigură din surse de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne”, plățile urmând să fie făcute prin prefecturi. Prin urmare, de data aceasta, dacă nu-și vor primi din start banii, vor avea cui să-i ceară.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bine ca nu au angajat astronauti.
E scumpa democratia. Daca era un sistem electoral informatizat trebuiau doar paznici.
Postat 23 Aprilie 2024, 08:59 de nihil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON