Puţini orădeni ştiu, dar într-una din clădirile Universităţii din Oradea pot descoperi cel mai vechi pendul de tip Foucault din România, un dispozitiv experimental, care demonstrează că Pământul se învârte în jurul propriei axe.
Pendulul a fost instalat în anul 1964, la inițiativa profesorului Coriolan Rus, decanul de la acea vreme al Facultății de Matematică – Fizică. Dispozitivul a fost construit chiar în Oradea, la Uzina Înfrățirea.
„Pendulul lui Foucault este un dispozitiv experimental, realizat de fizicianul francez Léon Foucault, care demonstrează că Pământul se învârte în jurul propriei axe. Pe podeaua deasupra căreia oscilează pendulul este presărat un strat fin de nisip, pe care vârful pendulului desenează o rozetă. La latitudinea de 30 de grade, pendulul revine în locul de unde a pornit, executând o rotație completă, după 48 de ore”, se arată într-un comunicat al Universității.
Pendulul cântărește 60 de kilograme și este suspendat la o înălțime de 16 metri. Curioșii pot arunca o privirea asupra „Pendulului lui Foucault” dacă ajung la Universitate şi îl caută în pavilionul B.
„Realizarea acestui pendul este un moment important în istoria fizicii universale, deoarece el este un instrument ce dovedește că pământul se rotește. În corpul B al Universității din Oradea exista acel spațiu generos și m-am gândit că poate fi folosit pentru a instala acolo un astfel de pendul. Sigur, fiecare generație de studenți a avut parte și de o lecție de fizică aplicată, desfășurată la fața locului”, a explicat profesorul Coriolan Rus, ajuns acum la venerabila vârstă de 92 de ani.
În România mai există doar patru asemenea dispozitive. Primul, după cel de la Oradea, a fost realizat abia în anul 2002. Pendulul de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași este menținut în stare de oscilație permanentă cu ajutorul unui sistem automat de acționare.
Universitatea aminteşte şi că „Pendulul lui Foucault” este și titlul unui cunoscut roman ce aparține scriitorului italian Umberto Eco. Romanul vorbește despre un plan secret al cavalerilor templieri de a controla lumea. În epoca cruciadelor, aceștia ar fi descoperit cum să controleze anumite energii, denumite „curenți telurici”. Doi dintre cei trei protagoniști ai romanului, mor după ce par să fi ajuns prea aproape de teribilul secret al templierilor. Sursa de inspirație a lui Umberto Eco a fost o scurtă povestire de Jorge Luis Borges. „Codul lui Da Vinci”, celebrul roman scris de Dan Brown a fost inspirat de „Pendulul lui Foucault”. La rândul ei, cartea lui Ioan Petru Culianu, „Jocul de smarald” a fost comparată adeseori cu „Pendulul lui Foucault”.
Paul Lelea
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.