URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 August 2021, 15:00

Atenţie la copii: Un adolescent din Oradea a fost agresat sexual în Silvaş, atacatorul a fost prins

Atenţie la copii: Un adolescent din Oradea a fost agresat sexual în Silvaş, atacatorul a fost prins foto generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bărbat în vârstă de 32 ani a fost arestat preventiv miercuri pentru o perioadă de 30 de zile, după ce a agresat sexual un adolescent în zona de agrement Silvaş. Băiatul de 14 ani a reuşit să fugă şi şi-a alertat părinţii care au sunat la 112. 

Potrivit surselor BIHOREANULUI, incidentul s-a produs duminică după-amiază. Agresorul, Farago Andras, şi-a pândit victima aflată la scaldă pe malul Crişului într-o zonă cu vegetaţie deasă, iar când băiatul s-a apropiat, l-a tras între copaci. Farago i-a tras copilului slipul jos, a început să-l pipăie şi să-l sărute, însă victima a reuşit să scape şi a fugit. 

Adolescentul şi-a alertat părinţii când a ajuns acasă, iar aceştia au sunat imediat la 112. 

Prădătorul sexual a fost identificat şi reţinut miercuri de poliţiştii orădeni, care l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru audieri.

Joi, la solicitarea anchetatorilor, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Oradea a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Farago, măsură pe care acesta o mai poate contesta la Tribunalul Bihor. 

Totodată, după cum a aflat BIHOREANUL, bărbatul a fost înscris, acum, în Registrul Naţional al persoanelor care au comis infracţiuni sexuale, fotografiat, amprentat şi i s-au prelevat probe biologice. Aşa cum se întâmplă în asemenea situaţii, profilul lui genetic urmează să fie inclus în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Ca urmare, chiar dacă va fi eliberat, Farago va rămâne sub supraveghere.

Potrivit legii, persoanelor înscrise în Registru le este interzis, temporar sau permanent, să desfăşoare activităţi profesionale, activităţi de voluntariat sau orice alt tip de activităţi care presupun contactul direct cu copiii, vârstnicii, persoanele cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile, examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane.

Totodată, acestea au obligaţia de a se prezenta periodic la poliţie, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, să comunice profesia, meseria sau activitatea pe care o desfăşoară, mijloacele de existenţă, persoanele minore, în vârstă, cu dizabilităţi sau vulnerabile cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact în mod direct şi sistematic, unităţile de învăţământ şcolar sau preşcolar, taberele de copii, spitalele de copii sau orice loc frecventat în mod preponderent de copii, unde au avut acces în această perioadă.

Totodată, ei trebuie să anunţe în prealabil orice deplasare mai lungă de 15 zile, inclusiv destinaţia, scopul deplasării, perioada de deplasare şi mijlocul de transport folosit. În cazul unei schimbări de domiciliu, au obligaţia să se prezinte la organul de poliţie pe raza căruia îşi stabilesc locuinţa, pentru a fi luaţi în evidenţă, în termen de cel mult 3 zile.

Nerespectarea obligaţiilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON