Trimis în arest la domiciliu de Tribunalul Bihor, asistentul medical Sorin Ioan Crăciun, anchetat de DNA Oradea sub acuzaţia că a luat șpăgi de aproape 30.000 euro pentru angajarea a șapte persoane la fostul Spital Municipal Dr. Gavril Curteanu, unde lucra, a ajuns după gratii. Curtea de Apel Oradea a admis contestaţia procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 24 de zile.
Așa cum BIHOREANUL a mai scris, Sorin Crăciun a fost reţinut pe 23 mai de procurorii DNA Oradea, sub acuzația de trafic de influenţă. Este acuzat că, în calitate de asistent medical în cadrul secției de Pneumologie TBC, ar fi pretins și primit sume între 1.500 și 3.500 euro, în total 29.500 euro, de la șapte persoane, cărora le-a promis că le rezolvă angajarea pe perioadă nedeterminată pe posturi de asistenți, brancardieri și îngrijitori la fostul Spital Municipal din Oradea, în anii 2020-2022, în timpul pandemiei. Nici una dintre aceste persoane nu a fost, însă, angajată.
O zi mai târziu, pe 24 mai, procurorii l-au prezentat pe Crăciun la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins propunerea şi a dispus plasarea lui în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, interzicându-i să ia legătură cu șase persoane care au calitatea de suspect în dosar și cu o alta, care are calitatea de martor.
Măsura decisă de Tribunal a fost atacată de procurorii DNA, iar Curtea de Apel Oradea a decis altfel. Pe 29 mai, instanţa a desfiinţat verdictul Tribunalului Bihor şi a decis să-l aresteze preventiv pe Crăciun, pentru o perioadă de 24 de zile, cu începere din data punerii în executare a mandatului, adică 29 mai.
Soluţia Curţii de Apel Oradea este definitivă şi, după cum a aflat BIHOREANUL, a fost justificată şi cu faptul că asistentul medical are antecedente penale.
Fost lider al SANITAS, acesta a fost condamnat în aprilie 2018 la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare pentru delapidare, după ce, în perioada 2013 - 2014, şi-a băgat în buzunar suma de 138.437 lei din fondurile sindicatului angajaților din sistemul sanitar.
După cum BIHOREANUL a relatat, deja, în anul în care s-a aflat la conducerea sindicatului, Crăciun a încheiat numeroase contracte cu mai multe firme, fără aprobarea organului de conducere colectivă, și a cheltuit în interes personal o parte dintre fondurile strânse cu titlul de cotizație de la membri.
În 2014, odată cu schimbarea lui de la șefia SANITAS Bihor, Crăciun a fost exclus din rândurile sindicatului. Paguba produsă organizației nu a fost recuperată până în prezent decât parțial, suma fiindu-i reținută din salarii, eșalonat. Potrivit surselor BIHOREANULUI, Crăciun ar fi pierdut banii delapidați de la sindicat după ce i-ar fi jucat la păcănele.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.