URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 August 2021, 13:51

Aruncaţi cu rost! Ca să poată colecta separat deşeurile, toţi orădenii primesc găleţi pentru resturile biodegradabile (FOTO)

Aruncaţi cu rost! Ca să poată colecta separat deşeurile, toţi orădenii primesc găleţi pentru resturile biodegradabile (FOTO) PENTRU TOŢI. Echipele RER Vest distribuie asociaţiilor de proprietari din oraş găleţi de culoare maro pentru toate apartamentele din blocurile administrate de acestea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Până în anul 2030, în gropile de gunoaie din România vor mai putea ajunge doar 10% din deşeurile pe care le aruncă cetăţenii, după cum prevede o recentă Ordonanţă a Guvernului. Asta înseamnă că şi orădenii, chiar dacă au experienţă în colectarea separată, vor trebui să-şi îmbunătăţească obiceiurile.

Pentru a stimula locuitorii oraşului să separe resturile biodegradabile, Primăria şi RER Vest le împarte tuturor coşuri de culoare maro dedicate colectării acestora în interiorul locuinţelor.

Ţinte noi de reciclare

Ministrul Mediului, Tánczos Bárna (foto), a anunţat miercurea trecută, după şedinţa de Guvern, că au fost aprobate două Ordonanţe ce impun restricţii privind eliminarea resturilor prin depozitare. "Politica UE este clară în toate domeniile, indiferent de industrie sau deşeuri municipale, se doreşte reducerea cantităţilor depozitate şi creşterea procentului de reciclare sau de valorificare energetică. Cele două acte normative, pe lângă faptul că vin cu schimbări majore în gestionarea deşeurilor (sisteme informatice pentru trasabilitatea resturilor puse pe piaţă), vin cu aceste ţinte ambiţioase la nivelul Uniunii. Cea mai importantă ţintă pentru 2030 este de 10% depozitare din totalul de deşeuri municipale colectate", a declarat oficialul.

Până la finalul săptămânii trecute, actele normative nu au fost publicate, aşa că detaliile sunt deocamdată necunoscute. Cel mai probabil, oraşele şi comunele care nu vor respecta ţinta de 10% vor fi amendate, iar obiectivul poate fi atins doar prin valorificarea resturilor, fie că este vorba de reciclare sau compostare.

Plăteşti cât arunci

În acest an, Oradea a implementat colectarea separată în patru fracţii tocmai pentru a se apropia de ţintele de colectare separată, de 60% pentru 2021. Toţi locuitorii trebuie să separe deşeurile reciclabile (flacoane, pungi, cutii de iaurt sau lapte, folii şi orice alte ambalaje din plastic, metal, hârtie şi carton, colectate în saci sau pubele galbene) de cele biodegradabile (coji de fructe, legume, ouă, pâine, zaţ de cafea, resturi alimentare, oase, frunze etc., care se aruncă în pubelele maro). De asemenea, şi sticlele se depun separat (pubele verzi), iar mizeriile care rămân intră în categoria deşeurilor reziduale (pubela neagră).

Aşa cum se ştie, regulile au fost cu greu acceptate de orădeni, mai ales că au venit la pachet cu un nou sistem de tarifare: plăteşti cât arunci. Cu cât abandonează în pubelele negre şi implicit trimit la haldă mai puţine deşeuri reziduale, cu atât mai mici vor fi facturile tuturor cetăţenilor. Cine nu sortează corect va fi bun de plată...

Coşuri noi

În timp ce la casele din oraş sistemul a intrat în linie dreaptă, la blocuri încă este într-o perioadă de tranziţie. Până la sfârşitul acestui an, orădenii care stau în condomenii vor continua să plătească un cost lunar fix pentru colectarea deşeurilor, dar din 2022 vor ajunge şi ei, precum concitadinii de la case, să achite facturi diferite de la o lună la alta, în funcţie de volumul de resturi aruncate în fiecare pubelă sau container.

Pentru a-i ajuta să se obişnuiască cu noile reguli, Primăria şi RER Vest au cumpărat pentru toţi orădenii găleţi maro, de mici dimensiuni, pe care să le ţină în case, pentru colectarea biodeşeurilor. La case, coşurile au fost deja distribuite, în timp ce la blocuri împărţirea lor a început săptămâna trecută. În total, echipele RER Vest vor distribui 55.000 de recipiente, câte unul pentru fiecare apartament, acţiune care se va încheia la finalul lunii septembrie.

Unde ajung cojile

Găleţile maro, cu un volum de 10 litri, pot fi ţinute de orădeni oriunde doresc, dar important este ca în ele să ajungă doar resturi biodegradabile, care apoi vor fi golite în pubelele maro din jurul blocurilor. Cetăţenii pot să arunce cojile şi resturile alimentare direct în coşuri sau în saci, cu condiţia ca aceştia să fie la rândul lor biodegradabili, fie din hârtie, fie dintr-un material recomandat pentru compostare.

De la orădeni, deşeurile vegetale ajung la depozitul din Episcopia, administrat de Eco Bihor, unde sunt tocate şi maturate, astfel încât să devină îngrăşământ vegetal. O formă de valorificare foarte importantă, deoarece biodeşeurile reprezintă o mare parte din mizeriile aruncate într-o gospodărie. Cu cât mai multe coji devin compost, cu atât mai puţine gunoaie ajung la haldă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Masura numai partial eficienta
Masura de a da fiecarui cetatean recipientele necesare pt. colectarea selectiva (insotita si de amenda aferenta in caz de nerespectare) functioneaza cu succes in state UE usor mai civilizate decat patria noastra. Noi inca ne intrebam ce rost are selectarea gunoiului, de ce nu ni-l sorteaza altii, etc.. Bine, sunt multi care inca isi arunca gunoiul pe strada langa cosul de gunoi, ca doar el e cetatean care plateste impozite, deci n-are decat Primaria sa stranga dupa el. N-am sa ma adresez acestora din urma, pt. ca astia sunt irecuperabili. Ar fi extrem de util ca fiecare cetatean sa treaca macar o data in viata in vizita pe la Eco Bihor ("groapa de gunoi" cum o stiu unii). Macar scolile ar putea organiza astfel de vizite cu copii nostri. Cand oamenii vor vedea cu ochii lor ce inseamna activitatea de sortare manuala a gunoaielor si, mai ales, vor simti mirosurile, sunt convins ca multi isi vor schimba optica. Iar cand vor da cu ochii de muntii de deseuri nereciclabile pe care ii ingropam spre a-i lasa mostenire generatiilor urmatoare, probabil ca isi vor raspunde singuri de ce e vitala colectarea selectiva a gunoiului incepand de la fiecare de acasa. Revenind, galeata gratuita ii poate ajuta pe cei care nu si-o pot permite, deci e in regula. Numai ca masura complementara care lipseste este distribuirea de saci de gunoi biodegradabili. Cei mai multi locatari de la bloc (dar nu numai), duc gunoiul la pubela direct cu sacul, de regula atunci cand au de plecat de acasa. Arunci sacul si-ti vezi de drum. Nu te mai intorci sa duci galeata inapoi. Numai ca sacii de gunoi standard pe care ii gasesti la mai toate pravaliile sunt saci de plastic. Asa se face ca si fractia umeda ajunge la pubela tot in saci de plastic, chiar daca cetateanul o aduna, constiincios, separat. Asa ca s-ar impune si pasul doi: distribuirea de saci biodegradabili.
Postat 18 August 2021, 12:51 de Musti
ke dragutz
ce dracu sa fac cu galeata ai? am deja acasa cos gunoi. la fel ca toata lumea. "RER Vest au cumpărat pentru toţi orădenii găleţi maro" din ce bani? cine le plateste? si pentru ce? nu mai e la moda sa mergi cu punga de gunoi sau n-am inteles? nu mai stiu ma cum sa faca sa beleasca oamenii de bani.
Postat 18 August 2021, 02:00 de User anonimizat
Update
Pute la fel și seara.
Postat 17 August 2021, 21:54 de User anonimizat
Să selectăm deșeuri mai cu foc, ca să avem la ce da foc!
De câteva dimineți încoace, peste cartierul Rogerius se abate un miros pestilențial de gunoi ars, ce pare să vrea să ia locul putorii de nutriporc de altă dată. Unii cîrcotași ar putea zice că Garda noastră de mediu are Covid, și și-a pierdut simțul mirosului. Chiar de ar fi așa, garda moare dar nu se predă! Asta dacă nu cumva moare de somn.
Postat 17 August 2021, 21:43 de User anonimizat
Ne meritam soarta
Cheltuim 3-4 mii pe consumul nostru și nu suntem în stare 1 la sută să avem un oraș curat.Tot timpul alții trebuie să facă curat după noi. Puține ființe poluează cât omul și au o mentalitate atât de egoista!
Postat 17 August 2021, 19:50 de Valcov
birocratia europeana
e problematic felul in care e calculata tinta de reciclare: 10% DIN CE SE COLECTEAZA sa fie nereciclabil. Asta exclude toate micile ferme de hobby care fac compost in regie proprie. Desi arunca poate de 3x mai putine deseuri, merge la groapa de nereciclabile 35% in loc de 10% si uite asa ne trezim cu amenzi.
Postat 17 August 2021, 19:39 de unu
ok
e un lucru bun, poate un pic cam mari, e nepractic sa tii atata rest. Buna-mea avea o galetusa mai mica pt astea, pe care o tapeta vesnic cu ziare. Ziarele sunt biodegradabile. Cand o ducea la ghena arunca continutul cu ziare cu tot. ar merge si niste saci biodegradabili. Poate daca o separam in 2 se pot tine si biodegradabilele si inca o 'fractie' in aceiasi galeata. @k: firma de compost ar putea sari si ea cu sacii biodegradabili daca tot ajung la ei resturile.
Postat 17 August 2021, 19:21 de nihil
Revenind la colectarea selectiva
Adica tot fraiereala pe munca si pe banii cetatenilor ,dar ce rol are operatorul de salubritate daca cetateanul selecteaza adica parte din munca acestora care nu mai fac altceva doar transport si tarife mai mari ,asta inseamna sa fii de acord cu orice fraiereala venita de la ue asa zis!!!
Postat 17 August 2021, 18:32 de User anonimizat
Indubitabil
Da, esti.
Postat 17 August 2021, 15:34 de Musti
Nu mai încape nici o indoiala
Suntem complet nebuni.
Postat 17 August 2021, 15:03 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON