URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Februarie 2024, 07:25

Arhiepiscopul Teodosie va fi judecat de Sfântul Sinod pentru „tulburarea păcii din viața Bisericii” și „răzvrătire”

Arhiepiscopul Teodosie va fi judecat de Sfântul Sinod pentru „tulburarea păcii din viața Bisericii” și „răzvrătire” Inquam Photos / Costin Dinca
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Situație fără precedent în Biserica Ortodoxă Română: controversatul Arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, va fi judecat de Sfântul Sinod al BOR pentru „tulburarea păcii din viața Bisericii”, „răzvrătire” și „indisciplină”, pentru că a insistat în repetate rânduri pentru ridicarea Arhiepiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie, deși nu îndeplinește criteriile, informează Digi24.ro și Hotnews.ro.

De altfel, între conducerea BOR și ÎPS Teodosie au existat în ultima vreme mai multe conflicte, pe fondul declarațiilor controversate ale acestuia. Pe deasupra, arhiepiscopul este cercetat și de DNA, pentru cumpărare de influență.

Printr-un comunicat de presă, Cancelaria Sfântului Sinod anunță că „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Sfântului Sinod”.

Cancelaria Sfântului Sinod amintește că solicitarea lui ÎPS Teodosie ca Arhiepiscopia Tomisului să fie ridicată la rang de mitropolie a fost respinsă încă din martie 2003. Totuși, în ultimii doi ani, ÎPS Teodosie a cerut de mai multe ori Cancelariei Sfântului Sinod ca probema să fie reintrodusă pe ordinea de zi.

„De fiecare dată, Cancelaria Sfântului Sinod a răspuns că, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, o mitropolie este constituită din două, trei sau mai multe eparhii, iar ierarhii acestora formează împreună un sinod mitropolitan. Întrucât nicio eparhie vecină cu Arhiepiscopia Tomisului nu dorește să intre în componența unei viitoare Mitropolii a Tomisului, ÎPS Teodosie insistă cu înverșunare ca doar eparhia pe care o păstorește să devină mitropolie, după modelul unor mitropolii din Bulgaria, încălcând astfel ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române, care, în prezent, nu prevede existența unor mitropolii onorifice, fără sinod mitropolitan”, se arată în comunicat.

„De aceea, încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Sfântului Sinod”, se mai menționează în comunicatul citat de presa centrală.

Digi24.ro amintește că ÎPS Teodosie conduce Arhiepiscopia Tomisului de două decenii și s-a remarcat, mai ales în perioada pandemiei Covid, prin acțiuni și declarații controversate. Arhiepiscopul a susținut, de asemenea, că nu este normal ca un preot să împărtăţească persoanele care fumează sau care trăiesc în concubinaj. 

Pe de altă parte, ÎPS Teodosie este cercetat de DNA pentru cumpărare de influență, pentru că i-ar fi promis unui om de afaceri 20% din banii pe care acesta din urmă i-ar obține de la Secretariatul pentru Culte pentru Arhiepiscopia Tomisului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Înseamnă
că anul acesta nu vom mai sărbători Sf.Pasti de două ori.La ortodocși mă refer.
Postat 11 Februarie 2024, 18:08 de nealiniat
Mache Şpagoveanu, nascut Machedon Porcu
Sa multumim parchetarilor ca l-au scapat din **lӑ (puteti pune celulӑ, sau ce va place)! A fraudat fonduri UE, a lichidat, la propriu, podgoria Murfatlar (aia care dadea celebrul vin licoros Ovidiu), a facut ce-a vrut! https://www.replicaonline.ro/scandal-fara-precedent-in-bor-teodosie-va-fi-judecat-de-sfantul-sinod-582894
Postat 10 Februarie 2024, 11:28 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON