URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 04 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Octombrie 2024, 22:32

Ar putea Oradea să fie o „Mecca” a inteligenței artificiale? Ce au spus specialiștii, la IQ Digital Summit (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste o mie de oameni au participat, joi, la IQ Digital Summit Oradea, un eveniment de amploare ce a adus pe scena Teatrului Regina Maria specialiști în tehnologie și inteligență artificială care au încercat să schițeze viitorul acestui domeniu, de altfel foarte greu de previzionat.

Unul dintre vorbitorii așteptați și foarte apreciați a fost George Haber, orădeanul care s-a îmbogățit în America cu afaceri în domeniul IT, și care a mărturisit că își dorește ca orașul lui natal să devină un centru al inteligenței artificiale, dezvăluind și că are un proiect inovativ în colaborare cu autoritățile locale. Specialiștii prezenți la summit au mai răspuns la o întrebare care se pune tot mai des: inteligența artificială ne va „fura” sau nu locurile de muncă?

„Lumea se schimbă. Ce faci tu?”

Organizat de Upgrade 100 și BCR, evenimentul - parte a unui turneu care în trecut a străbătut și alte orașe ale României - a atras un public numeros, iar cererile de participare au fost mult mai multe decât capacitatea teatrului orădean, motiv pentru care întreaga zi discuțiile au fost transmise live și în sala mare a Primăriei Oradea pentru cei care nu au prins un loc la Teatru.

După ce primul speaker, Dragoș Stanca, fost jurnalist, primul editor coordonator al BIHOREANULUI și inițiatorul IQ Digital Summit, a prezentat ideile despre viitor publicate în anul 2003 în ziarul nostru - de altfel, partener al evenimentului - pe scenă a urcat Riaz Shah, profesor britanic de inovație și leadership, care a impresionat audiența cu prezentarea sa intitulată „Lumea se schimbă. Ce faci tu?”.

Specialistul a vorbit despre probleme globale de demografie, arătând cum politicile mai multor guverne au eșuat, despre cum tot mai mulți angajați vor joburi mai flexibile ori despre evoluția inteligenței artificiale, care permite inclusiv crearea unor înregistrări false, dar aparent foarte autentice (deepfake), Shah rulând inclusiv un video cu el vorbind în românește ce putea fi catalogat ca autentic de oricine nu știe că el nu cunoaște această limbă.

Shah a spus și că Inteligența Artificială (IA) nu va cuceri joburi, ci sarcini, și că nu ar trebui să genereze un șomaj în masă, ci reconversie profesională. IA va putea scăpa, în schimb, oamenii de joburi plictisitoare sau neplăcute (de pildă, cele din call center-uri) și va provoca lumea să se adapteze, a mai spus el, fiind intens aplaudat de public.

Să ne schimbăm mindset-ul

IQ Digital Summit a oferit și ocazia comunității „Make IT in Oradea”, un program ce finanțează startup-uri cu fonduri puse la dispoziție de Primăria municipiului, să se prezinte, prin vocea directorului David Achim, care a menționat că obiectivul său este ca până în 2040 orașul de pe Crișul Repede să atingă 100 de startup-uri în IT. Achim a condus apoi o dezbatere cu antreprenori locali din domeniul IT: Gabriel Ciordaș (fondator Creatopy, Flipsnack, SVGator, Snacktools, Rewine), Alin Mercheș (Mobiversal) și Cătălin Rus (Prime Dash).

Alin Mercheș a subliniat avantajele conferite de colaborarea bună dintre administrația locală și atreprenorii din domeniul IT, opinând că Oradea are un potențial semnificativ de a dezvolta această componentă, chiar și fără a ținti poziții de top într-o industrie atât de concurențială. „Și noi suntem poate pe locul 20 și ceva dintr-o sută de competitori cu un anume produs, dar dacă vorbim de o piață de un miliard, e foarte OK să fii pe locul 20”, a spus Mercheș, arătând că Oradea nu trebuie să concureze neapărat cu hub-uri precum Cluj sau Timișoara. Și nicidecum cu actori cum sunt cei din China. „Ar trebui să luăm exemplul israelienilor, care cu trei oameni fac cât fac rușii cu 1.000. Noi nu avem mai multe mame care să nască ingineri. Trebuie să renunțăm la acea expresie de «work harder». Am fost în China și am văzut cum fac ei «work harder». În veci n-am putea să lucrăm la fel de «harder»”, a spus Mercheș, stârnind amuzamentul audienței.

Între altele, antreprenorii au povestit despre cum s-a născut ideea de a coaliza lumea IT din Oradea, dar și despre provocările și prejudecățile pe care le-au întâmpinat până când au ajuns la succes, inclusiv „mindset-ul de depresie națională”, de la care au fost nevoiți „să dăm unlearn”.

Cătălin Rus, co-fondator Prime Dash, o companie fintech revoluționară, a vorbit despre cât de greu a fost ca piața românească să accepte produsele sale. „În momentul de față, lucrăm cu guvernul din Dubai într-un proiect de informatizare de 8 miliarde de dolari. În România am încercat, nu s-a putut. Lovindu-te de un sistem închis - care se vede și dacă doar te uiți pe licitații - n-ai decât să te muți. Noi ne-am mutat în Londra, de unde am ajuns în Emirate. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea. (...) A trebuit să ne branduim ca și companie din Londra ca să reușim”, a mai spus Rus.

Tot vorbind despre atitudine, Gabriel Ciordaș a spus și că respinge două citate adesea pomenite în cultura națională: „capul plecat sabia nu-l taie” și „nemulțumitului i se ia darul”. „Cred că trebuie să înțelegem să nu ne uităm la limitări (...) Atunci când un manager își ia haina pe el dimineața, trebuie să lase frica acasă”, a adăugat el, subliniind că „dintr-un sat, Săldăbagiu de Munte, am reușit să ajungem lideri mondiali”.

Proiect pilot în medicina din Oradea

Pe scenă a revenit apoi Dragoș Stanca, de această dată ca moderator al unei interesante discuții cu un orădean faimos: George Haber, prezentat în trecut de BIHOREANUL și ca „Gyuri Dumnezeu”, cel considerat părintele DVD-ului, care a fondat și a finanțat companii relevante în sectorul IT.

iq digitat summit Oradea

Pe lângă detaliile oferite despre viața sa personală, din Oradea și din Israel, unde a emigrat în anii ’80, Haber a vorbit apoi despre evoluția IA, cerând ca cei care îl ascultă să rețină un lucru pe care îl consideră important: avantajele au dezavantaje, la fel cum dezavantajele au avantaje.

Apoi, a prezentat un interesant proiect pe care îl demarează acum cu autoritățile locale din Oradea, prin noua sa companie ZenAIOs, care și-a propus să ducă inteligența în zona medicală. „Cea mai mare problemă pe care o avem cu toții sunt lucrurile legate de sănătate, și am avut și eu experiența cu spitalele, cu copiii mei, și am văzut că e haos, o nebuneală. Sistemul sanitar în SUA, România, Israel, oriunde, e un dezastru de fapt, o improvizație”, a spus Haber, vorbind aproape impecabil în limba română.

Instrumentul pe care antreprenorul îl creează acum va fi ca un „copilot” pentru pacienți și medici, a explicat el, oferind informații utile tuturor, în timp rapid, fie că este vorba de un sfat medical pentru bolnav, fie că medicul are nevoie de cazuistică relevantă pentru o anumită afecțiune. „Un bot care să dea răspunsuri e trivial. Noi am creat digital twin, o copie ideală a pacientului, doctorului, spitalului”, a dezvăluit Haber, precizând că acum așteaptă ca Primăria Oradea să finalizeze birocrațiile pentru semnarea contractului.

Haber - și nu numai el - l-a lăudat pe președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, menționând că fără deschiderea acestuia nu ar fi început acest proiect în Oradea, și a mărturisit o ambiție personală pe care o are: „Visul meu este ca Oradea să devină un centrul AI, primul din lume, care începe cu sănătatea, continuă cu educația, locuri de muncă. Oradea să devină o Mecca a inteligenței artificiale, un Sillicon Valley”.

Discuțiile la summit au continuat cu prezentări ale soluțiilor IA pe care le implementează BCR (dezvăluite de Thomas Kolarik, BCR), despre modelul Estoniei în digitalizare (informații dezvăluite grație unui interviu luat la distanță de Radu Hângănuț unui oficial responsabil de proiectul e-Estonia, Rannar Park) și despre eforturile pe care le face Oradea în această direcție, subiect prezentat de city-manager-ul Mihai Jurca, într-o dezbatere la care au mai participat și alți specialiști (Radu Puchiu – Aspen Institute Romania, Mihai Matei - Essensys, Cătălin Lupoaie – BCR), dar și o prezentare a Transilvania IT Cluster, care a adus pe scenă și reprezentanți ai Universității din Oradea, ai Parcului Științific și Tehnologic și ai unor companii din domeniu (Bianca Muntean - Co-Founder The European Digital Innovation Hub in Transilvania, Co-Founder & CEO Transilvania IT Cluster, Mirela Mărcuț -Policy Expert / Business Development Expert, Transilvania IT Cluster, Andrei Savin - CEO, Brinel / iQanto, Răzvan Pătcaș - director Parcul Științific și Tehnologic Oradea, Marcel Anghel - fondator Qubiz și Daniela E. Popescu - Serviciul Management Integrat IT, Universitatea din Oradea).

Nu IA fură joburi, ci cei care folosesc IA

După-amiază, pe scena Teatrului a urcat cea de-a doua vedetă internațională a evenimentului, o cunoscută specialistă din domeniu, Cassie Kozyrkov, fostă șefă de departament în giganta companie Google, care la rândul ei a vorbit despre efectele inteligenței artificiale în viața noastră.

Așa cum anterior au mai spus și alți specialiști, Kozyrkov a subliniat că IA nu va fura joburi, ci vor face asta cei care folosesc IA. Tot ea a explicat că inteligența artificială va continua să facă greșeli, iar oamenii vor trebui să deprindă aptitudini care să-i ajute să le depisteze. „Cu aceste mecanisme, chiar poți să obții mai mult”, a spus ea.

Dragoș Stanca, solist Metallica

O prezentare inedită i-a aparținut lui Marius Moga, cunoscut producător muzical și antreprenor, care acum folosește inteligența artificială într-o aplicație, Revocalize AI, un „Photoshop” de voci care folosește Inteligența Artificială pentru a genera sau modifica vocea utilizatorului, făcând ca vocea utilizatorului să sune ca a unui artist real. 

De altfel, momentul în care Moga a prezentat un colaj în care gazda evenimentului, Dragoș Stanca, apare ca interpretând „Nothing else matters” de la Metallica, a făcut deliciul publicului (video jos).

„Mulți credeți că eu mă ocup cu muzica, dar nu e adevărat. Eu mă ocup de fapt să visez cu ochii deschiși și să cred în mine”, a povestit Moga, mobilizator, povestind diverse momente cheie din cariera lui. Despre aplicația Revocalize AI, artistul a spus că a făcut-o din simplul fapt că și-a dorit să creeze pentru el un plugin care să-l facă să înțeleagă mai repede cui anume i s-ar potrivi o anume piesă creată de el.

Ultima prezentare le-a aparținut unor copii, mici antreprenori tech de la sate, comunități mici din Ardeal, implicați în proiectul Code Kids, desfășurat de Fundația Progress, prin bibliotecile rurale.

Practic, copiii învață gratis programarea, iar din mâna lor au ieșit proiecte interesante, precum un detector de minciuni bazat pe inteligență artificială, un proiect ce reduce risipa alimentară semnalizând când pui prea multe elemente în coșul de cumpărături, o aplicație ce avertizează utilizatorii când folosesc prea mult curent sau un alt proiect, denumit SPES (Speranță, în latină), menit să îi ajute pe copiii cu probleme de motricitate. 

Moderatoarea acestui panel a fost o adolescentă de 15 ani, Gabriela-Lelia Barbu, Wizards Code Club, Pietrari, iar invitații ei au fost Brigitta Pál (din Mugeni, Harghita), Alexia-Roxana Mátyás (Viișoara, Cluj), Mara Mestic (Vișeu de Sus, Maramureș), Vlad Ștefan Sabadâș (Zalău, Sălaj), dar și pe Camelia Crișan, director executiv Fundația Progress, şi Narcis Lunceanu, manager proiect Code Kids.

Thank you, Oradea!

IQ Digital Summit Oradea s-a încheiat într-o notă pozitivă, organizatorii lăudând orașul, autoritățile și comunitatea locală pentru ceea ce au reușit, inclusiv din punct de vedere IT.

„Nu știu cum vedeți voi, orădenii, orașul, dar noi, cei din afară, îl vedem ca pe Estonia, ca pe o altă lume”, a spus Radu Puchiu, Technology & Society Program Director la Institutul Aspen România.

De altfel, inclusiv Dragoș Stanca a ținut să precizeze ceea ce i s-a părut oarecum straniu: că, dacă în alte orașe reprezentanții administrației locale și politicienii se înghesuiau să apară pe scena summitului, „aici este invers, a trebuit să tragem noi de ei, și tot degeaba”. „Ne-au refuzat, ca să nu pară campanie electorală”, a spus Dragoș, care a mai remarcat ceva măgulitor pentru gazde, în spusele celor din jur: „Toată lumea este fană Oradea deja”...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5085 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON