La o lună după ce în Bihor erau descoperite între 10 şi 15 cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 pe zi, numărul tinde să crească spre 30, iar multe persoane găsite cu coronavirusul s-au infectat de la copiii din familii.
Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura au anunţat printr-un comunicat comun transmis joi că în urma testelor efectuate în ziua precedentă au fost diagnosticate 29 de persoane infectate. Miercuri au fost făcute 434 teste, ceea ce înseamnă că 6,68% din total au indicat rezultat pozitiv.
"Din cele 29 de infectări descoperite ieri, 25 sunt la persoane nevaccinate, iar 4 la persoane vaccinate. Majoritatea sunt focare familiale, din toate zonele judeţului, iar nou este că mulţi adulţi s-au infectat de la copiii din familii, cu vârste între 11 şi 14 ani", a declarat BIHOREANULUI directoarea DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă.
Numărul cazurilor Covid active din judeţ a ajuns la 143, iar totalul îmbolnăvirilor înregistrate de la începutul pandemiei a urcat la 29.599, dintre care 1.579 s-au încheiat cu decese. Din fericire, în ultima zi nu a avut loc nici un deces în rândul persoanelor infectate.
Joi dimineaţă, din cele 143 persoane infectate, 24 erau spitalizate, din care 6 în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Pelican.
Pe de altă parte, campania de vaccinare îşi continuă tendinţa descrescătoare, în ultima zi fiind vaccinate doar 276 de persoane. În Bihor, sunt vaccinate complet doar 119.417 persoane, adică 22,10% din totalul populaţiei eligibile, cu vârsta de minimum 12 ani.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.