În urma colectei anuale din duminica cea mai apropiată a sărbătorii Sfânta Elisabeta, Caritas Catolica a reuşit să adune destui bani astfel încât să mărească numărul persoanelor nevoiaşe care primesc zilnic o masă caldă din partea asociaţiei de la 35 la 68, apelând însă în continuare la persoanele şi companiile care ar putea face un gest caritabil şi ar putea asigura masa caldă şi altor astfel de persoane.
"Colecta cu scop caritabil se organizează în fiecare an, în duminica cea mai apropiată de sărbătoarea Sfintei Elisabeta, în toate bisericile diecezei romano-catolice. Datorită donaţiilor credincioşilor, am putut spori numărul deserviţilor cantinei sociale Oradea de la 35 la 68, adică putem oferi zilnic o masă caldă pentru 33 de persoane nevoiaşe în plus", a spus, miercuri, într-o conferinţă de presă, Derzsi Ákos directorul executiv al Caritas Catolica.
Majoritatea acestor persoane sunt din Oradea şi iau masa la Centrul Sfânta Elisabeta (str. Spartacus nr. 31). Totodată, în urma acestei colecte, la cantina socială din Marghita a crescut cu şase numărul beneficiarilor, iar la cantina Caritas din Tăşnad cu cinci. La nivelul diecezei numărul beneficiarilor a crescut cu 44 de persoane. Acestea vor primi câte o masă caldă în fiecare zi timp de patru luni, până la încheierea sezonului rece.
În conferinţa de miercuri, preşedintele Asociaţiei Caritas Catolica, Rajna Iosif, şi directorul acesteia, Derzsi Ákos, au făcut un apel către orădenii şi firmele care ar putea face donaţii pentru a asigura o masă caldă şi altor persoane nevoiaşe. "Noi facem anchetă socială înainte de a stabili beneficiarii, iar aceştia chiar sunt persoane care trăiesc în condiţii mizere", spune Derzsi Ákos, care a calculat valoarea unei mese calde, pregătite în cantina socială a Caritas, la 640 de lei pentru patru luni.
Doritorii pot face donaţii direct la sediul Caritas Catolica cât şi prin transfer bancar în conturile RON: RO58BTRL00501205736672XX,
EUR: RO07BTRL00504205736672XX, SWIFT: BTRL RO22XXX, deschise la Banca Transilvania, Sucursala Oradea, de pe Bulevardul Dacia.
În aceeaşi conferinţă de presă, cei doi reprezentanţi ai Caritas Catolica au vorbit despre un maraton caritabil organizat de asociaţie. În cadrul acestuia, Caritas împarte gogoşi şi ceai fierbinte gratuit, la 1.000 de persoane, timp de 5 săptămâni, o dată pe săptămână, pe strada Republici.
Până acum au fost împărţiţi 600 de porţii de gogoşi şi ceai pe pietonală, urmând alte două astfel de acţiuni pe 15 respectiv 22 decembrie. Acţiunea a fost sprijinită de organizaţia Caritasverband Passau.
Totodată, cu sprijinul Fundaţiei Europa de Est din Boskoop (SOEB) am împărţit 360 de pulovere, 40 de ponchouri, şepci şi fulare pentru copii cu vârste între 2-10 ani, din mediul rural, respectiv satele Roşiori, Cadea, Vaida, Tinca şi Belfir. Hainele au fost tricotate de către un grup de pensionare olandeze.
În plus, asistentele de la Centrul de Îngrijire la Domiciliu din cadrul asociaţiei au măsurat tensiunea arterială şi glicemia la peste 50 de persoane, cu titlu gratuit, în data de 29 noiembrie, la Era Shopping Park. Tot în cadrul maratonului caritabil, însoţiţi de mai mulţi tineri voluntari din Jersey, Marea Britanie, reprezentanţii asociaţiei au împărţit pe 12 decembrie pachete cu alimente şi pături familiilor nevoiaşe de la groapa de gunoi din Episcopia Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.