URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Martie 2020, 16:26

Anti coronavirus: Poliţia Locală Oradea va măsura temperatura tuturor celor care intră în Primărie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţia Locală va măsura, începând de vineri, temperatura tuturor celor care intră în Primărie pentru a identifica eventuale simptome de coronavirus.

"Temperatura, vă rog!"

Măsura a fost aplicată experimental încă din cursul zilei de joi, când conducerea municipalităţii a dat o dispoziţie prin care angajaţii municipalităţii sunt obligaţi să se supună testărilor în fiecare dimineaţă când își validează cartelele la intrarea la serviciu.

"Am achiziţionat trei termometre cu infraroşu. Începând de vineri, Poliţia Locală va măsura temperatura tuturor celor care intră în Primărie sau la Serviciul de Evidenţa Persoanelor. Persoanele care au febră vor fi îndrumate să se adreseze medicului de familie", a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Primăriei, Anca Grama.

Primăria Oradea nu a luat măsura lucrului de la domiciliu.

"Indiferent că este vorba de Direcţia Economică, Direcţia Tehnică sau Serviciul de Relaţii cu Publicul, ca funcţionar al municipalităţii este dificil de lucrat de acasă pentru că toate documentele şi bazele de date sunt la Primărie", a spus Grama.

Cu 70% mai puţini "vizitatori"

În ciuda acestui fapt, începând de săptămâna aceasta, municipalitatea lucrează cu un aparat birocratic redus cu 22%.

114 din cei 501 de angajaţi ai Primăriei şi Poliţiei Locale au intrat în concediu de odihnă, concediu medical sau în perioada de îngrijire a copilului sub 12 ani rămas acasă după închiderea şcolii prevăzută de Legea 19 din 2020.

"În fiecare birou există măcar un angajat la serviciu pentru a face faţă oricăror provocări. Oricum, volumul de muncă a mai scăzut. Numărul contribuabililor care intră în Primărie a scăzut cu peste 70%", a declarat purtătorul de cuvânt.

Pentru a reduce numărul orădenilor care se prezintă la ghişee, municipalitatea şi-a mutat începând din această săptămână majoritatea operaţiunilor pe internet.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
Apel catre cei ce posteaza aici
De ceva vreme (cam multa, e drept!) se vara in discutii fara a comenta vreodata la subiect, un ins. Jigneste si-si varsa laturile asupra oricui i se pare lui ca nu-i impartasesti opiniile. Stiti despre cine vorbesc, despre țucălurul birtinezului. Deoarece onor redactia il tolereaza, va propun sa-i ignoram tampeniile, sa-l lasam sa vorbeasca singur. Ignorat de toti va innebuni de tot si scapan de el!
Postat 21 Martie 2020, 05:51 de pinonel
Tinas
Ne naștem egali , dar pe parcurs nu toți suntem egali.
Postat 20 Martie 2020, 01:19 de Sandu2100
Bai 3200
Pina acum mi-ai fost simpatic...stie toata lumea cine cum si de ce . scrii...dar sa viiiiiiiiiiiiiii sa spui ca politia trebuie sa apere doar pe unii si pe altii nu... nasol moment pt tine..eu spun sa-ti iei un concediu ..de doua saptamini..deja ....
Postat 20 Martie 2020, 01:05 de Tinas
??
Habar n-am ..care este rolul politiei locale...aaaa ba da mi-am adus aminte...stire pt voi...repede , repede..transfer la national...dar ce sa vezi...hhaa nu va primesc..hahaha ei..mai plecam de unde am venit...mai o vanzatoare...mai un tamplar...hahahah
Postat 20 Martie 2020, 00:59 de Tinas
excalibur
Nu apară cetățenii ca tine, în rest e bine
Postat 19 Martie 2020, 21:42 de Sandu2100
Misunderstanding
Cred ca nu ne intelegem.Politia NU apara cetatenii,ei isi apara stapinii de urgia ce va sa vina.Isi apara adn-ul lor de bugetari.Daca aparau cetatenii,erau la portile orasului...
Postat 19 Martie 2020, 20:54 de excalibur
IN SFARSIT DEVIN FOLOSITORI SI POLITIA LOCALĂ
Cred ca in sfarsit li să gasit o întrebuințare pe masura polițiștilor locali.Sincer mulți dintre ei saracesc bugetul oradiei si nu isi justifica activitatea.Ca si cetățean sunt dezamăgit de modul în care reprezinta primaria in relatia cu cetățeanul.
Postat 19 Martie 2020, 20:48 de User anonimizat
Uite
adevarul.ro/locale/timisoara/cat-usor-fenta-izolarea-romanii-veniti-ultimul-val-diaspora-nu-exista-nimic-nicio-izolare-1_5e73514c5163ec427108dda2/index.html
Postat 19 Martie 2020, 20:33 de excalibur
Bolojan nu mai exista
S-a itit oleaca pe facebook sa ne spuna ca primim bonificatie 4% la impozite si dupa 31 martie.Nu-i misto? Paleste criza la un asemenea gest.In rest nimic.E momentul lui de glorie pe care il rateaza.Avem nevoie de stoicismul,perseverenta si abilitatile lui ca sa salveze orasul.Pina nu e prea tirziu.Suntem alaturi de el,aplaudaci si contestatari.Ieri era coada din vama pina pe uzinelor,doar camioane.Doar 2 veste fosforescente.Din vama pina in piata unirii nici un control.Bolojaneeee...trezeste-te
Postat 19 Martie 2020, 19:50 de excalibur
Oradean20
N-ai văzut că face și spitale?
Postat 19 Martie 2020, 19:29 de Sandu2100
Pentru moderatoare
[dexonline.ro/definitie/fute]= A obliga pe cineva la eforturi prea mari Si: (fam) a freca.Totusi,e doar o politie locala, nu garda pretoriana nici legiune franceza
Postat 19 Martie 2020, 19:28 de excalibur
Cinema futut
Un nou film romanesc pe cinemaraton din seria comisarului moldovan.Doar regizorul e schimbat...
Postat 19 Martie 2020, 19:25 de excalibur
Vremuri grele ne asteapta
Mai bine faceai spitale Bolovane nu poduri si pietonale,de alea au nevoie oamenii nu de fuga ta dupa faima
Postat 19 Martie 2020, 19:12 de Oradean20
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON