URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Februarie 2019, 15:34

ANI a mai găsit un „rechin”: l-a declarat incompatibil cu funcţia pe primarul din Tinca, pentru că nu şi-a închis o firmă fără activitate din... 2006

ANI a mai găsit un „rechin”: l-a declarat incompatibil cu funcţia pe primarul din Tinca, pentru că nu şi-a închis o firmă fără activitate din... 2006 sursa foto: www.crisana.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, identificarea a 14 aleşi locali găsiţi în incompatibilitate sau în conflict de interese, între care şi unul din Bihor, primarul comunei Tinca, Teodor Coste.

Potrivit comunicatului, acesta se face vinovat de incompatibilitate, întrucât "în mandatul 2012 - 2016 a deţinut şi exercitat simultan funcţia de primar şi pe cea de administrator în cadrul unei societăţi comerciale, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003".

Textul legal citat prevede că "funcţia de primar (...) este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: […] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale", iar sancţiunea este decăderea "din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului", precum şi imposibilitatea de a mai ocupa "aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului".

Contactat de BIHOREANUL, edilul din Tinca a susţinut că firma pe care a "administrat-o" este una care nu a desfăşurat nicio activitate.

"Am avut două firme, din care pe una am închis-o de mult. Pe cealaltă am vrut s-o închid în 2006, cu doi ani înainte să fiu ales. Am făcut-o pentru că aveam un teren pe care voiam să construiesc o fermă, dar am renunţat. N-am desfăşurat cu ea nicio activitate. În 2006 am vrut s-o închid, dar mi-a expirat buletinul şi apoi am uitat. Nu înţeleg de ce mi se impută ceva acum, că a avut zero activitate, n-a avut nicio afacere cu statul, n-a încasat nici măcar un leu, a fost mereu cu zero la toate capitolele", a declarat Teodor Coste.

Acesta a mai precizat că n-a primit nicio înştiinţare de la ANI privind verdictul de incompatibilitate, iar după ce va primi o comunicare în acest sens, îl va ataca în justiţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON