Un incendiu puternic a cuprins joi o fabrică de produse stratificate din lemn, din localitatea bihoreană Popeşti.
Ajutaţi de voluntarii din comună şi de un pompier care locuieşte în vecinătate şi era acasă, în timpul liber, pompierii din Marghita au luptat cu flăcările mai bine de o oră.
Focul a ars violent într-o magazie din curtea fabricii, în care erau depozitaţi aproximativ 50 de metri cubi de cherestea. Intervenţia militarilor a fost cu atât mai grea cu cât au fost degajări mari de fum, iar flăcările au fost alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate în interiorul acesteia și de vântul puternic, amenințând să se propage la hala de producție a fabricii și la stivele de cherestea, aflate în proximitate.
„Operațiunea de stingere a fost finalizată în jurul orei 18.30, echipajele acționând în continuare, pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 19.40. În urma producerii incendiului, au ars circa 30 de metri cubi din cei aproximativ 50 de metri cubi de cherestea depozitați în magazia cuprinsă de flăcări”, a transmis vineri ISU Crişana.
Forțele de intervenție au reușit să salveze hala de producție și circa 45 de metri cubi cherestea, din interiorul magaziei şi de lângă aceasta.
Pompierii au depistat şi cauza probabilă a incendiului: prostia şi neatenţia unor angajaţi, care au dat foc la rumeguş într-o groapă din curtea fabricii, apoi au plecat acasă. Scânteile purtate de rafalele de vânt au aprins materialele combustibile din apropiere.
(sursa video: ISU Crişana)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.