URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Ianuarie 2022, 17:10

Angajații din companiile din Bihor vor putea preda în clasele duale, fără pregătire psihopedagogică

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Din următorul an școlar, elevii care învață în clasele de învățământ dual vor putea avea ca profesori specialiști din diferite companii, chiar dacă aceștia nu au pregătirea psihopedagogică obligatorie pentru cadrele didactice.

Până acum, pentru a ajunge la catedră, angajații din mediul privat erau obligați să parcurgă un modul de pregătire în pshihopedagogie, ceea ce, pe bună dreptate, descuraja mulți angajatori.

Școala și companiile, în strânsă legătură

Ministerul Educației a modificat metodologia-cadru pentru mobilitatea personalului didactic, care prevede acum, la articolul 95, că „în mod excepțional, catedrele de discipline tehnologice sau de pregătire-instruire practică de la clasele/grupele din învățământul dual pot fi ocupate, cu avizul operatorului economic, în regim de plată cu ora, cu statut de cadru didactic calificat, și de specialiști în domeniu care nu îndeplinesc strict condițiile prevăzute”.

O altă schimbare în metodologie prevede că catedrele libere din învățământul dual se scot la concurs doar cu avizul operatorului economic care sprijină respectiva clasă și care, astfel, va ști când este nevoie de un anume specialist pentru lecțiile predate elevilor, putând, eventual, să trimită un angajat să predea.

„Este esenţial ca absolvenţii învăţământului profesional să deţină, la finalizarea studiilor, nivelul de pregătire necesar integrării cu uşurinţă pe piaţa muncii, în domeniul studiat, valorificând cu prioritate oferta disponibilă la nivel județean. Cunoaşterea tehnologiilor utilizate azi presupune o strânsă legătură între şcoală şi companii, atât în ceea ce înseamnă pregătirea practică cât şi cea teoretică”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, transmis vineri.

Atât IȘJ Bihor, cât și Consiliul Județean au făcut demersuri pe lângă autoritățile de la București, cerând tocmai această modificare legislativă.

Campanii de informare

Noutățile legislative au fost transmise către reprezentanții a 20 de companii din Bihor, la o întâlnire pe care IȘJ și CJ au organizat-o miercuri (foto jos).

„Apreciem că prin modificările aduse este creată o nouă punte între mediul preuniversitar şi operatorii economici. Sunt puse astfel bazele unei creşteri a calităţii pregătirii absolvenţilor învăţământului profesional dual, dar şi a interesului pe care aceştia îl manifestă ulterior finalizării studiilor, faţă de operatorul economic cu care s-a pregătit. De asemenea, resursa umană înalt calificată de la nivelul companiilor poate fi accesată de către unitățile de învățământ care au nevoie de specialiști în diferite domenii”, se mai arată în comunicatul IȘJ.

În Bihor, în prezent funcționează 99,5 clase de învățământ profesional, din are 48,84 sunt de învățământ dual. Pentru următorul an școlar, la nivel de clasa a IX-a, IȘJ Bihor propune 43 de clase de profesională, din care 24 duale.

Inspectoratul Școlar are de gând să deruleze campanii de informare și să organizeze târguri și întâlniri cu părinții și diverși specialiști, pentru a asigura o informare corectă și completă privind învățământul dual.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
excalibur
Poti sa dai cu uleiul ala, daca tot sti si te pricepi?()/€£@?
Postat 21 Ianuarie 2022, 23:09 de Sandu2100
Voltampere
Pila?? Pila lui Volta? Sau e vorba doar de clasicul ulei de p_la ?
Postat 21 Ianuarie 2022, 22:43 de excalibur
Pinonel
Ai primit si ulei de pila??
Postat 21 Ianuarie 2022, 20:38 de Sandu2100
Utecistul se intoarce la origine
Si mie mi-au predat tot felul de maistri, unul mai tembel ca celalalt. Ne dadeau niste pile ca oglinda, nici pt. unghii nu erau bune, in timp ce ei isi ascuteau creioanele la polizor trifaziv de 3,5Kw!!!
Postat 21 Ianuarie 2022, 18:09 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON