URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
13 Iulie 2021, 00:00

Angajăm vânzător la Kik Textilien Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Eşti interesat de modă şi iţi doreşti o carieră în domeniul vânzărilor? Dacă răspunsul este DA, te aşteptăm în echipa KiK România.

Activităţile tale:

Îndeplinirea corectă a sarcinilor specifice postului ocupat.

Cunoaşterea şi promovarea produselor din sortimentaţia magazinului.

Amabilitate şi promptitudine în relaţia cu clienţii şi în activitatea de încasare.

Recepţionarea, verificarea şi expunerea produselor în magazin conform standardelor de imagine ale companiei şi conform campaniilor în vigoare.

Asigurarea ordinii şi curăţeniei în zona de vânzare şi în spaţiile anexe.

Cerinţele noastre:

Studii medii.

Experienţa anterioară în retail reprezintă un avantaj.

Responsabilitate şi punctualitate.

Spirit de echipă.

Interes pentru modă, vânzări şi interacţiunea cu clienţii.

Oferta noastră:

Oportunitatea de a lucra şi a vă dezvolta profesional în cadrul unei companii internaţionale în plină dezvoltare.

Programe de formare şi perfecţionare pentru postul ocupat.

Pachet salarial atractiv, tichete de masă şi discounturi speciale acordate angajaţilor.

Date contact

Tel: 0785.229.353

Email: Nicoleta.Done@kik.ro sau FlorinaRaluca.Tripon@kik.ro

(advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON