URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Ianuarie 2021, 19:35

Anchetă record: Procurorii l-au trimis în judecată pe fostul şef al Poliţiei Locale Oradea, acuzat că a încercat să-şi ucidă soţia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul şef al Poliţiei Locale Oradea, Paul Kövér, a fost trimis în judecată, vineri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care au terminat ancheta în mai puţin de trei săptămâni de la atacul pe care bărbatul l-a comis asupra fostei sale soţii.

Cauza urmează să intre în analiza judecătorului de Cameră preliminară a Tribunalului Bihor, cel care va decide şi dacă va menţine măsura arestului preventiv dispusă în cazul poliţistului local.

Înjunghiată în stradă

Paul Kövér a fost arestat preventiv pe 12 ianuarie a.c., după ce în seara de 10 ianuarie a încercat să-şi ucidă fosta soţie cu un cuţit. Aşa cum a dezvăluit BIHOREANUL, înainte de a o ataca, Kövér a ţinut-o pe femeie sechestrată câteva ore într-un apartament, unde a chemat-o sub pretextul că are nevoie de ajutor la programarea unei maşini de spălat.

La insistenţele lui, ea a acceptat, dar când a ajuns în locuinţă, bărbatul a închis uşa cu cheia şi i-a luat telefonul. Într-un final, Ioana a reuşit să-l convingă să se întoarcă împreună la apartamentul ei de pe strada Oneştilor, unde o aştepta şi fetiţa, dar a bănuit că este în pericol, căci înainte să iasă din casă, Kövér s-a dus la bucătărie şi ea a auzit sertarul de tacâmuri închizându-se.

Când cei doi au ajuns în faţa blocului din Prima Residence, Kövér a înjunghiat-o în maşină, iar apoi şi în parcare, după care a fugit, fiind găsit câteva ore mai târziu, ascuns într-un bloc în construcţie din zonă.

Avea discernământ

Şi în faţa procurorilor, şi în fața instanţei care i-a decis arestarea, Kövér a uzat de dreptul la tăcere, avocatul lui, Răzvan Doseanu, susţinând că ar fi "în stare de şoc".

Pitrivit surselor BIHOREANULUI, bărbatul a fost supus unei expertize psihiatrice, care a arătat că a avut discernământ la momentul comiterii faptei şi, ca atare, poate răspunde penal pentru ce a făcut.

Iniţial, procuroarea Bianca Vulcan, cea care a coordonat ancheta în caz, l-a inculpat pe Kövér pentru omor, încadrare juridică schimbată apoi în tentativă de omor calificat, pedepsită mult mai aspru, ceea ce arată că fostul şef al Poliţiei Locale a premeditat uciderea victimei. 

Omorul calificat se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani, în timp ce pentru omor Codul penal prevede detenţie între 10 şi 20 ani. Pentru tentativă, limitele pedepselor se reduc la jumătate.

Pe de altă parte, imaginile surprinse de camerele de supraveghere, intrate în posesia BIHOREANULUI, arată cum mai mulţi martori oculari ai cruntului atac, inclusiv un taximetrist, s-au ferit să intervină în sprijinul femeii aflată în pericol de moarte. Cauza trimisă în faţa instanţei îl are ca protagonist doar pe Paul Kövér.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON