Anca Grama, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea: "Graniţa între a fi sus şi a fi jos este şubredă" (VIDEO)

După ce timp de 13 ani a fost consiliera lui Ilie Bolojan, Anca Grama, fostă jurnalistă de televiziune şi apoi purtătoarea de cuvânt a Primăriei, a preluat în această primăvară, în urma unui concurs, conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, instituţie care se îngrijeşte de cei mai vulnerabili şi necăjiţi orădeni.

În vârstă de 38 ani, absolventă de Litere şi de Ştiinţe Juridice, cu un masterat în administraţie publică, Anca Grama vrea ca beneficiarii de servicii sociale să simtă că nu sunt lăsaţi de izbelişte, iar pentru asta a iniţiat deja câteva acţiuni interesante. A redeschis centrele pentru vârstnici, i-a dus pe tinerii ieşiţi din centrul Dignitas în excursie, a scos copiii din centrul de zi într-un tur cu autobuzul turistic prin Oradea... 

BIHOREANUL a întrebat-o despre cum îi ajută oraşul pe locuitorii mai amărâţi şi ce ar putea face în plus. 

Muncă pentru Oradea

-    În urmă cu 6 luni aţi preluat DASO de la Arina Moş, acum viceprimar al Oradiei, fostă colegă la cabinetul primarului Bolojan şi colegă în PNL. Ce aţi găsit în instituţie? Ce mergea bine? Dar rău? 

-    A fost o bucurie să preiau o instituţie în care lucrurile merg bine, deşi activitatea este mai complexă decât pare. Sunt totuşi aspecte care pot fi îmbunătăţite. Spre exemplu, mi-aş dori să avem un serviciu de asistenţă şi îngrijire a vârstnicilor la domiciliu.

-    Câţi beneficiari de ajutoare sociale are Oradea? Sunt mai mulţi sau mai puţini faţă de anii trecuţi? 

-    În 2015 aveam 530 de beneficiari, iar acum avem 288, dintre care 138 copii. Numărul a scăzut şi datorită muncii colegilor mei, care au făcut anchete sociale bine documentate, au urmărit modul în care persoanele apte desfăşoară munca în folosul comunităţii, iar dacă nu au făcut-o, le-au tăiat ajutoarele. Totodată, câteva persoane au reuşit să se angajeze. Chiar dacă ai spune că în Oradea doar cine nu doreşte nu munceşte, mare parte a beneficiarilor sunt din zona Voltaire, nu ştiu să scrie, să citească, iar procesul de găsire a unui loc de muncă este dificil. 

-    Ce facilităţi primesc aceştia prin DASO?

-    În funcţie de numărul membrilor unei familii, ajutorul lunar este între 142 şi 600 lei. Beneficiarii mai primesc alimente şi produse de igienă, prin programul Uniunii Europene şi al Guvernului, şi devin automat asiguraţi medical, ceea ce este important. Copiii primesc mâncare de la cantina socială a oraşului.

-    Câţi lucrează pentru comunitate şi ce anume fac? 

-    Din cei 288 beneficiari, aproximativ 40 de persoane prestează lunar muncă în folosul comunităţii. Potrivit legii, o singură persoană dintr-o familie are această obligaţie. Sunt exceptate mamele cu copii de până la 7 ani, persoanele cu handicap şi cele peste 65 ani. Cum mare parte sunt din zona blocurilor Voltaire, fac salubrizare acolo, dar am extins zona şi pe malurile Crişului sau la Zoo. 

Linia verde în pandemie

-    Cum i-a ajutat DASO pe orădenii cei mai vulnerabili în pandemie? Încă o mai face?

-    Am pus la dispoziţia orădenilor o linie telefonică unde oamenii au putut suna pentru a cere ajutor, iar angajaţii noştri au contactat direct 20.000 de vârstnici pentru a-i întreba dacă au nevoie de ceva. În circa 300 de cazuri le-au făcut cumpărături, le-au dus medicamente. Unor persoane aflate în carantină şi fără alt sprijin le-am dus pachete cu alimente, din sponsorizări. Personalul medical a sprijinit DSP în punctele de frontieră. Am avut şi colegi izolaţi la locul de muncă, cum ar fi la adăpostul de noapte sau la centrul Dignitas (n.r. – cu tineri ieşiţi din sistemul de protecţie al DGASPC). Linia verde a rămas funcţională şi continuăm să facem cumpărături pentru câţiva vârstnici.

-    Au apelat orădenii linia verde şi cu alte probleme? 

-    Discuţiile telefonice s-au transformat, uneori, în şedinţe de terapie, atât în 2020, cât şi în 2021. Am avut părinţi care au venit cu copii afectaţi de şederea acasă, adulţi care şi-au pierdut locul de muncă... O doamnă şi-a pierdut fiica în pandemie, care era cadru medical în Ungaria. Avem un psiholog bun, care a reuşit să-i sprijine. Şi eu am prieteni care s-au aflat în impas în perioada asta şi i-am sfătuit să apeleze la psiholog. De multe ori, graniţa între a fi sus şi a fi jos este foarte şubredă... 

"Într-o permanentă luptă cu viaţa"

-    DASO găzduieşte în centrul Dignitas tineri ieşiţi din sistemul de protecţie. Câţi sunt şi cum îi ajută instituţia?

-    Sunt 15 tineri cu vârste între 18 şi 35 ani. Nu le oferim doar un acoperiş, ci şi consiliere psihologică, sprijin pentru a-şi găsi un loc de muncă şi a-l menţine. Încercăm să-i pregătim să ducă o viaţă independentă. DASO a mai avut şi Centrul Candeo pentru fete, care a fost închis după ce tinerele au reuşit să devină independente. Pentru aceşti tineri am organizat recent, din sponsorizări şi din banii noştri (n.r. – ai directoarei şi ai unor angajaţi darnici), o excursie la Şuncuiuş (foto), la care a participat şi o fată care a ieşit din Centrul Candeo şi poate fi un exemplu: are două joburi, dimineaţa lucrează la RER şi după amiaza în HoReCa, are şi bani puşi deoparte. Pentru mine, excursia a fost una dintre cele mai frumoase. Le-am promis că o să mai mergem. Este bine să fim mai legaţi de ei, să ştie că aparţin de cineva...

-    Lucrează tinerii de la Dignitas? 

-    Cei mai mulţi, da, chiar la firmele din Parcul Industrial. Sunt tineri buni, dar parcă într-o permanentă luptă cu viaţa. Ies din sistemul de protecţie la 18 ani şi unii se aşteaptă să fie cetăţeni model, dar n-au cum să fie. Simt nevoia să discute cu psihologii noştri, au curiozităţi despre viaţă, despre familie... Aşadar, rolul nostru este important. 

-    De curând au fost redeschise centrele pentru vârstnici din Rogerius, Nufărul şi Ioşia. Ce li se oferă bătrânilor oraşului? 

-    În principal, sunt activităţi de socializare, dar organizăm şi recitaluri, ateliere de creaţie. Invităm medici să discute cu ei, spre exemplu, despre vaccinare. Vârstnicii s-au bucurat că am redeschis centrele şi au venit în număr mare. I-am auzit recitând poezii scrise chiar de ei, despre copiii plecaţi, despre singurătate, şi le-am propus să scoatem un volum. 

Investiţii în copii

-    Ce activităţi le oferă DASO copiilor din centrul de zi? I-aţi dus deunăzi într-un tur cu autobuzul turistic al oraşului.

-    Centrul de zi din strada Traian Lalescu este unul dintre cele mai importante din subordinea DASO. Avem circa 50 de copii din familii monoparentale, cu greutăţi financiare sau cu mulţi copii. Sunt ajutaţi să-şi facă temele, primesc consiliere psihologică, fac dans, gimnastică, engleză, primesc două mese pe zi. Avem un partener care le donează în fiecare an, la început de şcoală, rechizite, tablete, încălţăminte. Dar îi obişnuim că trebuie să le merite şi îi încurajăm să frecventeze şcoala. O provocare va fi deschiderea, anul viitor, a unui nou centru de zi, în zona Gutenberg, pe fonduri europene. Va primi copii între 3 şi 18 ani din comunităţile defavorizate din zona Calea Clujului, Dragoş Vodă, Gutenberg, Tokai, Voltaire, unde o bună parte a populaţiei este romă, iar riscul de abandon este mare. 

-    Le asiguraţi şi consiliere psihologică? Mulţi au câte un părinte plecat din ţară sau locuiesc în condiţii precare... 

-    Un psiholog angajat al centrului de zi este acolo mereu. Micuţii s-au familiarizat cu el şi au prins încredere. Unde specialistul vede probleme, discută şi cu părinţii. 

-    DASO administrează şi adăpostul de noapte din strada Gutenberg. Câte persoane dorm acolo? 

-    Media zilnică este de 45 de persoane, dar iarna e mai aglomerat. Avem două dormitoare pentru bărbaţi, două pentru femei, plus 11 containere de locuit şi igienico-sanitare. Persoanele beneficiază de hrană caldă, duşuri şi chiar îmbrăcăminte, cu sprijinul unor ONG-uri. Avem acolo inclusiv o tânără absolventă de facultate, aflată într-o perioadă vulnerabilă. Beneficiază de ajutorul psihologilor noştri şi s-a angajat în HoReCa. 

Creşele la stat? 

-    Instituţia administrează creşele din oraş. Câte sunt şi câţi copii primesc? 

-    Avem 15 creşe, cu 680 de locuri în total, numărul lor crescând în fiecare an. Cum şi condiţiile au fost îmbunătăţite constant, iar părinţii vorbesc între ei, au crescut şi solicitările. Anul acesta aproximativ 100 de copii n-au prins încă un loc. O parte au cerut să intre doar de anul viitor, iar alţii e posibil să prindă locuri care se mai eliberează pe parcursul anului. Deşi iniţial a existat o reticenţă, acum sunt ocupate toate cele 40 de locuri din creşa nouă din Parcul Industrial. Nemulţumiri există în legătură cu repartizarea locurilor, dar regulamentul de departajare e clar şi transparent. 

-    Cuantumul contribuţiei părinţilor la creşă a fost majorat recent, tema stârnind controverse în Consiliul Local. Ce spun părinţii?

-    Nu am avut probleme. Ei plătesc maximum 20% din costul total pentru îngrijirea copilului dacă au unul singur, maximum 10% dacă au doi, iar pentru cazurile sociale costurile sunt suportate de bugetul local. Spre exemplu, orădenii cu doi copii plătesc undeva la 9 lei pe zi, sumă care nu acoperă nici costul hranei, de 12 lei. În acest scop, Primăria alocă circa 2 milioane de euro pe an creşelor. 

-    Potrivit Legii Educaţiei, din toamnă creşele vor fi preluate de Ministerul Educaţiei. În ce stadiu este acest proces? Ce se va întâmpla cu personalul DASO care lucrează în creşe? 

-    Şi primarii şi-au dorit ca aceste cheltuieli să fie preluate la bugetul de stat. Din păcate, deocamdată nu ştim concret dacă finanţarea va veni de acolo, dar creşele vor rămâne în coordonarea Primăriei sau vor fi preluate de inspectoratele şcolare. Noi ne-am dori să rămână la noi, căci DASO a format personalul, avem o relaţie cu părinţii, un regulament, în iulie am făcut licitaţie pentru cateringul pentru următorii 3 ani... Deocamdată, fiindcă nu avem nimic concret, în scris, ne pregătim să deschidem creşele de la 1 septembrie.

"Primesc ajutor, dar şi oferă"

-    Vă întâlniţi cu persoanele sprijinite de DASO? Ce poveşti v-au impresionat? 

-    Unii mi-au devenit prieteni. M-a impresionat cazul unei doamne care, după ce în tinereţe s-a îmbolnăvit de cancer, are mobilitatea afectată. Şi-a crescut singură băiatul, din indemnizaţia de handicap. Băiatul a devenit olimpic, iar acum e student la două facultăţi şi spune că vrea să ne ajute când vom relua programul de meditaţii. Sunt multe persoane cu poveşti triste de viaţă, dar sunt puternice şi demne. Primesc ajutor, dar şi oferă la rândul lor.

-    Ce proiecte noi aţi lansat în DASO? Ce vă doriţi să faceţi? 

-    Am demarat noi parteneriate şi activităţi, iar alte schimbări vor veni în timp. Mi-aş dori să oferim mai multă consiliere beneficiarilor, astfel încât cei apţi să nu rămână toată viaţa cazuri sociale. În strategia de dezvoltare a Oradiei, am propus înfiinţarea unui centru de consiliere pentru părinţi şi copii, dar ale cărui servicii ar putea ajunge şi la alte persoane: femei abuzate, adolescenţi şi alte categorii. Aş vrea să reluăm şi să regândim şi programul de meditaţii, să dezvoltăm activităţile de voluntariat. Ne dorim şi putem să facem mai mult.

-    Pe cine nu ajută statul sau autorităţile locale, deşi ar trebui s-o facă?

-    Sunt nevoi care nu sunt acoperite. O mare grijă a părinţilor care au copii cu dizabilităţi este ce se întâmplă cu aceştia după ce părinţii se duc... Avem cazuri de persoane în vârstă, cu fii şi fiice de 38-40 de ani, cu handicap. Sunt persoane care mi-au împărtăşit această grijă şi nu am ştiut ce să le răspund...

-    Aţi lucrat aproape toată cariera alături de Ilie Bolojan. Ce v-a determinat să-i părăsiţi echipa de consilieri? Nu v-a chemat la Consiliul Judeţean?

-    Am avut o discuţie în sensul de a rămâne să lucrez în continuare cu dânsul pentru că, într-adevăr, am făcut echipă bună împreună, dar vine o vreme când îţi doreşti şi o schimbare. Am apreciat mereu activitatea DASO, de care n-am fost străină. O parte dintre beneficiari veneau şi la Primărie în audienţe, pe care eu le ţineam. Ca voluntar, am dus mâncare celor de la adăpostul de noapte, mergeam în fiecare an la copiii de la centrul de zi, îi duceam la Zoo, la film. Au fost persoane care mi-au spus că mi s-ar potrivi să lucrez în asistenţă socială. E adevărat că am o latură mai empatică, deşi câteodată trebuie să şi pui piciorul în prag...