URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 20 APRILIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Înainte ca gunoaiele din tot județul să ajungă la groapa ecologică din Oradea, trebuie să treacă printr-o procedură de separare și maturare, operațiune care până nu de mult era efectuată de firma Girexim din Pitești. Ei bine, acum ne-am trezit că aceasta a pus lacăt pe ușa stației de tratare mecano-biologică, iar gunoaiele sunt procesate într-o stație mai veche, în regim de avarie.
Zic şi eu
Adrian Cris
România de altădată nu era remarcabilă prin ponderea oamenilor cu carte, dar nici măcar neprietenii nu puteau zice că românii ar fi fost atât de grei de cap încât să-și pună neisprăviți în frunte. Ceea ce nu se poate spune în zilele noastre, când mai toți băștinașii știu să scrie și să citească, însă cu tot mai puțin folos de vreme ce împing escroci spre vârful treburilor publice.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota la alegerile prezidențiale din luna mai? (Candidații sunt enumerați în ordinea de pe buletinele de vot)












De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută arătam că nu există nicio reglementare legală privind modul în care pot fi gestionate parcările private în România. Pornind probabil de la această realitate, în data de 31 martie a.c. a fost înregistrată la Senatul României o propunere legislativă semnată de mai mulți senatori și deputați prin care se urmărește definirea și reglementarea parcărilor private. Cum anume?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Noiembrie 2022, 17:31

Amenzi „grele” pentru emiterea cu întârziere a facturilor de energie electrică în România

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aplicat amenzi mari societăților de furnizare a energiei electrice pentru că au emis facturi cu întârziere. În total, ANRE a dat sancțiuni în valoare totală de 380.000 de lei.

„Aşa cum am anunţat public, ca urmare a numeroaselor sesizări privind neemiterea facturilor de energie electrică, am demarat acţiuni de control la principalii furnizori de energie electrică. Acţiunile de control au avut ca tematică verificarea modului în care, în perioada 01.04.2022 – 30.09.2022, furnizorii şi-au respectat obligaţia de a emite facturi conform perioadei de facturare convenită cu clienţii finali”, a transmis, miercuri, ANRE, într-un comunicat citat de News.ro

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că furnizorii controlaţi nu şi-au respectat obligaţiile legale, respectiv au emis cu întârziere sau nu au emis facturi de energie electrică după fiecare perioadă de facturare.

Astfel, Electrica Furnizare a fost amendată cu 120.000 de lei, Hidroelectrica a primit o amendă de 70.000 de lei, CEZ Vânzare - 60.000 de lei, E.ON Energie România - 50.000 de lei, Enel Energie - 50.000 de lei, Enel Energie Muntenia - 30.000 lei. 

ANRE transmite că va monitoriza în continuare emiterea facturilor de către furnizorii de energie electrică. 

Mii de persoane au reclamat, în ultimele luni, faptul că nu au primit deloc sau au primit cu întârziere facturile la energie electrică.  

Inclusiv ANPC a verificat situaţia, fiind aplicate sancţiuni.  De pildă, la finalul lunii octombrie, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor, Regiunea Sud Muntenia, a amendat compania Electrica Furnizare cu 20.000 de lei, pentru că a emis facturile către clienți cu întârziere.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Taman facturarea e problema ...
... nu tarifele nesimțite. Un bănuț numai să mai vrea Statul Român să pună biruri ... și să vedeți voi cum, la mult minus pe afară pentru că așa-i obișnuit românul să se-nfoaie, cum o să scoată furcile și topoarele la iveală. Colonia România e acum pe un butoiaș cu pulbere, iar "neterminații" actualei coaliții de guvernare vor începe cât de curând să se ascundă ca în perioada finalului de an '89.
Postat 10 Noiembrie 2022, 08:34 de KP
Ne doare undeva de amenzi si pe clienti si pe electrica tot acolo o doare
Facturile neemise din mai e tot ce conteaza. Nu amenda pe care tot noi clientii o platim in final, ca doar nu o plateste directorul de la electrica. Dar asa se acopera si anre si anpc ca au lucrat si ei
Postat 09 Noiembrie 2022, 17:53 de Traian
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3756 RON
  • 1 EUR = 4.9773 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON