Clubul FC Bihor a anunțat marţi noi membri ai staffului tehnic. Mai întâi a fost prezentat noul director al Centrului de Copii şi Juniori, în persoana lui Gheorghe Ghiţ, cel care revine astfel la clubul de fotbal fanion al judeţului după câţiva ani.
„Fost jucător al FC Bihor Oradea, fost antrenor principal al FC Bihor, alături de care a promovat în Liga 1 în sezonul 2010-2011, absolvent al Universităţii din Oradea şi profesor al Liceului cu Program Sportiv Bihorul Oradea, Gheorghe Ghiţ este noul membru al proiectului propus de clubul nostru”, se precizează pe site-ul clubului orădean de fotbal.
Cei de la FC Bihor mai amintesc despre Ghiţ că a fost dublu campion naţional la juniori şi coordonator tehnic al centrului de formare Liberty Oradea, precum şi antrenor principal al echipelor Lotus Băile Felix şi Crişul Sântandrei. „De acum îşi pune toată experienţa fotbalistică şi managerială în valoare alături de noi, pentru că Gheorghe Ghiţ este noul şef al Centrului de Copii şi Juniori al FC Bihor Oradea”, se arată în informarea menționată.
Apoi a fost prezentat şi noul antrenor cu portarii, italianul Clasudio Bozzini.
„Câştigător al Cupei României cu Dinamo Bucureşti în sezonul 2012-2013, calificat la turneul final al Cupei Africii cu naţionala de fotbal a Zambiei, antrenor al academiilor AS Roma din SUA şi Africa de Sud, al FC Sopron (liga I maghiară), al FC Dundee (liga I a Scoţiei), Claudio Bozzini este noul antrenor de portari al FC Bihor Oradea”, este mesajul conducerii FC Bihor.
„Cu o experienţă vastă în campionate din Italia, Scoţia, România, Ungaria, SUA, Bulgaria, Africa de Sud, Zambia, Algeria şi Emiratele Arabe, Claudio Bozzini este deţinator al Licenţei UEFA A şi al licenţei de antrenori de portari a celebrei şcoli de la Coverciano (Italia)”, mai precizezază reprezentanții clubului.
Într-o altă ordine de idei, fotbaliştii formaţiei orădene vor mai disputa un amical pe teren propriu, miercuri seara, de la ora 18, cu CS Bihorul Beiuş. În acest joc, vor intra pe teren mai ales cei care au evoluat mai puţin sau deloc în jocul de sâmbătă cu CSC Dumbrăviţa.
Şi meciul cu CS Bihorul Beiuş va avea loc la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, iar intrarea spectatorilor va fi liberă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.