Algocalminul va putea fi cumpărat doar pe bază de reţetă în mai puţin de şase luni. Acest lucru este datorat faptului că toate analgezicele şi antipireticele care conţin metamizol, o substanţă conţinută şi de algocalmin, vor necesita reţetă pentru a fi eliberate, potrivit Evenimentul Zilei. Metamizolul este o substanţă periculoasă care poate fi chiar şi fatală pentru unele persoane.
Consiliul Ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului a aprobat această schimbare, la cererea Sanofi - Aventis, pentru algocalminul produs şi distribuit de respectiva companie.
Lunile următoare, toate firmele autorizate să producă şi să distribuie algocalmin, dar şi celelalte medicamente pe bază de metamizol sunt obligate să depună documentaţia necesară pentru a-şi modifica statutul de la "medicament care nu se eliberează pe bază de prescripţie medicală" la "medicament eliberat pe bază de prescripţie medicală care se reţine în farmacie".
Potrivit Ancăi Crupariu, farmacist specialist la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, metamizolul poate duce la apariţia unei boli grave, agranulocitoza, care poate provoca chiar şi decesul.
"Este o afecţiune acută, gravă, caracterizată prin scăderea până la dispariţie a granulocitelor din sânge şi printr-o infecţie severă cu evoluţie rapidă", a spus Crupariu.
Până la sfârşitul anului, farmaciile vor elibera următoarele medicamente doar pe bază de prescripţie medicală:
- analgin 500 de mg., comprimate;
- fabocalm comprimate;
- algiotop comprimate;
- centralgin 500 de mg, comprimate;
- algoblock comprimate;
- metamizol-farmacom 500 de mg, comprimate;
- algoremin comprimate;
- algozone comprimate, sintocalmin comprimate;
- supozitoare sintocalmin, novocalmin 300 de mg, supozitoare novocalmin şi quarelin.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.