Cele trei secții de Pediatrie ale Spitalului Județean din Oradea sunt aproape în totalitate ocupate cu pacienți, marea majoritate a acestora din cauza valului de infecții respiratorii, specific sezonului de iarnă.
„Acum este sezonul lor”, a declarat BIHOREANULUI dr. Cristian Sava, șeful secției Pediatrie II. „Avem ocupată 90% din capacitatea totală, care este de 125 paturi pe toate cele trei secții.
Marea majoritate a copilașilor internați, 80% din total, au infecții respiratorii, ceea ce este normal în această perioadă a anului”.
Potrivit dr. Sava, pe lângă numărul mare de îmbolnăviri cu infecții respiratorii, gradul mare de ocupare al secțiilor pediatrice se explică și prin adresabilitatea mai mare a acestora în perioada curentă.
„În această perioadă se închid multe cabinete, inclusiv medicii de familie își iau liber de sărbători, astfel că ajung în spital mai mulți copii”, spune medicul.
Pe de altă parte, spre deosebire de alte spitale din țară, unde s-a ajuns ca pe un pat să fie internați doi sau chiar trei copii, în cazul secțiilor de Pediatrie ale Spitalului Județean din Oradea nu s-a pus această problemă și nici nu există acest risc.
„Nu avem și nici nu vom avea perspectiva de a ține doi sau trei copii pe un pat. Avem o capacitate mare, totuși, iar la nevoie aceasta poate fi extinsă. În aproape toate saloanele sunt doar două paturi, cu doi copii, și toate saloanele sunt recent modernizate și dotate. Nu se pune problema să nu facem față valului de infecții respiratorii la copii”, a arătat șeful secției Pediatrie II.
Pe de altă parte, dr. Sava afirmă că în cele trei secții pediatrice mai sunt îngrijiți în această perioadă și copii care suferă din cauza astmului bronșic, infecțiilor urinare și anemiilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.