URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 01 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Septembrie 2012, 11:57

Afară cu Dodeasca!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea visează să devină un pol de dezvoltare regională. Dar pentru asta nu e suficient să avem parcuri industriale, giraţii, centuri, atracţii turistice şi aeroport internaţional. E nevoie şi de o universitate puternică şi sănătoasă.

Din păcate, însă, pe când vom ajunge să avem oraşul pus la punct, Sorbonica noastră va fi o simplă şcoală profesională superioară. An de an, numărul studenţilor scade, iar instituţia pare condusă de un om pus pe post de element decorativ de o cabală a mediocrităţilor. Acum e la modă ca subalternii să-şi aleagă şefii, astfel că o mulţime de catastrofe zgomotoase ajung la conducere.

M-am tot mirat ce caută doamna Dodescu de la Ştiinţe Economice în acest angrenaj care nu are ca scop instruirea studenţilor, ci doar să asigure salarii grase celor care se autointitulează cadre universitare. Ei bine, s-a făcut dreptate! Fosta decăniţă Anca Dodescu a fost demisă din funcţia de şef de departament, pe principiul bihorenesc "io te-am făcut, io te omor!".

Deznodământul era previzibil, pentru că persoana în cauză devenea un exemplu stânjenitor de profesionalism în faţa actualei decăniţe, ajunsă mare profesoară după ce l-a slugărit cu devotament ca secretară pe marele ctitor. Dar de ce să ne mirăm? Dacă în antichitate Caligula şi-a făcut calul senator, de ce să nu facă şi Unchiu' din secretară decan?

Sorbonica e plină de datorii, însă de reformă nu se discută. Partea sănătoasă, formată din dascăli profesionişti şi dedicaţi, va pieri odată cu balastul care nu poate fi sub nicio formă aruncat peste bord. Singurul bine al acestui rău e că prin colapsul Universităţii măcar va prospera zootehnia. Pentru că cel puţin jumătate din distinşii universitari se vor întoarce la vechile locuri de muncă: la coada vacii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
28 Comentarii
MULAJ
CE POMADATA SI CREMUITA E MADAME. O FI SI VALOROASA !!!!!!! SA TREACA IN MEDIUL PRIVAT DACA ARE ATATEA CUNOSTINTE ACUMULATE !!!!!!!!! SA DEA SI EA DE MUNCA LA COPIII NECAJITI ....
Postat 02 Octombrie 2012, 13:49 de A
dodecaedru
TRistete mare si doliu . O tu mare regina te-ai dus in pustiu !!!
Postat 01 Octombrie 2012, 10:19 de ujvarosan
o dode
La revedere 2050 ! Good bye ! Vis lat !
Postat 01 Octombrie 2012, 10:17 de furtinvald
Radu (#1) ai dreptate!
Radu, ai mare dreptate cu "ziaristul" mircea chirila. Citindu-i comentariile ajungi la concluzia ca nu e decit un alt felationist basist, cu un intelect care nu trece de genunchiul brosatei. Atita ura cita exista in "omul" asta nici macar hittller nu a avut contra evvrreilor
Postat 29 Septembrie 2012, 19:05 de @radu
Decun...
Cand ati folosit INTELIGENTUL cuvant "matracuca " ,nu faceati referire la Anca Dodescu , nu-i asa ?!Pentru ca in acest caz ar trebui sa cautati in dictionarul limbii romane exact OPUSUL acestuia !Ce oameni pot sa foloseasca asemenea expresii ? Iar "masina lor noua " are vreo 4 ani si a fost cumparata la mana a doua (aviz "cunoscatorilor ") si in nici un caz nu se apropie de ,cat ati spus? ....40000euro (sau sunteti evaluator de bunuri ,pentru ca atunci lucrati dupa niste valori total gresite ?!) !!!Mi se face rusine cand citesc toate aceste comentarii "binevoitoare "!Sunteti o persoana careia A.Dodescu i-a facut bine si nu stiti cum sa o rasplatiti?!Toata aceasta poveste se transforma intr-un subiect de Zero Tv!Lasati femeia sa traiasca ,cu sau fara functii!In cele din urma ,ea a facut functia ,nu functia pe ea!!!!
Postat 29 Septembrie 2012, 11:45 de L
Un amărt de "pol" lipit pe fundul ţării
Oradea a ajuns, în decembrie 2007, pe lista polilor de creştere din România, urmare strategiei de a deveni, în plan transfrontalier, un pol regional de dezvoltare. În septembrie 2008, prin HG emis de guvernul Tăriceanu, a fost eliminată Oradea urmare presiunilor făcute de către ADRNV de la Cluj şi a neimplicării proaspătului primar Bolojan, care nu se dumirise în primele 3 luni ce ar fi de făcut. Ulterior, Comisia Europeană a aprobat lista definitivă a celor 8 poli de creştere şi dezvoltare din România. Aşadar Oradea, urmare prestaţiei actualului primar, nu mai are cum să revină în strategia care e stabilită până în 2030. Asta e, până şi Arad-ul ne depăşeşte la pas alergător. Adio aşadar ! Susţineţi şi votaţi gibonii !?! Jos Dodeasca, că ştie prea multe despre subiect !?!
Postat 29 Septembrie 2012, 11:26 de Carp III
!!!!!!!!
Stimati Fery, Dedu , Decun, de credite bancare ati auzit?
Postat 28 Septembrie 2012, 16:40 de l
POlitia sa verifice
SA LI SE VERIFICE PROVENIENTA AVERII !!!!!!!!!!!!!!!! Prezumtia de nevinovatie la inceput dar apoi faceti-va treaba oameni ai legii . NU O SA POATA JUSTIFICA AVEREA aceasta femeie si sotul ei !!!!!!!!!!!!!!!! De casoi nici nu mai vorbim . ARE IN casa obiecte de cel putin 100000 de euro. De unde a avut acesti bani ??????? Masina cum zice cineva mai sus , cum si-o permit ?????? In GERMANIA doar chirurgii au asemena masini si oamenii de afaceri cu cifre mari de afaceri nu ca patlagica de sotu care invarte 10000 de euro pe an din ce declara .
Postat 28 Septembrie 2012, 14:48 de fery
Feliitari pentru articol
Felicitari dle Chirila , dar am sa va intre ceva ? Politia si altii ar putea sa verifice proveninta averii acestei matracuce si a sotului zbalos ? Masina lor noua face cam 40.000 de euro . Ea indica de unde sa se procure scaune la faculta si se mai baga in seama si la diferite licee si scoli indicand de unde sa se achizitioneze cutatre sau cutare obiect. Cand era decana era invitata pe la tot felul de deschideri de ani scolari sau alte asemenea , iar maracuca incepea si sfarse nespunand nimic doar sunt flatata ca am ocazia sa va vorbesc. RUSINE MATRACUC-o !!!!!!!!!!!!
Postat 28 Septembrie 2012, 14:35 de Decun
Sanatate si putere!!!
Anca Dodescu :corecta , profesionista , "OM".Cum s-a ajuns la situatia actuala?Retata e simpla:faci BINE si astepti RAU!!!
Postat 26 Septembrie 2012, 20:46 de L
@TDS
he he de nulitatea aia uitasem! L-a ”bagat” mamica si acolo a ramas. Scuze pt acuzele legate de doctorat, dar umbla vorba-n targ...
Postat 26 Septembrie 2012, 20:41 de DIDI
alooooooo
nu mai vin bani de la '"sorbonica"' ? totusi, asta e un lucru foarte bun.
Postat 26 Septembrie 2012, 19:41 de alooooooo
@Studenta
:) vai, vai, vai..... ce prostii iti debiteaza mintea.....adevarul e ca multi vorbiti doar ca sa va aflati in treaba. esti tu dusa cu pluta... tu, si cu /sistemul/ tau.
Postat 26 Septembrie 2012, 19:33 de Bursier
NU
@DIDI: nu iert pe nimeni, doar ca totusi nu ii cunosc foarte bine pe cei mai multi! eu m-am referit doar la cei doi despre care stiu exact ce le poate pielea. LCA=Leonard Calin Abrudan. NIMENI NU MI-A SCRIS VREO TEZA!
Postat 26 Septembrie 2012, 19:29 de TDS
Alaturi de doamna profesoara Dodescu
Pentru doamna profesoara Dodescu......Studentii sunt alaturi de dumneavoastra....nu puneti la suflet toate minciunile si mizeriile acestea.Se pare ca cei corecti sunt eliminati din sistem daca nu se alatura celor corupti....asta e Romania din pacate....Va apreciem foarte mult fiti tare si luptati pentru dreptate!
Postat 26 Septembrie 2012, 16:12 de Studenta
@TDS
cine e LCA? pe Badulesti de ce-i ierti? Ti-au facut si tie teza?
Postat 26 Septembrie 2012, 15:06 de DIDI
lucru manual
"Dodeasca " si-a facut-o si cu mana proprie! Daca a tinut pe langa ea persoane cu o pregatire precara(ca sa folosesc o expresie eleganta), gen M.I.B., L.C.A. dar si altii, asta e! Bun, acum iar vor sari aparatorii lui M.I.B. sa spuna cat de destept e, eu repet a mia oara: NU E! Ultima aparitie televizata a fost la Exces de putere; a debitat niste tampenii de toata frumusetea despre MDRT! Da, cunoaste cativa termeni in legatura cu fondurile europene, jongleaza cu ei si, pa! Sigur, nu M.I.B. a dat-o jos! dar am vrut sa subliniez calitatea oamenilor cu care s-a inconjurat si care intotdeauna dupa un timp iti fac felul!
Postat 26 Septembrie 2012, 11:42 de TDS
cuib de vipere
Se stie de muult de mizeria care fermenteaza in bodega aia de diplome. Pacat ca din cauza prostalailor care crapa dupa diplome, sufera si cei care sunt capabili.
Postat 26 Septembrie 2012, 10:44 de EA1321
@Mircea CHIRILA
In randul umanitatii actioneaza o ,,lege'' : cine nu-i ca noi il dam afara, il ,,ejaculam'' (citat din marean care este) ! Asa si la sorbonica, nulitatile+mediocritatile=majoritate, majoritate care face legea, buna-rea. Si nici macar nu-s originali, vezi adunatura impropriu si pompos numita ,,parlament'' !
Postat 26 Septembrie 2012, 09:00 de pinonel
tristete
Constat cu tristete ca ziarul Bihoreanul, pe care sincer il apreciez pentru incisivitate, are o adevarata politica editoriala indreptata impotriva unei intregi institutii. Incorect din punctul meu de vedere. Persiflarea prin atribuirea poreclei "sorbonica" incadrarea a circa 85% din personalul didactic la gradul de incompetenti precum si aruncarea unui val cenusiu asupra absolventilor acestei insitutii nu face cinste ziaristilor care conduc acest saptamanal. Chiar nu ma simt un imbecil. Chiar nu sunt inferior absolventilor de la Cluj sau Timisoara. Chiar nu cred ca intr-o asemenea casa a studiilor superioare, toti sunt doar o turma de oligofreni manati de la spate doar de interesul financiar, fara interes academic sau dragoste fata de profesie. Prezentati in permanenta cateva cazuri de pofticiosi in ale conducerii ce poarta razboaie prin presa de dragul publicitatii. Dar sunt asa putini ca am ajuns sa ne plictisim de aceleasi nume. Nu merita manjit un nume al Universitatii oradene pentru cei putini, dornici de marire. PS .Si mai zic ceva....Domnilor/Doamnelor ziaristi, chiar nu cred ca stimabilul Bolojan le face perfect pe toate. Mai greseste si el.... Va multumesc pentru rabdare.
Postat 26 Septembrie 2012, 08:08 de horia
Acelasi
Acelasi lucru se intampla la toate facultatile.Decanii numiti pe criterii politice ,distrug viitorul copiilor nostri.Vedeti si la Facultatea de Muzica:sta o nula profesional,care s-a inconjurat de nulitati,a scapat de profesorii buni sa nu cumva sa o puna in umbra,dar mai ales incet se va vorbi limba maghiara si se va bea urina.Elevii care ajung la ei ,nu depasesc nivelul unui de clasa a VIII-a.Asta este .Au avut limba lata si au stiut sa linga.Si e si neagra in cerul gurii!Dar isi da aere.
Postat 26 Septembrie 2012, 06:16 de Profesoara
avem ce meritam
asa sefi de departamente, asa decani, asa rector! Daca nu s-au pus conditii care sa ateste calitatea candidatilor e firesc ca majoritatea formata din nulitati sa-si aleaga reprezentantii pe masura. O universitate care-si plateste secretarele, contabilele si alte purtatoare de vorbe si mape mai bine ca profesorii are ce merita. La medicina nu e la fel? Te pomenesti ca Oradea nu are un medic mai reprezentativ decat brancardierul!
Postat 25 Septembrie 2012, 21:49 de Dr Haus
Nulitati!
Universitatea e plina de fiii si ficele fostilor activisti de partid, ale fostilor securisti, ale fostilor directori de fabrici si intreprinderi, toti cu toti sunt rude, soti, sotii, nasi, fini, cuscrii, gineri, nurori, prieteni, asa ca de unde valoare, vorba lui Chirila, a celor ce vor ajunge la "coada vacii!"! Vai de capul lor de paraziti si de parveniti!
Postat 25 Septembrie 2012, 18:24 de Scarlat
mesajul
pentru cei care nu au inteles mesajul lui Chirila, acesta e urmatorul: 'Fugi de dracu' si dai de ma-sa'
Postat 25 Septembrie 2012, 14:43 de 0m
TIMISOARA
Micul inginer de la METALICA , absolvent la Politehnica Timisoara , asa multa meserie a invatat acolo ca dupa revolutie s-a apucat de mistocareala in presa in loc sa arda gazul ca mare " injiner " la aragaze ....are niste fixuri cu Universitatea Oradea si cu Vadu Crisului ....
Postat 25 Septembrie 2012, 13:10 de Sandu
iar venirea USL
la putere va intari domnia mediocritatii la UO. Pacat de cei 15-20% din dascali care sunt chiar buni. Asta e, sa ne fie de bine.
Postat 25 Septembrie 2012, 13:04 de troll
Cealalta
Universitatea si-ar putea plati o parte din datoria daca Cealalta ar da o parte din spagile grase cerute cu nesimtire pentru universitate si luate ad labam pe cand era secretara unchiului.
Postat 25 Septembrie 2012, 12:38 de Bean
sorbonica
nu cunosc personajul:"dodeasca",dar cred ca nici lui chirila ni i-ar placea sa fie persiflat in halul asta,in sfarsit,acelasi lucru:sorbonica in sus,in jos,unchiu'atata poate capul autorului fara sa realizeze ca fara universitate,oradea mai ramane cu un mall plin de pensionari iarna care se incalzesc pe coridoare si folosesc baia sa se...,iar vara plin de cocalari in slapi si bermude, piti cu strasuri pe formele rubiconde,un hotel ce sta gol,un corso cu caini vagabonzi si cu targul de rable de duminica,ceea ce face chirila este mai degraba rautate,ura si frustrare.Baga mosule asa in continuare si sa te vad unde o sa-ti cresti copiii,basca cine o sa-ti mai citeasca mostrele de spirit si inteligenta.Daca tu crezi ca la cluj sau oriunde,astazi se promoveaza pe valorile pe care numai tu le poti percepe o sa-ti dau exemple:clanul marga,boc,baba asta e ceea ce stiu,oricum las-o mai moale cu sorbona de pe peta ca macane...
Postat 25 Septembrie 2012, 12:27 de radu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON